GREȘÍ, greșesc, vb. IV. 1. Intranz. A comite o greșeală; p. ext. a se înșela. ♦ Intranz. și tranz. A nu nimeri ținta, obiectivul ochit; a da greș. 2. Tranz. A executa ceva greșit, rău. ♦ A lua un lucru drept altul; a încurca, a confunda. ◊ Expr. A greși drumul (sau calea) = a (se) rătăci; p. ext. a se abate de la regulile morale, de conduită. 3. Intranz. A se face vinovat de ceva față de cineva, a face cuiva un rău, un neajuns; p. ext. a păcătui. – Din sl. grĕšiti.

GREȘÍT, -Ă, greșiți, -te, adj. 1. (Înv. și reg.) Care este vinovat pentru o greșeală săvârșită. 2. Eronat, incorect, inexact. – V. greși.

GREȘÍ, greșesc, vb. IV. 1. Intranz. A comite o greșeală; p. ext. a se înșela. ♦ Intranz. și tranz. A nu nimeri ținta, obiectivul ochit; a da greș. 2. Tranz. A executa ceva greșit, rău. ♦ A lua un lucru drept altul; a încurca, a confunda. ◊ Expr. A greși drumul (sau calea) = a (se) rătăci; p. ext. a se abate de la regulile morale, de conduită. 3. Intranz. A se face vinovat de ceva față de cineva, a face cuiva un rău, un neajuns; p. ext. a păcătui. – Din sl. grĕšiti.

GREȘÍT, -Ă, greșiți, -te, adj. 1. (Înv. și reg.) Care este vinovat pentru o greșeală săvârșită. 2. Eronat, incorect, inexact. – V. greși.

GREȘÍ, greșesc, vb. IV. 1. Intranz. A face o greșeală, a comite o eroare; p. ext. a se înșela (din nepricepere sau fără voie). Ascultă-mă și de astă dată și nu vei greși. ISPIRESCU, L. 21. Văd și eu că am greșit, de-am ponegrit-o așa de tare. CREANGĂ, P. 134. Cine-ntreabă nu greșește. ♦ A nu nimeri ținta, a da greș. Potira-l urmărea, Potiră arnăuțească Cu iarbă vînătorească, Unde-a da, să nu greșească! ALECSANDRI, P. P. 88. ◊ Tranz. A greșit ținta. ♦ Refl. (Popular) A face ce n-ar fi vrut să facă (din nebăgare de seamă, cedînd unei impulsii momentane). Fata cea mică se greși într-o zi și spuse surorilor cum argatul care le da flori se roșește ca o sfeclă cînd vine înaintea lor, și cum este de curățel. ISPIRESCU, L. 234. S-o fiarbă tare cu luare-aminte ca nu cumva să deie-n foc sau să se greșească ca să guste să vadă cum îi borșul. SBIERA, P. 119. 2. Tranz. A face rău, a executa greșit (ceva), a nu izbuti să facă bine (ceva). A greșit socotelile. Croitorul mi-a greșit haina. ▭ Ioana le recita fără să greșească nici o vorbă. La TDRG. ♦ A lua un lucru drept altul; a încurca. A greși adresa. ▭ A greșit răvașile; în loc să dea pe cel verde Zoei, i-a dat pe cel roz. NEGRUZZI, S. I 24. ♦ (Complementul este «drumul», «calea») A rătăci drumul, a apuca alt drum decît cel bun. Mă opresc, căci mi se pare că iar am greșit calea. ODOBESCU, S. III 60. Iovan Iorgovan... Nainte mergea, De Cerna-și uita, Drumul că greșea Și se rătăcea. TEODORESCU, P. P. 418. 3. Tranz. A se face vinovat cu ceva față de cineva, a face cuiva un rău. Vai de mine... Dar ce v-am greșit eu, oameni buni? ALECSANDRI, T. I 400. Spune-mi ce ți-am greșit eu, De mă muncești așa rău? CONACHI, P. 205. Mă urăști fără vină, Că nimic nu ți-am greșit. HODOȘ, P. P. 97. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») Dacă greșesc cu ceva și am făcut rău, pe mine pedepsește-mă. DUMITRIU, N. 121. Aș vrea... să-i întreb ce au cu mine, cu ce le-am greșit? La TDRG. ♦ (În vorbirea celor credincioși; întrebuințat absolut sau determinat prin «înaintea lui dumnezeu») A păcătui. Nu știu ce să mai zic și despre dumnezeu, ca să nu greșesc. Pesemne c-a ajuns și el în mintea copiilor. CREANGĂ, P. 317. Nu știu cum să mai zic, ca să nu greșesc înaintea lui dumnezeu. id. ib. 234.

GREȘÍT, -Ă, greșiți, -te, adj. 1. Făcut cum nu trebuie, care nu-i bine; care are greșeli, care nu-i cel bun sau cel adevărat; incorect. Cuvînt greșit. Calcul greșit. Adresă greșită. Părere greșită. ◊ (Adverbial) A croit haina greșit. A calculat greșit. ▭ Ai numărat dumneata la București greșit [lăzile], sau ți le-or fi furat pe drum. DUMITRIU, N. 260. 2. Care a făcut o greșeală, vinovat de o greșeală. Moș Căpățînă, cunoscîndu-se greșit, mușca tăcut din mămăligă și din caș, sorbind zăr cu lingura cea roșie și scurtă-n coadă. HOGAȘ, M. N. 197.

greșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. greșésc, imperf. 3 sg. greșeá; conj. prez. 3 să greșeáscă

greșí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. greșésc, imperf. 3 sg. greșeá; conj. prez. 3 sg. și pl. greșeáscă

GREȘÍ vb. 1. v. păcătui. 2. v. înșela. 3. v. rătăci. 4. v. confunda.

