grumaz definitie

2 intrări

16 definiții pentru grumaz

GRUMÁZ, grumaji, s. m. 1. (Pop.) Gât; p. restr. cerbice, ceafă. ◊ Expr. A-și pleca grumazul (în fața cuiva) = a se umili; a se lăsa robit. A-și îndoi grumazul = a renunța la luptă, a se socoti învins. A pune piciorul pe grumazul cuiva = a robi, a subjuga pe cineva. 2. (Rar) Gâtlej. 3. (Rar) Partea mai îngustă a unor obiecte, asemănătoare cu gâtul (1). [Pl. și: (înv.) grumazi] – Cf. alb. gurmaz, gërmaz.
GRUMÁZ, grumaji, s. m. 1. (Pop.) Gât; p. restr. cerbice, ceafă. ◊ Expr. A-și pleca grumazul (în fața cuiva) = a se umili; a se lăsa robit. A-și îndoi grumazul = a renunța la luptă, a se socoti învins. A pune piciorul pe grumazul cuiva = a robi, a subjuga pe cineva. 2. (Rar) Gâtlej. 3. (Rar) Partea mai îngustă a unor obiecte, asemănătoare cu gâtul (1). [Pl. și: (înv.) grumazi] – Cf. alb. gurmaz, gërmaz.
GRUMÁZ, grumaji, s. m. 1. (La oameni și la animale; uneori la pl. cu valoare de sg.) Partea trupului care leagă capul de trunchi (v. gît); (în special) partea dindărăt a gîtului (v. ceafă, cerbice.). Munteanca a bătut în grumazul calului cu capătul frîului și a trecut repede înainte. SADOVEANU, B. 153. Grumazul lui Duman prinde să lucească de sudoare, jugul îl frige. GÎRLEANU, L. 38. Chica lui neagră ca pana corbului flutura ca o coamă pe grumajii lui. ISPIRESCU, L. 229. Razele dulci loveau fața-i senină, Rotunzii umeri și-albul ei grumaz. EMINESCU, O. IV 77. ◊ (În legătură cu ideea de robie) Iobagi și clăcași, maghiari și romîni – Dar același bici și aceiași stăpini. Același cuțit înfipt în grumaji. TULBURE, V. R. 37. Nu port pe grumaz urmele lanțului. BENIUC, V. 2. ◊ (Metaforic) Muncitorii abia așteaptă să se avînte pe grumajii tractoarelor, abia așteaptă să dea drumul atîtor motoare; numai să crească lanurile. CAMILAR, TEM. 106. Munții se-ncalecă, grumaz peste grumaz, pînă în slava cerului. DELAVRANCEA, T. 184. ◊ Expr. A ține (sau a lua, a prinde, a cuprinde) pe cineva (de sau pe) după grumaz v. după. A-și pleca grumazul în fața (sau sub piciorul) cuiva = a se umili, a se lăsa robit, asuprit (de cineva). Norodul și-a plecat iar grumazul sub piciorul păgînului. SADOVEANU, O. I 6. A-și îndoi grumazul = a renunța la luptă, a se socoti învins. Ești nădejdea țării, Scut unui popor, Și-ți îndoi grumazul, Frîngi mîndria lor? TOMA, C. V. 101. A pune piciorul pe grumazul cuiva sau a îndoi grumazul cuiva (în jug) = a robi, a subjuga (pe cineva). Acești păgîni s-au prefăcut; este chip de înțelegere între ei și noi, mai ales de cînd ismailitenii și-au pus piciorul pe grumazul lor. SADOVEANU, N. P. 254. 2. (Rar) Gîtlej. Un nod amar îl strînse în grumaz. CAMILAR, N. I 158. 3. (Popular) Partea mai îngustă a unor obiecte (care corespunde gîtului omului). Grumazul coasei. ▭ Între foi de nuc alături, lîngă fruntea lui de ceară, Ostenit se-ntinde arcul pe grumazul de vioară. GOGA, P. 70. – Pl. și: (învechit) grumazi (BART, S. M. 84, CREANGĂ, P. 316, NEGRUZZI, S. I 145), (s. n.) grumazuri (CAMILAR, T. 13).
grumáz (pop.) s. m., pl. grumáji
grumáz s. m., pl. grumáji
GRUMÁZ s. (ANAT.) 1. v. ceafă. 2. v. gât.
GRUMÁZ s. v. beregată, gâtlej.
