gălăgi vi [At: DA / V: hă~ / Pzi: ~gesc / E: rs галажитъ] (Rar) A face gălăgie.

gălăgí (-gésc, -ít), vb. – (Înv.) A face zgomot, a striga, a țipa. Sl., cf. rus. galačitĭ „a certa”, pol. gałuszyć (Cihac, II, 113), de la radicalul glasŭ, cf. glas. – Der. gălăgie, s. f. (zgomot, larmă); gălăgios, adj. (zgomotos; certăreț).