GUGI, gugiuri, s. n. (Mold., Bucov.) Glugă. Mi-am îmbrobodit bine în gugi capul. SADOVEANU, O. III 329. Învăliți în gugiurile sure, bătuți de palele dese ale viscolului, se plecau unul spre altul cînd vorbeau și parcă-și zvîrleau cuvintele prin crivățul iute. id. ib. VI 124.

GUGI, gugiuri, s. n. (Reg.) Glugă. – Din gugiuman.

gugi (reg.) s. n., pl. gúgiuri

gugi s. n., pl. gúgiuri

gugĭ n., pl. urĭ (din gugĭuman). Glugă.