gros definitie

56 definiții pentru gros

GROS2, groși, s. m. Măsură folosită în comerț pentru mărfuri sub formă de obiecte mici de același fel, egală cu 12 duzini, adică 144 de bucăți. ◊ Mic gros = depozit care livrează mărfuri în cantități comerciale. – Din germ. Gros.
GROS1, GROÁSĂ, groși, groase, adj., adv., s. n., s. m. I. Adj. 1. (Despre corpuri cilindrice) Care are diametrul sau circumferința mai mari decât dimensiunile obișnuite. Trunchi gros. ◊ Intestinul gros = parte a tubului digestiv cu secțiunea mai mare cuprinsă între ileon și anus. ♦ (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Dezvoltat mult în lățime. ♦ (Pop.; la f.) Gravidă, însărcinată. 2. Care are un volum mare, care depășește prin volum dimensiunile obișnuite; voluminos. Carte groasă. ◊ Expr. Gros la pungă = bogat. ♦ (Despre litere) Care este mai lat decât literele obișnuite. 3. Mare, în sens vertical, de la suprafață în adâncime sau de la suprafață până la bază. Strat gros. ◊ Expr. Gros la (sau de) obraz = a) obraznic; b) nesimțit. Gros la piele sau cu pielea groasă = nesimțit. Gros la (sau în) ceafă sau cu ceafa groasă = bădăran. ♦ Care este țesut din fire groase (I 1). Haină groasă. 4. (Despre fluide) Care curge sau se împrăștie greu; dens. ♦ Fig. (Despre întuneric, umbră, ceață etc.) Adânc, compact. II. Adj. Fig. 1. (Despre voce, glas, sunete, adesea adverbial) Adânc, grav. 2. (Înv.) Grosolan, bădăran; incult; care trădează pe omul bădăran sau incult. III. Adv. 1. (Pop. și fam.) Mult, din plin, din belșug. Câștigă gros. 2. (Înv.) În linii mari, superficial, în mod grosolan. IV. S. n. 1. Partea cea mai numeroasă dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu de obiecte, de fenomene (de același fel); greu. ◊ Loc. adv. Din gros = în cantitate mare, din belșug. 2. (Pop. și fam.) Închisoare. V. S. m. (Reg.) Buștean, trunchi; bârnă (groasă). – Lat. grossus.
GROȘ, groși, s. m. Monedă austriacă de argint, care a circulat în trecut și în Moldova; monedă de argint emisă de unii domni ai Moldovei. – Din germ. Groschen, pol. grosz.
GROS2, groși, s. m. Măsură folosită în comerț pentru mărfuri sub formă de obiecte mici de același fel, egală cu 12 duzini, adică 144 de bucăți. ◊ Mic gros = depozit care livrează mărfuri în cantități comerciale. – Din germ. Gros.
GROS1, GROÁSĂ, groși, groase, adj., adv., s. n., s. m. I. Adj. 1. (Despre corpuri cilindrice) Care are diametrul sau circumferința mai mari decât dimensiunile obișnuite. Trunchi gros. ◊ Intestinul gros = parte a tubului digestiv cu secțiunea mai mare cuprinsă între ileon și anus. ♦ (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Dezvoltat mult în lățime. ♦ (Pop.; la f.) Gravidă, însărcinată. 2. Care are volum mare, care depășește prin volum dimensiunile obișnuite; voluminos. Carte groasă. ◊ Expr. Gros la pungă = bogat. ♦ (Despre litere) Care este mai lat decât literele obișnuite. 3. Mare, în sens vertical, de la suprafață în adâncime sau de la suprafață până la bază. Strat gros. ◊ Expr. Gros la (sau de) obraz = a) obraznic; b) nesimțit. Gros la piele sau cu pielea groasă = nesimțit. Gros la (sau în) ceafă sau cu ceafa groasă = bădăran. ♦ Care este țesut2 din fire groase ( I 1). Haină groasă. 4. (Despre fluide) Care curge sau se împrăștie greu; dens. ♦ Fig. (Despre întuneric, umbră, ceață etc.) Adânc, compact. II. Adj. Fig. 1. (Despre voce, glas, sunete, adesea adverbial) Adânc, grav. 2. (Înv.) Grosolan, bădăran; incult; care trădează pe omul bădăran sau incult. III. Adv. 1. (Pop. și fam.) Mult, din plin, din belșug. Câștigă gros. 2. (Înv.) În linii mari, superficial, în mod grosolan. IV. S. n. 1. Partea cea mai numeroasă dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu de obiecte, de fenomene (de același fel); greu. ◊ Loc. adv. Din gros = în cantitate mare, din belșug. 2. (Pop. și fam.) Închisoare. V. S. m. (Reg.) Buștean, trunchi; bârnă (groasă). – Lat. grossus.
GROȘ, groși, s. m. Monedă străină de argint, care a circulat odinioară și în Moldova; monedă de argint emisă de unii domni ai Moldovei. – Din germ. Groschen, pol. grosz.
GROS5, GROÁSĂ, groși, groase, adj. (În opoziție cu subțire) I. 1. (Despre corpuri de formă cilindrică) Mare în circumferință sau în diametru. Biserica... e așezată pe un tăpșan între arbori seculari, groși de nu poți să-i cuprinzi nici pe jumătate în brațe. STANCU, U.R.S.S. 166. Strîmbă-Lemne... lua stejarul cît de gros, îl îndoia cu mînile. NEGRUZZI, S. I 245. Crește mîndru grîuleț, La pai gros, la spic măreț. HODOȘ, P. P. 45. Trandafir ș-un fir supțire, Rău m-ai scos, dragă, din fire; Trandafir ș-un fir mai gros, Mult mă mir cum de m-ai scos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29. ◊ (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Degete groase. Picioare groase. ▭ Era, măre, acest Silen, gras și gros ca un butoi, adecă, cum i-am zice noi astăzi, dop de saca. ISPIRESCU, U. 104. Omul acela era ceva de spăriet: avea niște urechi clăpăuge și niște buzoaie groase și dăbălăzate. CREANGĂ, P. 239. Se însură cu jupîneasa Mărica, minunată femeie, groasă și frumoasă, dar cam prostană. NEGRUZZI, S. I 246. ◊ Expr. (Rar) (A fi) gros de (sau la) cap = (a fi) greu de cap, v. greu. Unii se feresc De oameni cu minte Și sînt bucuroși De cei la cap cam groși. DONICI, la TDRG. ♦ (Popular; despre femei) Gravidă, însărcinată, grea. La cîtăva vreme, purcede fata groasă. ȘEZ. IX 17. 2. (Despre volumul unui corp) Cu dimensiunile laterale mai mari decît cele obișnuite; mare în volum (în sens lateral), voluminos. Zid gros. Carte groasă. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) Cu punga groasă sau gros la pungă = avut, bogat. ♦ (Despre litere) Cu trăsături mai late decît cele obișnuite. V. gras. Zaharia Duhu deschise o gazetă și citi un titlu cu litere groase. C. PETRESCU, A. 320. ◊ (Adverbial, pe lîngă «a scrie») Penița aceasta scrie prea gros. 3. (Despre materii așezate în straturi sau care se așază ca un strat peste ceva, ori despre corpuri cu suprafață întinsă, în formă de foaie, ca hîrtia, frunzele etc.) Cu dimensiune mare de la suprafață pînă la bază sau între cele două fețe paralele. Strat gros de pămînt. Scîndură groasă. ▭ Ori pe ce se oprea suflarea [lui Gerilă]... se punea promoroaca mai groasă de-o palmă. CREANGĂ, P. 240. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) Gros la (sau de) obraz = lipsit de bun-simț, bădăran. Îmi pare rău că ești gros de obraz! CREANGĂ, A. 106. Gros la piele sau cu pielea groasă = nesimțitor. Gros la (sau în) ceafă sau cu ceafa groasă = bogat; (mai rar) bădăran. Unu-i agă și cellalt spătar... groși în ceafă și morocănoși. ALECSANDRI, T. I 133. Din viață liniștită boierii groși la ceafă Trăgeau la fire de-aur nevrînd a ști de leafă. BOLINTINEANU, O. 146. A fi gluma (cam) groasă = a se îngroșa gluma, v. îngroșa. Gluma era cam groasă, căci acum nu era vorba a cheltui numai timpul, era a dezlega și punga. NEGRUZZI, S. I 342. ♦ (Despre materii textile) Țesut din fire groase (I 1). Dănilă leagă strîns, c-un ștergari gros, de cîlți, ochii și urechile dracului. CREANGĂ, P. 55. Femeile lor au cîte o cămașă groasă de pînză albastră și o maramă iarăși de pînză pe cap. BOLINTINEANU, O. 300. 4. (Despre materii lichide sau gazoase) Care curge sau se împrăștie greu, care are fluiditate scăzută; condensat, dens. Nori groși. Ulei gros. ▭ Calul era numai spumă... și aburi groși ieșeau din el. NEGRUZZI, S. I 42. ◊ Lapte gros v. lapte. ◊ (Adverbial) Mierea curge gros. ♦ Fig. (Despre întuneric, umbră etc.) Mare, adînc, compact. Mîndro, mîndrulița mea... De frumoasă, ești frumoasă, Dar alegi umbra de groasă Unde-i iarba mai frumoasă, Că de soare te ferești De teamă că prea negrești. HODOȘ, P. P. 180. II. Fig. 1. (Despre glas) Adînc, grav. Se deschise o ușă și s-auzi un glas gros. SADOVEANU, B. 37. Asta nu-i mămuca. Eu o cunosc de pe glas; glasul ei nu-i așa de gros și răgușit, ci-i mai subțire și mai frumos. CREANGĂ, P. 22. ◊ (Adverbial) Oamenii tăcură, dar se plecară ușor înainte. Unul zise gros: Ce vești?... Vești ne trebuie nouă? Dreptate ne trebuie. DUMITRIU, B. F. 19. Mînecuță cel mic dădu drumul unui rîs ascuțit. Rîdeau și ceilalți, gros. SADOVEANU, P. M. 25. Prind cocoșii a cînta Și de ici și de colea, Cînd mai gros, cînd mai subțire. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. 2. (Învechit, despre oameni) Incult, bădăran, necioplit. Auzisem că voi, poeți, scriitori vestiți, Îndată ce ați murit, vă faceți cam neciopliți, Cam groși, necivilizați. ALEXANDRESCU, M. 237.
GROS1 adv. Mult, din plin. Pe lîngă asta era și ageamie și-nfumurată că nimeni nu știe juca mai bine ca ea – și, se-nțelege, pierdea gros. CARAGIALE, O. III 34. [La cărți] tot meșteșugu-i de-a giuca gros. ALECSANDRI, T. I 118. ◊ Expr. A bate (pe cineva) gros = a bate (pe cineva) tare, a-i trage o bătaie bună, zdravănă. Hai, mă, s-o batem gros. BIBICESCU, P. P. 193.
GROS2 s. n. sg. Partea cea mai mare, cea mai numeroasă a unei colectivități; marea majoritate. Husein-aga, cu grosul oștii, închidea ca un zid Cornul-lui-Sas. SADOVEANU, O. VII 13. Pe cărarea sură, în coborîrea grăbită a înserării, grosul convoiului se legăna încet. REBREANU, P. S. 20. Pentru grosul publicului... forma polemică e mai nimerită. GHEREA, ST. CR. II 8. ◊ Loc. adv. Din gros = în cantitate mare, mult, din belșug. Avea pe mînă averea copiilor, sporită din gros de tata-socru. La TDRG.
GROS4, groși, s. m. Trunchi de copac tăiat, lung, retezat la capete și curățat de crengi (uneori și de coajă); buștean. Apa... [Motrului] este mare de se coboară pre dînsa groșii (butucii) de brad ce se aduc din munte. I. IONESCU, M. 70. Da pe Gruia că-l ducea... La roșteiul temniții, Și pe Gruia că-l punea Cît un gros cu fața-n jos. BIBICESCU, P. P. 297.
GROS3 s. n. sg. (Învechit) Închisoare. Închisoarea sau grosul ce fieșcare spătar trebuia să aibă în casa sa. ODOBESCU, S. I 275. ◊ (Astăzi numai în construcție cu prep. «la» și de obicei pe lîngă verbele ઺ băga», «a pune», «a zăcea» etc.) Te-or pune la gros... vai de ciolanele tale. SADOVEANU, P. S. 78. Am scăpat din Focșani cum am putut... că de punea mîna ispravnicul pe noi, ne trîntea poate la gros. ALECSANDRI, T. I 117. Cît ești, codri, de frunzos, Iarna putrezești tu gios Și voinicii zac la gros! id. P. P. 263.
GROȘ, groși, s. m. Monedă veche de argint care a circulat în secolele XIV-XIX în Europa centrală și de vest, ajungînd și în Moldova. La masa de la amiaz plătim pentru fieștecare 9 groși, adecă un sorocovăț. KOGĂLNICEANU, S. 74.
GROȘ, groși, s. m. Monedă străină de argint care a circulat odinioară și în Moldova. – Germ. Groschen.
gros1 adj. m., pl. groși; f. groásă, pl. groáse
gros3 (majoritate, închisoare) s. n.
gros2 (buștean, bârnă) s. m., pl. groși
groș (monedă) s. m., pl. groși
gros adj. m., pl. groși; f. sg. groásă, pl. groáse
gros (majoritate, închisoare) s. n.
gros (buștean, bârnă) s. m., pl. groși
groș (monedă) s. m., pl. groși
GROÁSĂ adj. v. gravidă, însărcinată.
GROS adj., s. 1. adj. v. gras. 2. adj. mare, voluminos. (Un tom, un dosar ~.) 3. s. mulțime, (înv. și pop.) mijloc, (înv.) greime, greu, temei, toi. (~ul armatei.) 4. adj. v. borcănat. 5. adj. v. dens. 6. adj. v. adânc. 7. adj. v. călduros. 8. adj. adânc, grav, jos, profund, (fig.) cavernos. (O voce ~oasă; un timbru ~.)
GROS adj., s. v. bădăran, grosolan, ignorant, incult, mitocan, mârlan, mârlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, necultivat, neinstruit, neînvățat, nepoliticos, ordinar, prost, simplu, țărănoi, țoapă, țopârlan, vulgar.
GROS s. v. arest, buștean, butuc, buturugă, ciot, închisoare, obadă, ocnă, penitenciar, pușcărie, temniță.
Gros ≠ subțire, pițigăiat
gros (groásă), adj.1. Gras. – 2. Dens. – 3. Voluminos. – 4. Adînc. – 5. Mare, important, numeros. – 6. Comun, ordinar, vulgar. – 7. (Adj. f.) Despre femei, însărcinată. – 8. (S. m.) Bîrnă, grindă. – 9. (S. n.) Butuc, instrument. – 10. (S. n.) Închisoare, temniță. – 11. (S. n.) Parte mai importantă. – Mr., megl., istr. gros. Lat. grŏssum (Pușcariu 741; Candrea-Dens., 768; REW 3881; DAR), cf. it., port. grosso, prov., fr., cat. gros, sp. grueso. Pentru der. uzului 10 din 9, cf. Bogrea,, Dacor., III, 411. – Der. grosime, s. f. (circumferință; înv., gros, parte mai importantă; înv., grosolănie); groșar, s. m. (temnicer); grosărit (var. grosărie), s. n. (contribuție cerută de obicei în sec. XVIII de către așa numiții ispravnici de județ delicvenților care doreau să scape de închisoare); grosoman, s. m. (mojic, bădăran), cu suf. expresiv -man; groscior, s. n. (smîntînă); grosciori, vb. (a scoate caimacul); îngroșa, vb. (a face să fie gros; a crește, a spori; a se îngrășa; a deveni dens, a condensa; a lăsa grea o femeie; a da importanță); îngroșetor, adj. (care se îngrașă, care îngroașă); îngroșetură, s. f. (acțiunea de a spori sau a deveni dens). – Din rom. provin rut. grušati se „a se prinde laptele”, gruševina „lapte prins” (Capidan, Dacor., II, 677).
