16 definiții pentru guițare
GUIȚÁ, pers. 3 guíță,
vb. I.
Intranz. (Despre porci; adesea
fig.) A scoate sunete caracteristice speciei; a covița. [
Pr.: gu-i-] – Din
guiț. GUIȚÁRE, guițări,
s. f. Acțiunea de a guița și rezultatul ei. [
Pr.: gu-i-] –
V. guița. GUIȚÁ, pers. 3 guíță,
vb. I.
Intranz. (Despre porci; adesea
fig.) A scoate strigăte caracteristice speciei; a covița. [
Pr.: gu-i-] – Din
guiț. GUIȚÁRE, guițări,
s. f. Acțiunea de a guița și rezultatul ei. [
Pr.: gu-i-] –
V. guița. GUIȚÁ, pers. 3 guíță,
vb. I.
Intranz. (Despre porci și mistreți, mai ales despre purcei) A scoate sunete subțiri și ascuțite (de foame, de durere etc.). Porcii trîndavi se iuțiră, pornind-o anapoda, guițînd să crezi că li s-au pus cuțitul la beregată. DELAVRANCEA, S.198. Îl apucă numaidecit de bot, ca să nu guițe. ISPIRESCU, L. 129. – Pronunțat: gu-i-.
guițá (a ~) (gu-i-)
vb.,
ind. prez. 3 guíță
guițáre (gu-i-)
s. f.,
g.-d. art. guițắrii;
pl. guițắri
guițá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. guíță guițáre s. f., g.-d. art. guițării; pl. guițări A GUIȚÁ pers. 3 guíță intranz. (despre porci) A scoate sunete repetate, prelungi și ascuțite, caracteristice speciei; a face „guiț-guiț”. /Din guiț guițà v. a striga cu glasul ascuțit și subțire (vorbind de purcei). [Onomatopee].
1) guíț, a
-á v. intr. (d. guiț 2 și bg. gucam, guiț). Vest. Covițăĭesc (și la Sadov.: niște purceĭ guițaŭ. VR. 3, 1911, 339). V.
grohăĭ. GUIȚA vb. a grohăi, (reg.) a grohoti, a gurui, (Ban. și Olt.) a coicăi, (Mold. și Bucov.) a covița, a covițăi. (Porcul ~.) guița, guiț
v. i. 1. a denunța, a informa, a pârî.
2. a protesta în mod zgomotos.
Guițare dex online | sinonim
Guițare definitie
Intrare: guița
guița conjugarea I grupa I verb intranzitiv unipersonal
Intrare: guițare
guițare substantiv feminin