GROTÉSC, -Ă, grotești, adj., s. n. 1. Adj. Care este de un comic excesiv prin aspectul caricatural, neobișnuit de caraghios; ridicol, burlesc; bizar. ◊ (Substantivat, n.) Grotescul unei situații. ♦ (Substantivat, n.) Categorie, ipostază estetică reflectând realitatea în forme fantastice, bizare, disproporționate, caricaturale. 2. S. n. Corp de literă de tipar fără piciorușe, format din arce și segmente de dreaptă de aceeași grosime. – Din fr. grotesque.

GROTÉSC, -Ă, grotești, adj., s. n. 1. Adj. Care este de un comic excesiv prin aspectul caricatural, neobișnuit de caraghios; ridicol, burlesc; bizar. ◊ (Substantivat, n.) Grotescul unei situații. ♦ (Substantivat, n.) Categorie, ipostază estetică reflectând realitatea în forme fantastice, bizare, disproporționate, caricaturale. 2. S. n. Corp de literă de tipar fără piciorușe, format din arce și segmente de dreaptă de aceeași grosime. – Din fr. grotesque.

GROTÉSC2, -Ă, grotești, adj. (Mai ales în artele plastice și în arta dramatică) De un comic excesiv, care produce dezgust; neobișnuit de caraghios, de ciudat, de nenatural, de extravagant; bizar. Atitudine grotescă. ▭ Îndată după apariția grotescă a sălbaticului cu parul, abatele... văzu o fîntînă cu cumpănă. SADOVEANU, Z. C. 28. Țăranul, în scrierile sale, formează orizontul albastru pe care se profilează tipurile grotești ale clasei de sus. IBRĂILEANU, SP. CR. 148. ◊ (Substantivat, n.) A cădea în grotesc. Grotescul unei situații.

GROTÉSC1 s. n. Formă de literă de tipar fără piciorușe, executată numai din combinații de arce și segmente de dreaptă.

grotésc1 adj. m., f. grotéscă; pl. m. și f. grotéști

grotésc2 s. n.

grotésc adj. m., f. grotéscă; pl. m. și f. grotéști

grotésc s. n.

GROTÉSC adj. v. buf.

Grotesc ≠ sublim

GROTÉSC, -Ă adj. De un comic exagerat; caraghios, nenatural; ciudat, bizar. // s.n. 1. Categorie estetică prin care se definește contrariul sublimului, caracterul a ceea ce este grotesc. 2. Gen de ornamentație de origine romană, reintrodus în epoca Renașterii, constând într-o decorație fantastică, pictată sau sculptată, alcătuită din motive geometrice vegetale, animale și personaje (bizare) îmbinate cu arabescuri. [Cf. fr. grotesque, it. grottesco < grotta – peșteră].

GROTÉSC s.n. (Poligr.) Literă de tipar fără piciorușe, formată din combinații cu arce și segmente de dreaptă. [< fr. grotesque].

GROTÉSC, -Ă I. adj. de un comic exagerat; caraghios, nenatural; ciudat, bizar. II. s. n. 1. categorie estetică reflectând realitatea, contrar sublimului, în forme fantastice, bizare, monstruoase. 2. gen de ornamentație de origine romană, reintrodus în epoca Renașterii, din pictură sau sculptură decorativă cu figuri grotești. 3. literă de tipar fără piciorușe, din combinații cu arce și segmente de dreaptă. III. s. f. (teatru) gen de comedie. (< fr. grotesque, it. grottesco)

GROTÉSC2 ~scă (~ști) Care stârnește râsul; de un comic exagerat; burlesc. /<fr. grotesque, it. grottesco

GROTÉSC3 ~uri n. Categorie a esteticii, care reflectă realitatea în forme caricaturale, bizare, voit disproporționale. /<fr. grotesque, it. grottesco

GROTÉSC1 n. Corp de literă de tipar având linii de grosime egală și fără talpă. /<fr. grotesque, it. grottesco

grotesc a. 1. care imitează natura înt’un mod bizar; 2. fig. ridicul, extravagant: scenă grotescă. ║ n. ceeace-i grotesc, burlesc.

*grotésc, -éscă adj., pl. f. ștĭ și sce (it. grottesco, d. grotta, grotă, săpătură, cum se numeaŭ ruinele palatuluĭ luĭ Titu dezgropate la Roma și pe aĭ căror părețĭ eraŭ caricaturĭ). Ridicul pin aspect orĭ pin mișcărĭ. S. n. Ceĭa ce e grotesc. – Ca adv. grotește.

GROTESC adj. buf, burlesc, caraghios, caricatural, parodic, ridicol. (De un comic ~.)

GROTÉSC s. n. (< fr. grotesque, it. grotesco): corp de literă de tipar fără piciorușe, format din arce și segmente de dreaptă de aceeași grosime.