GURALÍU, -ÍE adj. v. guraliv.

GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care vorbește mult, întruna; limbut, vorbăreț. [Var.: (reg.) guraliu, -ie adj.] – Din bg. govorliv (după gură).

GURALÍU, -ÍE adj. V. guraliv.

GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj., s. m. și f. (Om) care vorbește mult, întruna; limbut, vorbăreț. [Var.: (reg.) guralíu, -íe adj.] – Din bg. govorliv (după gură).

GURALÍU, -ÍE adj. v. guraliv.

GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj. Limbut, vorbăreț, bun de gură; gălăgios. Guralivă n-a fost baba Ioana niciodată, ci mai mult morocănoasă. REBREANU, R. I 151. Femeia guralivă începu o altă istorie. SANDU-ALDEA, U. P. 207. Și-i zise-ncet: «Încă de mic Te cunoșteam pe tine, Și guraliv și de nimic, Te-ai potrivi cu mine». EMINESCU, O. I 175. – Variantă: guralíu, -íe, guralii (CREANGĂ, A. 152), adj.

guralív adj. m., s. m., pl. guralívi; adj. f., s. f. guralívă, pl. guralíve

guralív adj. m., s. m., pl. guralívi; f. sg. guralívă, pl. guralíve

GURALÍV s., adj. v. flecar.

GURALÍVĂ s. v. flecară.

Guraliv ≠ morocănos, mut, taciturn, tăcut, închis

GURALÍV ~ă (~i, ~e) și substantival Care vorbește mult; bun de gură; gureș. /<bulg. govorliv

guraliv a. și m. bun de gură.

guralív, -ă adj. (d. gură cu suf. slav -liv, ca în bg. govorliv, vsl. govorĭlivŭ, id.). Limbut, vorbăreț, care vorbește mult. V. flecar.

GURALIV s., adj. clănțău, flecar, limbut, palavragiu, vorbăreț, vorbă-lungă, (livr.) locvace, (rar) ploscar, ploscaș, taclagiu, (pop. și fam.) farfara, (pop.) gureș, toacă-gura, (înv. și reg.) spornic, vorbareț, (reg.) pălăvatic, pălăvrăgit, tololoi, vorbar, (Mold.) dîrdală, lehău, leorbău, (Transilv.) stroncănitor, (prin Munt.) tîndălit, (Mold.) trăncălău, (înv.) limbareț, vorovaci, (fam.) moftangiu, (rar fam.) moftolog, mofturean, (fig.) meliță. (E un mare ~!)

GURALIVĂ s. flecară, limbută, palavragioaică, vorbăreață, (fam.) moftangioaică.

guralivă, guralive adj. f. (glum. – d. femei) care practică sexul oral.