gunoi definitie

24 definiții pentru gunoi

GUNÓI1, gunoaie, s. n. 1. (La sg. cu sens colectiv) Resturi murdare sau inutile care se aruncă. 2. Baligă amestecată cu paiele care au servit vitelor drept așternut, întrebuințată ca îngrășământ agricol organic. 3. Fir de pai, scamă, murdărie etc. care se depune pe haine, care cade în lichide etc. 4. Epitet dat unui om de nimic; lepădătură. – Din sl. gnoĭ.
GUNOÍ2, gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi1 (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi1.
GUNÓI1, gunoaie, s. n. 1. (La sg. cu sens colectiv) Resturi murdare sau netrebuincioase care se aruncă. 2. Baligă amestecată cu paiele care au servit vitelor drept așternut, întrebuințată ca îngrășământ agricol organic. 3. Fir de pai, scamă, murdărie etc. care se depune pe haine, care cade în lichide etc. 4. Epitet dat unui om de nimic; lepădătură. – Din sl. gnoĩ.
GUNOÍ2, gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pământul cu gunoi1 (2). 2. Tranz. și refl. (Despre păsări) A-și depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi1.
GUNÓI1, gunoaie, s. n. 1. Rămășițe, resturi murdare sau netrebuincioase care se aruncă. Unde-ați mai pomenit voi ca un boier să-și arunce moșia cum arunci gunoiul? REBREANU, R. I 237. Apărie pe jos, gunoi și gîndaci fojgăind în toate părțile. CREANGĂ, A. 134. Cu o rugină de pușcă pe care orice vînător ar fi azvîrlit-o in gunoi, nimerea mai bine decît altul cu o carabină ghintuită. ODOBESCU, S. III 14. ◊ Fig. Ce gunoi e în capul tău? Sau îmi spui tot ce-ți vine la gură ca să mă amețești? DEMETRIUS, C. 31. 2. Bălegarul vitelor, amestecat uneori cu paiele care au servit drept așternut. Înspre sară ajunse la un bordei urît și acoperit cu gunoi de cal. EMINESCU, N. 19. El la grajdi și alerga... În gunoi se ascundea. ALECSANDRI, P. P. 130. ♦ Îngrășămînt organic pentru cîmp, constînd din bălegar amestecat cu paie și de obicei parțial dospit. Gunoiul de grajd l-am și făcut platformă ca să se dospească, iar cînd va fi gata îl voi căra la cîmp. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2733. Pămîntul acestui județ este cel mai mult cam pietros, de aceea sînt siliți a-l îngrășa cu gunoi în toți anii. GOLESCU, Î. 23. 3. Fir de pai, scamă etc., care se depune pe haine, cade în lichide, intră în ochi etc. Își ștergea ghetele cu batista, dădea necontenit bobîrnace gunoaielor de pe haine. DELAVRANCEA, la TDRG. ◊ Expr. A-i sta (cuiva) ca un gunoi în ochi = a supăra pe cineva, a displăcea cuiva. 4. Fig. Om de nimic, lepădătură. Birocratică fosilă! E gunoi din vremi apuse. FRUNZĂ, S. 21. Nu-i puțină greutate să aduci la o stare cuviincioasă un așa gunoi de copil. CARAGIALE, O. I 304. ◊ (Cu sens colectiv) Spuma asta-n-veninată, astă plebe, ăst gunoi Să ajung’ a fi stăpînă și pe țară și pe noi! EMINESCU, O. I 150.
