Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

14 defini╚Ťii pentru gurluire

GURLU├Ź, pers. 3 g├║rluie, vb. IV. Intranz. (Despre unele p─âs─âri, mai ales despre porumbei ╚Öi turturele) A scoate sunete caracteristice speciei. ÔÇô Forma╚Ťie onomatopeic─â.
GURLU├ŹRE, gurluiri, s. f. Ac╚Ťiunea de a gurlui ╚Öi rezultatul ei. ÔÇô V. gurlui.
GURLU├Ź, pers. 3 g├║rluie, vb. IV. Intranz. (Despre unele p─âs─âri, mai ales despre porumbei ╚Öi turturele) A scoate sunete caracteristice speciei. ÔÇô Forma╚Ťie onomatopeic─â.
GURLU├ŹRE, gurluiri, s. f. Ac╚Ťiunea de a gurlui ╚Öi rezultatul ei. ÔÇô V. gurlui.
gurlu├ş (a ~) vb., ind. prez. 3 g├║rluie, imperf. 3 sg. gurlui├í; conj. prez. 3 s─â g├║rluie
gurlu├şre s. f., g.-d. art. gurlu├şrii; pl. gurlu├şri
gurlu├ş vb., ind. ╚Öi conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. g├║rluie, imperf. 3 sg. gurlui├í
gurlu├şre s. f., g.-d. art. gurlu├şrii; pl. gurlu├şri
GURLU├Ź vb. a grunguni, (reg.) a gongoni, a turui. (Porumbeii ~.)
A GURLU├Ź pers. 3 g├║rluie intranz. (despre porumbei ╚Öi despre turturele) A scoate sunete prelungi ╚Öi repetate, caracteristice speciei; a face ÔÇ×gur-gurÔÇŁ; a ugui; a g├ónguri. /Onomat.
gurl├║i, gurl├║ie, s.n. (reg.) gurguiul ulciorului.
gurluiu n. Mold. gurguiul urciorului. [Tras din gur─â, cu un sufix analogic (cf. burluiu].
gurl├║─ş n., pl. ─şe (V. burlu─ş). Burlu─ş, burlan.
GURLUI vb. a grunguni, (reg.) a gongoni, a turui. (Porumbeii ~.)

Gurluire dex online | sinonim

Gurluire definitie

Intrare: gurlui
gurlui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: gurluire
gurluire substantiv feminin