GUȘÁT, -Ă, gușați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are gușă (3). – Gușă + suf. -at.

GUȘÁT, -Ă, gușați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are gușă (3). – Gușă + suf. -at.

GUȘÁT, -Ă, gușați, -te, adj. (Despre oameni) Care are gușă (3), cu gușă. Era gușat olarul, parc-avea două cimpoaie sub bărbie. STANCU, D. 43. ◊ (Substantivat) Rezemat de stîlpul de fier, cu mîna la gură, Gîngu gușatul rîse încă mult timp în întunerec. C. PETRESCU, S. 33.

gușát adj. m., s. m., pl. gușáți; adj. f., s. f. gușátă, pl. gușáte

gușát adj. m., s. m., pl. gușáți; f. sg. gușátă, pl. gușáte

GUȘÁTĂ s. v. babiță, pelican.

GUȘÁT ~tă (~ți, ~te) (despre persoane) 1) Care are gușă. 2) Care este bolnav de gușă. /gușă + suf. ~at

gușat a. cu o gușă: gușații dela Câmpulung.

gușát, -ă adj. și s. (d. gușă. D. rom. vine rut. gušátiĭ). Persoană bolnavă de gușă. Epitet ironic cuĭva.

gușată s. v. BABIȚĂ. PELICAN.