Dicționare ale limbii române

19 definiții pentru gunoiere

GUNOÍ2, gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi1 (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi1.
GUNOIÉR, -Ă, gunoieri, -e, s. m. și f. Persoană din serviciul salubrității publice care ridică periodic gunoiul1 depozitat în curți și pe străzi. [Pr.: -no-ier] – Gunoi1 + suf. -ar.
GUNOÍ2, gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi1 (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi1.
GUNOIÉR, -Ă, gunoieri, -e, s. m. și f. Persoană din serviciul salubrității publice care ridică periodic gunoiul1 depozitat în curți și pe străzi. [Pr.: -no-ier] – Gunoi1 + suf. -ar.
GUNOÍ2, gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pămîntul cu gunoi. (Atestat în forma regională gunoiet) S-au apucat și ei de gunoiet ogoarele lor. I. IONESCU, D. 271. 2. Tranz. (Despre păsări) A murdări ceva prin depunerea excrementelor. [Pupăza] gunoindu-și cuibul din nărav și lene, Il lăsă și merse iar în altă parte. PANN, P. V. II 49. 3. Refl. Fig. (Despre persoane) A se istovi, a se jigări, a se usca. [Zmeul] începu să ceară... mîncare mai multă că a slăbit de s-a gunoit. POPESCU, B. IV 61. O să te gunoiești de viu între pereții de sare umezi. CARAGIALE, O. I 271. Zăcea pe prispă la soare... d-abia se mai tîra... se gunoia, se istovea văzînd cu ochii. id. ib. I 305. – Variantă: (regional) gunoiá, gunoiez, vb. I.
GUNOIÁ vb. I v. gunoi.
GUNOIÉR, gunoieri, s. m. Salariat al unei întreprinderi de salubritate, care ridică gunoiul depozitat în curți și pe străzi. Veniră pînă și cerșetorii din pragul bisericilor, gunoierii din tîrgul vitelor. CAMILAR, N. II 84. Lui Ispas Capră i-a rămas în minte lămurirea gunoierului. STANCU, D. 372. Se încolonează și gunoierii și se duc la clubul muncitorilor. PAS, Z. IV 151.
gunoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 să gunoiáscă
gunoiér s. m., pl. gunoiéri
gunoiéră s. f., g.-d. art. gunoiérei; pl. gunoiére
gunoí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 sg. și pl. gunoiáscă
gunoiér s. m. (sil. -ier), pl. gunoiéri
gunoiéră s. f. (sil. -ie-), g.-d. art. gunoiérei; pl. gunoiére
A GUNOÍ ~iésc tranz. 1) (pământ cultivat) A îngrășa cu gunoi de grajd. 2) (despre păsări) A murdări cu găinaț. /Din gunoi
GUNOIÉR ~i m. Lucrător care scoate gunoiul depozitat în curți și pe străzi. /gunoi + suf. ~er
gunoì v. a îngrășa cu gunoiu.
gunoier m. cel ce strânge gunoiul din curți sau din strade.
gunoĭér m. Om care strînge gunoĭu din curțĭ și de pe strade.
gunoĭésc v. tr. (vsl. sîrb. gnoiti, rus. gnoitĭ). Murdăresc cu gunoĭ. Îngraș pămîntu cu gunoĭ. – Și îngunoĭesc (Munt.).

Gunoiere dex online | sinonim

Gunoiere definitie

Intrare: gunoieră
gunoieră substantiv feminin admite vocativul
Intrare: gunoier
gunoier substantiv masculin admite vocativul
  • silabisire: -ier
Intrare: gunoiere
gunoiere infinitiv lung
Intrare: gunoi (verb)
gunoia verb grupa I conjugarea a II-a
gunoi 2 vb. conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb