gudura definitie

12 definiții pentru gudura

GUDURÁ, gúdur, vb. I. Refl. 1. (Despre câini; la pers. 3) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om prin diferite mișcări (dând târcoale și din coadă). 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). – Cf. alb. gudutis.
GUDURÁ, gúdur, vb. I. Refl. 1. (Despre câini; la pers. 3) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om, dându-i târcoale și mișcând din coadă. 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). – Cf. alb. gudutis.
GUDURÁ, gúdur, vb. I. Refl. 1. (Despre cîini) A-și manifesta bucuria sau iubirea față de om, dîndu-i tîrcoale, tîrîndu-se înaintea lui sau atingîndu-se de el și mișcînd mereu din coadă. Cîinele se gudură, cerînd iertare. C. PETRESCU, S. 43. O droaie de cîini i se gudurau primprejur, sărindu-i pe haine. D. ZAMFIRESCU, R. 89. După ce alergă de la o turmă la alta ca să se gudure la Elicio și la Galatea cînele începe a alerga. NEGRUZZI, S. I 59. 2. Fig. (Despre oameni) A se ploconi, a se umili (în fața cuiva), a linguși (pe cineva). Avea un fel de a se gudura, vorbind c-un ton falș, între scîncet și dezmierdare. BART, E. 311. Ea nu-i ca astea cu obrazul uns Și nu se gudură cînd te-a ajuns, Iar cînd nu-i placi, nu-și rîde pe ascuns. PĂUN-PINCIO, P. 92.
!gudurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se gúdură
gudurá vb., ind. prez. 1 sg. gúdur, 3 sg. și pl. gúdură
GUDURÁ vb. v. linguși.
A SE GUDURÁ mă gúdur intranz. 1) (despre câini) A-și manifesta atașamentul față de stăpân, târându-se în fața lui și dând din coadă. 2) fig. (despre oameni) A se linguși (pe lângă cineva), manifestând servilism. /<alb. gudulis
gudurà v. 1. a da din coadă: cățelul, cum este lingușitor, tot fățăia din coadă și se gudura ISP. 2. fig. a se târî ca un câine când se gudură, a linguși josnic. [Origină necunoscută].
gúdur (mă), a v. refl. (după uniĭ, d. lat. *codŭlare, a da din coadă, după alțiĭ, d. lat. *gáudulo. -áre, d. gaudére, a se bucura. Cp. și cu alb. gudulis, gîdil). Se zice despre cînĭ cînd îșĭ arată bucuria față de cineva (dînd din coadă, sărind ș. a.). Fig. Mă arăt servil în fața celor marĭ.
gudura vb. v. LINGUȘI.
gudurá, vb. refl. – 1. (ref. la câini) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om: „Păstoru’ Urșilor o și fluierat cătă urs, așa cum ar fi fluierat la un câne, și ursu o fugit la el, s-o gudurat la picioarele lui” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 72). 2. A se ploconi, a se umili în fața cuiva. – Et. nec. (Șăineanu); cf. alb. gudulis (Scriban, DEX, MDA); cuvânt autohton, cf. alb. gudulis (Russu, 1981).
gudurá, vb. refl. – (Despre câini) A-și manifesta bucuria față de om. (Despre oameni) A se linguși. – Cuvânt autohton, cf. alb. gudutis (Russu 1981).

gudura dex

Intrare: gudura
gudura conjugarea I grupa I verb reflexiv