GREȘÍT adj. v. culpabil, vinovat.

GREȘÍT adj., adv. 1. adj. v. rău. 2. adv. v. rău. 3. adj. eronat, fals, incorect, inexact, neadevărat, (înv. și reg.) smintit. (Rezultat ~ al unui calcul; calcul ~.) 4. adj. v. fals. 5. adj. v. inexact. 6. adj. v. incorect. 7. adj., adv. defectuos, incorect, necorect, prost, rău, (fig.) stricat. (O pronunțare ~; vorbește ~ românește.)

Greșit ≠ corect, drept, exact, just, precis

greșí (greșésc, greșít), vb. – 1. A păcătui. – 2. A face rău, a face o faptă rea, a vătăma. – 3. Despre femei, a cădea în păcat. – 4. A se înșela, a greși. – Var. (înv.) agreși. Mr. agîrșescu, megl. grișos. Sl. grĕšiti (Miklosich, Lexicon, 147; Cihac, II, 128; DAR), cf. bg. grešŭ, sb. grešiti, rus. grešiti. – Der. greș, s. n. (greșeală; păcat; înșelare, abatere; brazdă greșită; aguridă), din sb. greš (Bogrea, Dacor., IV, 822; din sl. grĕchŭ „păcat”, după Miklosich, Slaw. Elem., 20; Miklosich, Lexicon, 147 și Cihac, II, 128; postverbal de la greși, după întrebuințare reprezintă un cuvînt diferit, provenind din lat. *agretius); greșeală, s. f. (faptă care constituie o abatere de la adevăr; păcat; înșelare; defect), cu suf. -eală; greșitor, s. m. (înv., delicvent); negreșit, adv. (cu siguranță, fără îndoială); preagreși, vb. (înv., a păcătui), pe baza sl. prĕgrĕšiti.

A GREȘÍ ~ésc 1. intranz. 1) A face o greșeală; a încălca anumite norme, principii. 2) A comite un păcat; a păcătui. 2. tranz. 1) A face să conțină o greșeală (sau mai multe). ~ problema. 2) (adrese, drumuri etc.) A lua drept altul. /<sl. grĕšiti

greșì v. 1. a nu nemeri: a greșit adresa; 2. a păcătui: nu mai greșiți! 3. a se înșela (în vorbă sau în calcul). [Slav. GRĬEȘITI, a rătăci; a păcătui].

greșit a. 1. eronat: socoteală greșită; 2. culpabil.

greșésc v. tr. (vsl. grĕšiti, d. grĕhŭ, păcat, crimă; sîrb. grešiti, bg. grĕšy, rus. grĕšitĭ). Păcătuĭesc, calc o lege, o regulă: a greși contra religiuniĭ, contra legiĭ civile, contra regulelor arteĭ, contra bunuluĭ simț. Mă înșel în calcul, în mers, în vorbă: a greși un calcul, un drum, o frază, o mișcare.

greșít, -ă adj. Inexact, fals, care e greșit: socoteală greșită. În eroare, care a greșit: eștĭ greșit dacă crezĭ așa. Vechĭ. Care a păcătuit, a făcut răŭ: Și ne ĭartă noŭă greșelile noastre, precum și noĭ ĭertăm greșiților noștri (Tatăl nostru). Adv. Fals, inexact: a calcula greșit.

GREȘI vb. 1. a păcătui, (înv. și reg.) a scăpăta, a (se) sminti, (înv.) a se săblăzni, (înv. fig.) a se luneca. (Am ~ grav față de tine.) 2. a se înșela. (A ~ în privința lui.) 3. a rătăci, (înv.) a sminti. (A ~ drumul.) 4. a confunda, a încurca. (A ~ ușile.)

greșit adj. v. CULPABIL. VINOVAT.

GREȘIT adj., adv. 1. adj. rău. (Deprinderi ~.) 2. adv. nepotrivit, rău. (N-ar fi ~ să...) 3. adj. eronat, fals, incorect, inexact, neadevărat, (înv. și reg.) smintit. (Rezultat ~ al unui calcul; calcul ~.) 4. adj. eronat, fals, inexact, neexact, nefondat, neîntemeiat, (înv. fig.) rătăcit. (Știre, părere ~.) 5. adj. eronat, inexact, (rar fig.) strîmb. (O înțelegere ~ a lucrurilor.) 6. adj. eronat, impropriu, incorect. (Exprimare ~.) 7. adj., adv. defectuos, incorect, necorect, prost, rău, (fig.) stricat. (O pronunțare ~; vorbește ~ românește.)

ERRARE HUMANUM EST (lat.) a greși e omenește – Proverb latin pus în circulație de Cicero, în „Philippica”, 12, 2 sub forma: „Cuiusvis hominis est errare, nullius nisi insipientis in errare perseverare” („Orice om poate greși, numai prostul stăruie în greșeală”).

GREȘIT, Tanasie post (D Buc), < vb. a greși. Greșiță, R. (AO XIII 155).