GUNOÍ2, gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pămîntul cu gunoi. (Atestat în forma regională gunoiet) S-au apucat și ei de gunoiet ogoarele lor. I. IONESCU, D. 271. 2. Tranz. (Despre păsări) A murdări ceva prin depunerea excrementelor. [Pupăza] gunoindu-și cuibul din nărav și lene, Il lăsă și merse iar în altă parte. PANN, P. V. II 49. 3. Refl. Fig. (Despre persoane) A se istovi, a se jigări, a se usca. [Zmeul] începu să ceară... mîncare mai multă că a slăbit de s-a gunoit. POPESCU, B. IV 61. O să te gunoiești de viu între pereții de sare umezi. CARAGIALE, O. I 271. Zăcea pe prispă la soare... d-abia se mai tîra... se gunoia, se istovea văzînd cu ochii. id. ib. I 305. – Variantă: (regional) gunoiá, gunoiez, vb. I.
GUNOIÁ vb. I v. gunoi.
gunói s. n., pl. gunoáie
gunoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 să gunoiáscă
gunói s. n., pl. gunoáie
gunoí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 sg. și pl. gunoiáscă
GUNÓI s. 1. impuritate, murdărie, necurățenie, (prin Ban. și Transilv.) bucluc, (Mold. și Transilv.) goz, (prin Olt.) smian, (prin Bucov. și Transilv.) șteah, (înv.) șterc. (Se strânsese mult ~.) 2. v. băligar.
GUNÓI s. v. lepădătură.
gunói (-oáie), s. n.1. Baligă. – 2. Murdărie. – 3. Resturi, rămășițe. – Megl. gnoi. Sl. gnoi (Miklosich, Lexicon, 131; Cihac, II, 131; Conev 71), cf. bg. gnoj. – Der. gunoi, vb. (a murdări, a face baligă; a îngrășa pămîntul; refl., a putrezi, a se strica), cf. sl., bg. gnojiti; îngunoi, vb. (Mold., a îngrășa pămîntul); gunoier, s. m. (persoană care ridică gunoiul); gunoios, adj. (murdar, plin de jeg); gunoiște, s. f. (băligar), din sl. gnoiste. Mag. ganaj pare a proveni din rom. (Candrea, Elemente, 404).
GUNÓI ~oáie n. 1) Resturi murdare sau inutile, care se aruncă. * A (nu) scoate ~oiul din casă a (nu) vorbi în prezența unor persoane străine despre lucruri compromițătoare din familie sau din colectiv. A-i sta cuiva ca ~oiul în ochi a supăra pe cineva. 2) Băligar care este folosit ca îngrășământ agricol. 3) fig. depr. Om de nimic; persoană degradată; lepădătură. /<sl. gnoi
A GUNOÍ ~iésc tranz. 1) (pământ cultivat) A îngrășa cu gunoi de grajd. 2) (despre păsări) A murdări cu găinaț. /Din gunoi
gunoì v. a îngrășa cu gunoiu.
gunoiu n. 1. murdărie; 2. fir de gunoiu: gunoiul din ochiul altuia; 3. bălegar de îngrășat pământul; 4. fig. lepădătură: gunoiul societății. [Slav. GNOĬ].
gunóĭ n., pl. -oáĭe (vsl. bg. rus. gnoĭ, gunoĭ; ung. ganaj, ganéj). Ceĭa ce rămîne și nu maĭ trebuĭe de la o lucrare, de la un joc ș. a.: gunoĭ de la bucătărie, de la masă, dintr’o școală. Eŭf. Băligar. Găinaț. Îngrășămînt p. ogoare. Fig. Lepădătură; gunoĭu societățiĭ. V. șterg.
gunoĭésc v. tr. (vsl. sîrb. gnoiti, rus. gnoitĭ). Murdăresc cu gunoĭ. Îngraș pămîntu cu gunoĭ. – Și îngunoĭesc (Munt.).
gunoi s. v. LEPĂDĂTURĂ.
GUNOI s. 1. impuritate, murdărie, necurățenie, (prin Ban. și Transilv.) bucluc, (Mold. și Transilv.) goz, (prin Olt.) smian, (prin Bucov. și Transilv.) șteah, (înv.) șterc. (Se strînsese mult ~.) 2. baligă, băligar, (reg.) băligău. (Scoate ~ din grajd.)
a fi mâncat de prin gunoaie expr. a elimina gaze intestinale.
gunoi, gunoaie s. n. 1. (peior.) om de nimic; lepădătură. 2. (tox.) heroină.

gunoi dex

Intrare: gunoi (s.n.)
gunoi 1 s.n. substantiv neutru
Intrare: gunoi (verb)
gunoia verb grupa I conjugarea a II-a
gunoi 2 vb. conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb