grohotire definitie

2 intrări

10 definiții pentru grohotire

GROHOTÍ, pers. 3 grohotește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre pietrele tîrîte de o apă sau desprinse dintr-un munte) A face zgomot rostogolindu-se sau prăvălindu-se. Urlă Tarcăul în vale, umflat de puhoaie; din ce în ce mai tare s-aud grohotind bolovanii tîrîți în valurile-i posomorîte. VLAHUȚĂ, O. A. II 155. 2. (Despre porci) A grohăi.
GROHOTÍ, pers. 3 grohotește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre pietre) A face zgomot rostogolindu-se. 2. (Despre porci) A grohăi. – Slav (v. sl. grohotati).
grohotí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. grohotéște, imperf. 3 sg. grohoteá; conj. prez. 3 să grohoteáscă
grohotí vb., ind. prez. 3 sg. grohotéște, imperf. 3 sg. grohoteá; conj. prez. 3 sg. și pl. grohoteáscă
GROHOTÍ vb. v. grohăi, guița.
A GROHOTÍ pers. 3 ~éște intranz. A face zgomot rostogolindu-se și sfărâmându-se. /<sl. grohotati
grohotì v. a se sfărâma (vorbind de stânci): s’aud grohotind bolovanii. [Rus. GROHOTATI, a bubui].
gróhăĭ și (maĭ rar) gróhoĭ și -ĭésc, a v. intr. (imit. care arată glasu porculuĭ bătrîn, care glas seamănă cu huruitu prăbușiriĭ și măcinăriĭ. E o var. grohotésc și rudă cu lat. grundire, grunnire, vfr. gronir, nfr. grogner, gronder, germ. grunzen ș. a.). Se zice despre glasu porculuĭ mulțămit orĭ furios. V. tr. (și gruhăĭ, d. rus. grúhnutĭsĕa, a se prăbuși cu huruĭală. V. Bern. 1, 357). Bat și separ de pleavă cerealele la arie (Șez. 30, 169). V. gîrtonesc, guiț.
grohotésc v. tr. (vsl. grohotatĭ, rus. -átĭ, a hohoti; rut. -íti, a bubui; bg. grohnuvam, bubuĭ. V. grohăĭ, grohot, zdruhăĭ). Sud. Fărămițesc, prefac în grohotiș.
grohoti vb. v. GROHĂI. GUIȚA.

grohotire dex

Intrare: grohoti
grohoti conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb intranzitiv unipersonal
Intrare: grohotire
grohotire infinitiv lung