gâlcevitor, ~oare [At: BIBLIA (1688), 141/2 / V: (înv) ~civ~ / Pl: ~i, ~oare[1] / E: gâlcevi + -tor] (Pop) 1-2 a, smf Certăreț (1-2). 3 a (Uneori d. lucruri sau caracteristici) Care provoacă învrăjbire. corectată

gâlcivitor, ~oare a, smf vz gâlcevitor

GÂLCEVITÓR, -OÁRE, gâlcevitori, -oare, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) certăreț. – Gâlcevi + suf. -tor.

GÂLCEVITÓR, -OÁRE, gâlcevitori, -oare, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) certăreț. – Gâlcevi + suf. -tor.

GÎLCEVITÓR, -OÁRE, gîlcevitori, -oare, adj. Iubitor de gîlceavă, pornit pe gîlceavă, certăreț. Surorile erau gîlcevitoare și-i numărau gologanii... și-l luau de scurt cînd îl cinsteau oamenii la cîrciumă. PAS, Z. I 225.

gâlcevitór (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. gâlcevitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. gâlcevitoáre

gâlcevitór adj. m., s. m., pl. gâlcevitóri; f. sg. și pl. gâlcevitoáre

GÂLCEVITÓR adj., s. v. certăreț.

GÂLCEVITÓR adj., s. v. cârcotaș, șicanator.

GÂLCEVITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care se gâlcevește; predispus să facă gâlceavă; certăreț; arțăgos; buclucaș; scandalagiu. /a gâlcevi + suf. ~tor

gâlcevitor a. și m. care caută gâlceavă.

gîlcevitór, -oáre adj. Care se tot gîlcevește, sfădăĭos.

GÎLCEVITOR adj., s. arțăgos, certăreț, scandalagiu, (rar) vociferant, (înv. și pop.) zavragiu, (pop. și fam.) țîfnos, zurbagiu, (pop.) pricinaș, rînzos, (înv. și reg.) sfadnic, sfădalnic, sfădicios, (reg.) arțăgaș, gîlcevos, potcaș, scandalos, sfădăios, sfădăreț, sfădăuș, (Mold. și Bucov.) cîrciogar, (Transilv.) porav, (prin Olt.) pricinelnic, (prin Olt. și Ban.) pricinos, (înv.) pricelnic, pricios, pricitor, sfădaci, sfăditor, (fig.) clonțos, colțos, țăndăros.

gîlcevitor adj., s. v. CÎRCOTAȘ. ȘICANATOR.