gângăvie sf [At: ANTIM, ap. TDRG / Pl: ~ii / E: gângav + -ie] 1-3 Gângăveală (1-3).

GÂNGĂVÍE, gângăvii, s. f. Defect de vorbire al omului gângav; gângăveală. – Gângav + suf. -ie.

GÂNGĂVÍE, gângăvii, s. f. Defect de vorbire al omului gângav; gângăveală. – Gângav + suf. -ie.

GÎNGĂVÍE, gîngăvii, s. f. (Rar) Faptul de a fi gîngav, defectul omului gîngav. Nu-s gîngav totdeauna... Numai cînd sînt cu tine mă apucă... – Ce te-apucă? Gîngăvia, ori cepeleagul? ALECSANDRI, T. 903.

gângăvíe s. f., art. gângăvía, g.-d. art. gângăvíei; pl. gângăvíi, art. gângăvíile

gângăvíe s. f., art. gângăvía, g.-d. art. gângăvíei; pl. gângăvíi, art. gângăvíile

GÂNGĂVÍE ~i f. Meteahnă a celui gângav. /gângav + suf. ~ie