groș (gróși), s. m. – Veche monedă care valora la început 1/48 dintr-o marcă de argint. A fost bătută în Mold. la sfîrșitul sec. XIV. Lat. grossus, intrat în rom. prin intermediul pol. grosz, germ. med. grosse, germ. Grosch(en), cf. ngr. γρόσσο, bg., sb. groš, tc. guruș (Ronzvalle 122). – Der. groșiță, s. f. (monedă divizionară de argint, de valoare variabilă), cf. pol. groszyk, sb., slov. grošič. Din tc. derivă dubletul înv. gruș, s. m. (monedă turcească de 40 de aspri).
GROS2 groásă (groși, groáse) (în opoziție cu subțire) 1) (despre corpuri cilindrice) Care are circumferință și diametru mare. Stâlp ~. 2) (despre ființe sau despre părțile corpului lor) Care are multă grăsime; gras. * (A fi) ~ de (sau la) obraz a) (a fi) nerușinat; b) (a fi) nesimțit. 3) pop. (despre femei) Care este gravidă; însărcinată. 4) (despre obiecte) Care are un volum mare; voluminos. * ~ la pungă cu mulți bani; bogat. 5) (despre corpuri) Care are dimensiunea mare între bază și suprafață. 6) Care are dimensiunea secțiunii transversale în plan orizontal mare. Perete ~. 7) (despre țesături) Care este țesut din fire cu diametru mare. 8) (despre fluide) Care curge sau se împrăștie greu. 9) (despre medii) Care este foarte compact; de nepătruns; des; dens. Ceață groasă. Umbră groasă. 10) (despre voci, sunete etc.) Care este produs de oscilații cu frecvență joasă; profund; jos; grav. /<lat. grossus
GROS1 adv. pop. fam. În cantitate mare; mult. * Din ~ din plin; din belșug. /<lat. grossus
GROS3 n. Parte mai numeroasă, mai mare din ceva (dintr-un colectiv, dintr-un ansamblu de obiecte, dintr-o lucrare etc.). /<lat. grossus
GROȘ ~i m. înv. 1) Monedă măruntă de argint care a circulat, în evul mediu, în unele țări europene (Italia, Franța, Polonia etc.). 2) Monedă rusească (egală la început cu două copeici, mai târziu egală cu o jumătate de copeică). 3) Monedă divizionară care a circulat în Polonia și Austria. /<germ. Groschen, pol. grosz
gros a. 1. de volum mare (în opozițiune cu subțire): lemn gros; 2. des: fir gros; 3. ordinar: postav gros; 4. prost: cap gros; 5. fig. grosolan: vorbe groase. [Lat. GROSSUS]. ║ n. 1. partea cea mai groasă: grosul arborelui; 2. partea cea mai însemnată: grosul armatei. ║ adv. mult: a cheltui, a juca gros.
gros n. 1. buștean, butuc gros; 2. butuc în care se prinde picioarele celor întemnițați (sens învechit); 3. temniță: l’a băgat la gros.
groș n. veche monedă de argint: cu groașe lipovenești POP. [Slav. groș (din nemț. Groschen)].
