Dicționare ale limbii române

2 intrări

13 definiții pentru grăniceri

GRĂNICÉR, grăniceri, s. m. Militar instruit pentru pază la granița unei țări; cordonaș. – Graniță + suf. -ar.
GRĂNICÉR, grăniceri, s. m. Militar instruit pentru pază la granița unei țări; cordonaș. – Graniță + suf. -ar.
GRĂNICÉR, grăniceri, s. m. Soldat care face de pază la graniță. Ascultă un cîntec de dor care adie dinspre pichetul grănicerilor. SADOVEANU, P. S. 174. La 1764 se întocmise, spre paza granițelor despre imperiul turcesc, regimente de grăniceri. ODOBESCU, S. III 523. Tînărul nostru-mpărat... Mare oaste-a rădicat: Două sute grăniceri. TEODORESCU, P. P. 174.
grănicér s. m., pl. grănicéri
grănicér s. m., pl. grănicéri
GRĂNICÉR s. 1. (MIL.) (înv.) cordonaș, strajă, (turcism înv.) ghiumurluc. (~ la hotare.) 2. (IST.) plăieș.
GRĂNICÉR ~i m. Militar care are misiunea de a păzi și a apăra hotarele unui stat. /graniță + suf. ~ar
grănicer m. soldat dela graniță.
grănicér m. (d. graniță; bg. sîrb. graničar, mărginaș, locuitor de la graniță. Cp. cu prepelicar). Soldat care păzește granița. – Pin legea de la 1872, grăniceriĭ s’aŭ numit dorobanțĭ, cărora poporu le-a zis mult timp încă „grănicerĭ”. Astăzĭ eĭ formează un corp deosebit.
GRĂNICER s. 1. (MIL.) (înv.) cordonaș, strajă, (turcism înv.) ghiumurluc. (~ la hotare.) 2. (IST.) plăieș.
grănicerí vb. IV A păzi granița ◊ „Jurăm că vom grăniceri [...]” emisiune TV din 31 III 74 (din grănicer + -i)
GRĂNICÉR (< graniță) s. m. Militar instruit și specializat pentru pază la graniță. ◊ Trupe de grăniceri = trupe specializate și organizate pentru asigurarea granițelor terestre, fluviale și maritime ale unei țări.
GRĂNICERI, com. în jud. Arad; 2.281 loc. (1995). Stație de c. f.

Grăniceri dex online | sinonim

Grăniceri definitie

Intrare: grănicer
grănicer substantiv masculin admite vocativul
Intrare: grăniceri
grăniceri