GÎLGÎÍT s. n. Gîlgîire, gîlgîitură. [Fetele] se schimbau și nu mai era neastîmpăr în ele și nu mai răsuna rîsid lor ca un gîlgîit de izvor. PAS, Z. I 221. Văzduhul era liniștit și umed, iar stelele străluceau vioaie... În pacea șesului, se auzea slab gîlgîitul vadurilor Moldovei. SADOVEANU, O. I 57. Gîlgîitul șopotitor al ochiurilor neliniștea pe cei mai mulți. D. ZAMFIRESCU, R. 122.