gușter definitie

20 definiții pentru gușter

gășter sm vz gușter
gâșter sm vz gușter
GÚȘTER, (I) gușteri, s. m., (II, III) guștere, s. n. I. S. m. Specie de șopârlă de culoare verde, cu coada lungă, care se hrănește cu insecte (Lacerta viridis). II. S. n. (Reg.) Gâtlej; esofag. ♦ Omușor. III. S. n. (Med.; pop.) Crup. – Din bg., sb. gušter.
GÚȘTER, (I) gușteri, s. m., (II, III) guștere, s. n. I. S. m. Specie de șopârlă de culoare verde, cu coada lungă, care se hrănește cu insecte (Lacerta viridis). II. S. n. (Reg.) Gâtlej; esofag. ♦ Omușor. III. S. n. (Med.; pop.) Crup. – Din bg., scr. gušter.
GÎ́ȘTER s. m. v. gușter.
GÚȘTER, gușteri, s. m. 1. Specie de șopîrlă de culoare verde, care se hrănește cu insecte (Lacerta viridis). Puii ei... erau balauri, șerpi, nevăstuici, ciuhurezi, șopîrle, năpîrci și gușteri. ISPIRESCU, L. 348. Toate lighioanele... ba chiar șerpii, gușterii și șopîrlele, toate i se arătau lui în cale. ODOBESCU, S. III 185. ♦ Fig. Termen de ocară pentru oameni. Auzi, gușterul de ciocoi! Cică e dreptul lui! DUMITRIU, B. F. 67. Aha, gușter bătrîn, va să zică tu îl trimiteai să fure? PAS, Z. I 200. 2. (Regional) Gîtlej; esofag. Pe urmă, după alt răstimp, a bolborosit din gușter. SADOVEANU, N. p. 89. ♦ Omușor. (Atestat în forma regională gîșter) Nu striga... are să-ți sară gîșterul. CAMILAR, N. II 299. 3. (Med. pop.) Crup. – Variantă: (regional) gî́șter s. m.
gúșter1 (animal) s. m., pl. gúșteri
gúșter2 (gâtlej, boală) s. n., pl. gúștere
gúșter (zool. ) s. m., pl. gúșteri
gúșter (gâtlej, boală la copii) s. n., pl. gúștere
GÚȘTER s. (ZOOL.; Lacerta viridis) (reg.) șopârlă.
GÚȘTER s. v. beregată, crup, esofag, gâtlej, luetă, omușor, uvulă.
gúșter (-ri), s. m.1. Varietate de șopîrlă, Lacerta viridis. – 2. Anghină difterică (pe laringe). – 3. Gît, gîtlej, beregată. – 4. Omușor. – 5. Anghină. – Mr. guștu, megl. gușter. Sl. (bg., sb., cr.) gušter (Miklosich, Slaw. Elem., 20; Miklosich, Lexicon, 149; Cihac, II, 132; Berneker 363), cf. sl. jašterŭ „șopîrlă”, ngr. vουστέρα. Pentru semantism, cf. Cihac. – Der. gușteroaică, s. f. (șopîrlă); gușteriță, s. f. (parazit intestinal, la cai), din sl. jašterica, sb. gušterica, bg. gušterice (Conev 46), cf. ngr. γουστερίτσα (Meyer, Neugr. St., II, 24); gușterariță, s. f. (anghină).
GÚȘTER ~i m. 1) Șopârlă cu spatele verde și cu coada foarte lungă, care se hrănește cu insecte; șopârlă verde. 2) pop. Parte a tubului digestiv cuprins între faringe și stomac; esofag. 3) Prelungire musculară posterioară a cerului gurii; omușor; uvulă; împărătuș. /<bulg., sb. gušter
gușter m. 1. șopârlă mare verde (Lacerta viridis); 2. crup, anghină, numită și șopârlaiță; 3. Mold, gâtlej: măgarul începu a sbiera cât îi ținea gușterul; 4. omușor: căderea gușterului; 5. fig. văgăună de munte. [Slav. GUȘTERŬ, șopârlă; sensul 2 se explică prin conformațiunea gâtului batracienilor (cf. broaște, scrofule)].
*angínă f., pl. e (lat. angina). Med. Inflamațiunea gîtuluĭ. Angină difterică, o boală grea caracterizată pin unflarea amigdalelor, acoperirea lor cu o membrană albă, apoĭ gălbie, tuse, paliditate și amețeală. (Pop. bolfe și șopîrlaiță). Cînd se întinde la faringe e și maĭ gravă. (Se maĭ numește și crup și gușter). – Ob. anghină.
gúșter m. (vsl. gušterŭ, ĭašterŭ, ĭašterica, ĭašterka, șopîrlă, bg. gušter, sîrb. gušter, gušterica, rus. ĭaščerica, ngr. gustéra, gusterítsa). Un fel de șopîrlă mare verde (lacérta viridis). Angină difterică (V. angină).
GUȘTER s. (ZOOL.; Lacerta viridis) (reg.) șopîrlă.
gușter s. v. BEREGATĂ. CRUP. ESOFAG. GÎTLEJ. LUETĂ. OMUȘOR. UVULĂ.
gușter, gușteri s. m. 1. (peior.) grănicer. 2. persoană naivă.

gușter dex

Intrare: gușter (șopârlă)
gușter 1 pl. -i substantiv masculin admite vocativul
gășter 1 pl. -i admite vocativul substantiv masculin
Intrare: gușter (gât, boală)
gășter 2 pl. -e substantiv neutru
gâșter gen neclar
gușter 2 pl. -e substantiv neutru