grumáz (-zi), s. n.1. (Înv.) Colină, delușor. – 2. Gît, beregată. – 3. Gîtlej. – 4. Gît, ceafă. – 5. Parte mai îngustă a unor obiecte. – Var. (pl.) grumaji, (rar) grumazuri. – Mr. grumadz, gurmadz. Lat. gruma, cuvînt atestat numai cu sensul de „sfîrc de sîn”; dar care trebuia să fi însemnat și „delușor, colină” (CGL, II, 223), var. de la grumus „colină”, cf. grum, cu suf. -ză, (Papahagi, Notițe, 24; cf. Pușcariu 743; REW 3888; DAR). Cf. și it. digrumare „a rumega” și sugruma. Celelalte ipoteze nu sînt suficiente: din fondul autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 9); din alb. grumás, gurmás (Cihac, II, 718; Meyer, Alb. St., IV, 76; Meyer 133; cf. Philippide, II, 716; Rosetti, II, 117); de la un lat. *grumātium, combinație a lui grumus ca palatium (Pascu, I, 196); anterior indoeurop. (Lahovary 328). Comun întregului teritoriu al rom. (ALR, I, 36). – Der. grumăjer, s. n. (parte a armurii care apără gîtul); grumăzare, s. f. (boală de gît). – Cf. grunț.
GRUMÁZ ~ji m. (la oameni și la animale) Parte posterioară a gâtului; ceafă; cerbice. * A-și pleca ~zul (în fața cuiva) a se umili în fața cuiva. A îndoi ~zul a pune în dependență pe cineva; a subjuga. /Cuv. autoht.
grumaz n. partea dindărăt a gâtului, ceafă. [Vechiu-rom. (și albanez) grumaz, gâtlej, dintr’un primitiv grum, gât (cf. sugrumà), de origină necunoscută].
grumáz n., pl. (vechĭ) zĭ și (azĭ) jĭ (rudă cu alb. grumas, gurmas, gîtlej, cu lat. grumus, dîmb, it. digrumare, a înghiți cu lăcomie, și cu rom. sugrum). Rar. Gît, ceafă, cerbice: grumazu luĭ saŭ grumajiĭ luĭ (V. un ex. la bilț). S. n., pl. urĭ și e. Gît, ceafă: jugu se reazămă de grumazurile a doĭ boĭ. V. greabăn.
grumaz s. v. BEREGATĂ. GÎTLEJ.
GRUMAZ s. (ANAT.) 1. ceafă, (pop.) cerbice, (reg.) gîrbiță. (~ al omului.) 2. gît, (pop.) junghetură, (reg. și fam.) gușă, (reg.) gîtlan. (Și-a frînt ~.)
grumáz, grumaji, s.m. – 1. Gât, beregată. 2. Gâtlej: „Cu plăcintă și cârnaț / Că merg bine pe grumaz” (Calendar, 1980: 16). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (Apșa de Jos, Plăiuț). ♦ (onom.) Grumaz, Grumeza, nume de familie (104 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). Atestat ca nume de persoană, în var. Grumadz, în anul 1499. ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Cf. alb. gurmaz, gërmas (DEX, MDA); cuvânt autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu, Miklosich, Cihac), cf. alb. gurmaz, gurmas „gâtlej, beregată”, din i.-e. *guer „a înghiți, gâtlej; prăpastie” (Russu, 1970: 171). Cuv. rom. > magh. reg. grumëzzsor.
grumáz, grumaji, s.m. – 1. Gât, beregată. 2. Gâtlej: „Cu plăcintă și cârnaț / Că merg bine pe grumaz” (Calendar 1980: 16). – Cuvânt autohton, cf. alb. gurmaz, gërmaz (Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983).
GRUMAZ subst. 1. – (Dm; Ștef; Sd; -a, staroste (C Ștef). 2. Grumazea (16 B III 210); Grumăz/eni, -ești ss.; Grumeadzea, armaș (Sd XI 80); Grumează, Ecat., f. act. Grumeza, I. (Isp IV2); Grumezea (Dm); – olt. (BCI II 262). 3. Grumezoae s. (Ștef). 4. Cu as. regr. Grămăzilă (16 B III 345) < *Grumăzilă.

grumaz dex

Intrare: grumaz
grumaz 3 pl. -uri substantiv neutru
grumaz 2 pl. -zi substantiv masculin
grumaz 1 pl. -ji substantiv masculin
Intrare: Grumaz
Grumaz