gros, groásă adj. (lat. grŏssus, it. pg. grosso, pv. fr. cat. gros, sp. grueso). Lat în toate direcțiunile (vorbind de lucrurile lungĭ în ceĭa ce privește volumu lor transversal): fir, trunchĭ, stîlp, om gros. Des, dens: lapre gros. Fem. (Serbia). Gravidă (ca fr. grosse). Fig. Grav, jos: voce, notă groasă. Nesimțitor, impertinent: obraz gros. Grosolan, aspru, greŭ: vorbe groase. Prost: cap gros. Gros de (saŭ la) obraz, obraznic, nesimțitor. Gros de (saŭ la saŭ în) ceafă, grosolan, barbar, ordinar: Bulgăroĭ cu ceafa groasă (Em.). Gros la (saŭ de) cap, la minte, prost. Gros la pungă, bogat. S. n., pl. urĭ. Butuc gros de fixat picĭoarele criminalilor. Fig. (pin aluz. la butuc). Arest, închisoare: a băga pe cineva la gros. Partea cea maĭ groasă (maĭ mare) a unuĭ lucru, duĭumu: grosu armateĭ (ca it. il grosso dell’esército). Adv. Fam. Mult: a cîștiga, a bea, a cheltui, a juca gros (a juca pe gros, pe sume marĭ). Din gros, în mare cantitate: fura din gros (VR. 1915, 5, 286).
groș m. (pol. grosz, ceh. groš, rus. groš [doŭă capeĭcĭ], d. mgerm. gros, grosse, ngerm. grosch, grosche, groschen, d. it. grosso, care vine d. lat. nummi grossi, banĭ groșĭ [care s’aŭ bătut întîĭa oară la Tours la 1241], deosebițĭ de baniĭ supțirĭ de pînă atuncĭ. D. germ. vine ung. garas, bg. sîrb. groš, turc. gruš, guruš. D. it. vine ngr. gróso și grósi). Vechĭ. O monetă de argint (în vechea Turcie piastru, la noĭ leŭ) care era considerată ca unitatea monetară de argint. Valora în Austria 3 crăițarĭ, în Mold. (pe la 1700) 2 polturacĭ saŭ 8 banĭ (Ĭorga, Negoț. 222), ĭar în Polonia (sec. 17-18) un groș însemna „doŭă capeĭcĭ”. Suma de doĭ groșĭ (că monetă bătută nu era) se numea scot, de șase scoțĭ fertun, ĭar de patru fertunĭ grivnă. Groș pe groș, banĭ mulțĭ; (de aicĭ, din neînțelegerea acesteĭ locuțiunĭ), a înșira moș pe groș (saŭ moșĭ pe groșĭ), a povesti verzĭ și uscate (ca bg. prĭez kup za groš): spune odată lămurit și nu înșira moșĭ pe groșĭ! – Și groșă, pl. e: groșe lipoveneștĭ (P. P.). V. aspru 1.
groa adj. v. GRAVIDĂ. ÎNSĂRCINATĂ.
GROS adj., s. 1. adj. corpolent, gras, obez, planturos, plin, rotofei, rotund, umflat, voluminos, (pop.) trupeș, (reg.) încălat. (O femeie ~.) 2. adj. mare, voluminos. (Un tom, un dosar ~.) 3. s. (MIL.) mulțime, (înv. și pop.) mijloc, (înv.) greime, greu, temei, toi. (~ armatei.) 4. adj. borcănat, umflat, (reg.) borcănos. (Are nasul ~.) 5. adj. dens. (Fluid ~.) 6. adj. adînc, compact, dens, des, greu. (Ceață ~.) 7. adj. cald, călduros. (Haine ~.) 8. adj. adînc, grav, jos, profund, (fig.) cavernos. (O voce ~; un timbru ~.)
gros adj., s. v. BĂDĂRAN. GROSOLAN. IGNORANT. INCULT. MITOCAN. MÎRLAN. MÎRLĂNOI. MOCOFAN. MOJIC. NECIVILIZAT. NECULTIVAT. NEINSTRUIT. NEÎNVĂȚAT. NEPOLITICOS. ORDINAR. PROST. SIMPLU. ȚĂRĂNOI. ȚOAPĂ. ȚOPÎRLAN. VULGAR.
gros s. v. AREST. BUȘTEAN. BUTUC. BUTURUGĂ. CIOT. ÎNCHISOARE. OBADĂ. OCNĂ. PENITENCIAR. PUȘCĂRIE. TEMNIȚĂ.
