GRIMELÚȚĂ, grimeluțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui grimea. – Grimele (pl. lui grimea) + suf. -uță.

GRIMELÚȚĂ, grimeluțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui grimea. – Grimele (pl. lui grimea) + suf. -uță.

GRIMELÚȚĂ, grimeluțe, s. f. (Mold.) Diminutiv al lui grimea; băsmăluță. Pe fereastra deschisă ieșea o clipă, zîmbitor, capul domnișoarei Tinca, îmbrobodit cu grimeluțâ albă, mărginită de horbotă. SADOVEANU, O. IV 27.

grimelúță (reg.) s. f., g.-d. art. grimelúței; pl. grimelúțe

grimelúță s. f., g.-d. art. grimelúței; pl. grimelúțe