grohăit definitie

2 intrări

18 definiții pentru grohăit

GROHĂÍ, pers. 3 gróhăie, vb. IV. Intranz. (Despre porci; adesea fig.) A scoate sunete caracteristice speciei. – Groh + suf. -ăi.
GROHĂÍT, grohăituri, s. n. Faptul de a grohăi; sunet caracteristic, gros și sacadat, pe care îl scot porcii; grohăitură. – V. grohăi.
GROHĂÍ, pers. 3 gróhăie, vb. IV. Intranz. (Despre porci; adesea fig.) A scoate sunete caracteristice speciei. – Groh + suf. -ăi.
GROHĂÍT, grohăituri, s. n. Faptul de a grohăi; strigăt caracteristic, gros și sacadat, pe care îl scot porcii; grohăitură. – V. grohăi.
GROHĂÍ, gróhăi, vb. IV. (Obișnuit la pers. 3) Intranz. (Despre porci și mistreți) A scoate grohăituri. În coteț scroafa a adormit, tolănită, grohăind molcom către cei doisprezece purcei care o sug, lacomi. CAMILAR, TEM. 50. Purcelul grohăi mulțumit și începu să caute pe jos. REBREANU, R. I 147. Am găsit copila teafără însă răsturnată cu albiuța de niște porci care grohăiau împrejurul ei. CREANGĂ, A. 21. ◊ Fig. (Depreciativ, despre oameni) Rămas la masă... chiaburul rîse iarăși mușcător, grohăind de veselie ațîțătoare. DUMITRIU, N. 241. – Prez. ind. și: grohăiesc (BOGZA, C. O. 129).
GROHĂÍT s. n. Sunetul caracteristic, gros, sacadat, pe care îl scot porcii și mistreții. Cînd îl văzură pe Negoiță, [porcii] îl primiră cu un grohăit la început amenințător și aspru, dar pe urmă din ce în ce mai prietenos și mai duios. GALACTION, O. I 298. Pare că se și aude... grohăitul fiarei și sunetul cornului de vînătoare. ODOBESCU, S. III 134.
grohăí (a ~) vb., ind. prez. 3 gróhăie, imperf. 3 sg. grohăiá; conj. prez. 3 să gróhăie
grohăít s. n., pl. grohăíturi
grohăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. gróhăie; imperf. 3 sg. grohăiá
grohăít s. n., pl. grohăíturi
GROHĂÍ vb. v. guița.
GROHĂÍT s. v. guițat.
A GROHĂÍ pers. 3 gróhăie intranz. (despre porci) A scoate sunete repetate, groase și scurte, caracteristice speciei; a face „groh-groh”. /groh + suf. ~ăi
grohăì v. a striga din gât ca porcul. [Onomatopee].
gróhăĭ și (maĭ rar) gróhoĭ și -ĭésc, a v. intr. (imit. care arată glasu porculuĭ bătrîn, care glas seamănă cu huruitu prăbușiriĭ și măcinăriĭ. E o var. grohotésc și rudă cu lat. grundire, grunnire, vfr. gronir, nfr. grogner, gronder, germ. grunzen ș. a.). Se zice despre glasu porculuĭ mulțămit orĭ furios. V. tr. (și gruhăĭ, d. rus. grúhnutĭsĕa, a se prăbuși cu huruĭală. V. Bern. 1, 357). Bat și separ de pleavă cerealele la arie (Șez. 30, 169). V. gîrtonesc, guiț.
grohăít n., pl. urĭ. Acțiunea de a grohăi mereŭ.
GROHĂI vb. a guița, (reg.) a grohoti, a gurui, (Ban. și Olt.) a coicăi, (Mold. și Bucov.) a covița, a covițăi. (Porcul ~.)
GROHĂIT s. grohăitură, guițat, guițătură, (reg.) grohot. (~ porcului.)

grohăit dex

Intrare: grohăi
grohăi 2 1 -iesc intranzitiv conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
grohăi 1 1 -i intranzitiv conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb
Intrare: grohăit
grohăit substantiv neutru