GÎ́ȚĂ, gîțe, s. f. (Mold., Bucov.) Părul femeilor împletit în cozi sau în cosițe; șuviță de păr. Scotea fruntea cu gîțe bălane și ochi albaștri, o mutrișoară ageră de copilă. SADOVEANU, P. M. 234. Își ștergeau mînile... și-și potriveau după urechi gîțele de păr, neliniștite de boarea zilei. id. ib. 257. ◊ Expr. A împleti gîțe albe = a rămîne fată bătrînă. Cînd o fată are păr frumos, nu împletește gîțe albe. SEVASTOS, N. 4. ♦ Panglică sau șiret care se împletește la capătul cosițelor.

GÂȚĂ, gâțe, s. f. (Reg.) Cosiță. ♦ Panglică sau șiret care se împletește la capătul cosițelor.

GÂȚĂ s. v. coadă, cosiță.

GÂȚĂ ~e f. reg. Păr lung (și des) împletit în cosiță; coadă. /Orig. nec.

gâță, gâțe, s.f. 1. (reg.) panglică sau baieră împletită la capătul cosițelor pentru a le putea înnoda în jurul capului. 2. poftă.

gâță f. Mold. coadă de păr, cosiță: a lua de gâțe. [Origină necunoscută].

gî́ță f., pl. e (cp. cu ngr. kótsos, gîță). Mold. Trans. Coadă de păr împletită, uneorĭ împodobită cu cordele (cum poartă fetele). A împleti gîțe albe, a rămînea nemăritată. V. cĭuf 2.

gîță s. v. COADĂ. COSIȚĂ.

GÎȚĂ, Andrei (Sur XXII).