gros, groși, s.m. – 1. Adâncime, profunzime: „Sare-n vânt, sare-n pământ, / Sare ’naltu norilor / Și-n groșii pământului” (Bilțiu, 1996: 95; Mânău). 2. Trunchi de copac; buștean, butuc gros (Dariu Pop, 1938). ♦ (top.) În groși, pădure în Săcel (Vișovan, 2005); Groși, comună în apropiere de Baia Mare; Groșii Țibleșului, localitate în zona Lăpuș. – Lat. grossus (Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > ucr. grušati se „a se prinde laptele”, gruševina „lapte prins” (Capidan, cf. DER).
groș, groși, (groșiță), s.m. – Monedă de argint care a circulat odinioară în Moldova: „Lasă, lele, pe-o groșiță. / – Nu poci, că-i de bivoliță” (Papahagi, 1925: 173). – Din germ. Groschen „groș; monedă, ban”, pol. grosz „groș (monedă); ban” (< lat. grossus) (Șăineanu, Scriban, DLRM, DER, DEX, MDA).
gros, groși, s.m. – 1. Adâncime, profunzime: „Sare-n vânt, sare-n pământ, / Sare ’naltu norilor / Și-n groșii pământului” (Bilțiu 1996: 95; Mânău). 2. Buștean, butuc gros (Dariu Pop 1938). Groși și Groșii Țibleșului, localități în jud. Maramureș. – Lat. grossus.
groș, -i, (groșiță), s.m. – Monedă de argint care a circulat odinioară în Moldova: „Lasă, lele, pe-o groșiță. / – Nu poci, că-i de bivoliță” (Papahagi 1925: 173). – Din germ. Groschen, pol. grosz (< lat. grossus).
CAROL III CEL GROS, împărat al Occidentului (881-887), rege al Germaniei (876-887) și al Franței (884-887). A unificat pentru scurtă vreme, sub autoritatea sa, fostul terit. al imp. lui Carol cel Mare; detronat de marii feudali.
GROS [gro], Antoine, baron (1771-1835), pictor francez. Elev al lui L. David. Compoziții istorice care, prin mișcarea și patetismul lor, vestesc romantismul („Bonaparte la podul de la Arcole”, „Câmpul de bătălie de la Eylau”, „Bonaparte vizitând ciumații de la Jaffa”).
GROS adj. 1. Gros, T. (BCI XII 141); -a sec. XVI (PGov f° 10) -escul, St. (IO 83); Stan cel gros (16 B IV 100). 2. Grosu (I Div); – Martin (Glos). 3. Grosar, ard.; -iu, A., act. 4. Groseș (Mar). 5. Grosilă (17 B I 164, 278). 6. Groșneală, Stan, munt. (BCI II 257), poate fi același cu Stan din § 1.
a avea obrazul / șoriciul / tovalul / gros expr. a fi nerușinat / impertinent
a avea vocea groasă expr. (prst.d. femei) a practica felația
a fi gros la pungă expr. a fi foarte bogat.
a fi la gros / la mititica / la pârnaie / la răcoare expr. a fi închis, a fi la închisoare.
a o trage groasă expr. (intl.) a comite un furt de mare valoare.
e groasă! expr. situația e foarte gravă!
lapte gros expr. joc practicat de copii, asemănător cu capra, în care o echipă își ia elan și sare în spinarea adversarilor, care stau încovoiați unul în spatele altuia.
Mațo Grosso expr. (glum.) intestinul gros.

gros dex

Intrare: gros (adj.)
gros 1 adj. adjectiv
Intrare: groș
groș substantiv masculin
Intrare: Gros
Gros
Intrare: gros (adv.)
gros 4 adv.
Intrare: gros (temniță)
gros 3 s.n. substantiv neutru (numai) singular
Intrare: gros (parte)
gros 3 s.n. substantiv neutru (numai) singular
Intrare: gros (u.m.)
gros 2 s.m. substantiv masculin
Intrare: gros (trunchi)
gros 2 s.m. substantiv masculin