găinăța vr [At: SBIERA, P. 56 / P: gă-i~ / Pzi: ~țez / E: găinaț] (D. păsări) A defeca Si: găina (1).

găinățat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: găinăța] (D. păsări) Defecare.

găinățat², ~ă a [At: DA ms / P: gă-i~ / Pl: ~ați, ~e / E: găinăța) Murdărit de găinaț.

GĂINĂȚÁ, pers. 3 găinățează, vb. I. Refl. (Despre păsări) A se găina¹. [Pr.: gă-i-. – Var.: găinițá vb. I] – Din găinaț.

GĂINIȚÁ vb. I v. găinăța.

GĂINĂȚÁ, pers. 3 găinățează, vb. I. Refl. (Despre păsări) A se găina¹. [Pr.: gă-i-. – Var.: găinițá vb. I] – Din găinaț.

GĂINIȚÁ vb. I v. găinăța.

GĂINĂȚÁ, pers. 3 găinățează, vb. I. Refl. A se găina. – Pronunțat: gă-i-.

găinățá (a se ~) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găinățeáză

găinățá vb., ind. prez. 3 sg. găinățeáză

GĂINĂȚÁ vb. a se găina.

găinățéz (mă) v. refl. (d. găinaț). Se zice despre păsărĭ cînd leapădă materiile fecale.

GĂINĂȚA vb. a se găina.