GĂLĂGIÓS, -OÁSĂ, gălăgioși, -oase, adj. Care face gălăgie; zgomotos. Întoarse capul spre grupul gălăgios de sub nucul cel mare. DUMITRIU, N. 263. Cînd treceam prin sate copii răsăreau la porți, cu păr de cînepă și ochii vii și ne salutau gălăgioși. SADOVEANU, E. 142. Toată hora împreună cu privitorii izbucniră într-un rîs gălăgios. REBREANU, R. I 131. ◊ (Adverbial) Să ne dea nouă pămîntul, că noi îl muncim! îl întrerupseră alții, gălăgioși. REBREANU, R. II 88. – Pronunțat: -gi-os.