grindina definitie

2 intrări

18 definiții pentru grindina

GRINDINÁ, pers. 3 gríndină, vb. I. Intranz. impers. (Rar) A cădea grindină. – Din grindină. Cf. lat. grandinare.
GRÍNDINĂ, grindine, s. f. Precipitație atmosferică alcătuită din particule de gheață având forma unor pietricele; piatră. ♦ Fig. Ceea ce vine, cade, năvălește în mare cantitate. O grindină de lăcuste. ♦ Fig. (Adverbial) În mare cantitate (și unul după altul). Săgețile cădeau grindină. [Pl. și: grindini] – Lat. grando, -inis.
GRINDINÁ, pers. 3 gríndină, vb. I. Intranz. impers. (Rar) A cădea grindină. – Din grindină. Cf. lat. grandinare.
GRÍNDINĂ, grindine, s. f. Precipitație atmosferică alcătuită din particule de gheață având forma unor pietricele; piatră. ♦ Fig. Ceea ce vine, cade, năvălește în mare cantitate. O grindină de lăcuste. ♦ Fig. (Adverbial) În mare cantitate (și unul după altul). Săgețile cădeau grindină. [Pl. și: grindini] – Lat. grando, -inis.
GRÍNDINĂ, grindini, s. f. (Rar la pl.) Precipitație atmosferică în formă de boabe de gheață, care cad pe timp de ploaie sau de furtună; (popular) piatră, gheață. A bătut grindina. ▭ Alunga nourii cei negri de pe deasupra satului nostru și abătea grindina în alte părți, înfingînd toporul în pămînt afară. CREANGĂ, A. 34. Un crin se usucă și-n lături s-abate Cînd ziua e rece și cerul în nori, Cînd soarele-l arde, cînd vîntul îl bate, Cînd grindina cade torente pe flori. BOLINTINEANU, O. 178. ◊ Fig. (Urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. «de») Grindini de granate băteau dinspre dușmani. TOMA, C. V. 383. Caii aleargă îndemnați de țipetele vizitiului, speriați de răpăitul stropilor care cad, repezi și grei, ca o grindină de gloanțe. VLAHUȚĂ, O. A. II 130. Bătrînul Socoleanu, doborît sub grindina laudelor... se lasase pe un scaun. NEGRUZZI, S. I 6.
grindiná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. gríndină
gríndină s. f., g.-d. art. gríndinei; pl. gríndine
grindiná vb., ind. prez. 3 sg. grindineáză
gríndină s. f., g.-d. art. gríndinei; pl. gríndine/gríndini
GRÍNDINĂ s. (MET.) piatră, (Transilv. și Bucov.) gheață, (înv.) smidă. (A bătut ~.)
gríndină (-ni), s. f. – Precipitație atmosferică, piatră. – Mr. grîndină, megl. grindini. Lat. grandĭnem (Pușcariu 738; Candrea-Dens., 762; REW 3840a; DAR), cf. it. grandine. – Der. grindina, vb. (a cădea grindina), care, după Candrea-Dens., 763 și DAR, provine din lat. grandĭnāre.
GRÍNDINĂ ~i f. Precipitații atmosferice sub forma unor bucățele de gheață, provenite prin înghețarea picăturilor de ploaie. [G.-D. grindinei] /<lat. grando, ~inis
grindiná, pers. 3 sg. gríndină, vb. I (pop.) 1. a bate piatra, a cădea grindină. 2. (fig.; despre tunuri) a bombarda.
grindinà v. 1. a bate piatră, a cădea grindină; 2. fig. a bombarda: tunurile grindinau din toate părțile BĂLC.
grindină f. 1. apă înghețată ce cade din nori în chip de grăunțe; 2. fig. mare cantitate: grindină de săgeți; bătrânul doborît de grindina laudelor NEGR. [Lat. GRANDINEM].
1) gríndină f., pl. e și ĭ (lat. grando, grándinis, it. grándine și grándina. V. grunț). Ploaĭe de gheață (peatră) care cade vara supt formă de grăunțe, une-orĭ maĭ marĭ și de cît alunele. Fig. Mare cantitate: grindină de laude, de ocărĭ.
2) gríndină, a v. intr. (lat. grándinat, -áre). Ploŭă cu peatră, cu grindină. Fig. Rar. Împușcă, bombardează: puștile și tunurile grindinaŭ.
GRINDINĂ s. (MET.) piatră, (Transilv. și Bucov.) gheață, (înv.) smidă. (A bătut ~.)

grindina dex

Intrare: grindină
grindină 1 pl. -e substantiv feminin
grindină 2 pl. -i substantiv feminin
Intrare: grindina
grindina verb grupa I conjugarea I