GRÉSIE, gresii, s. f. 1. Rocă sedimentară foarte dură, formată prin cimentarea nisipurilor cu diverse materiale. 2. Cute făcută din gresie (1). 3. Olărie dură și opacă, având la bază o argilă plastică. [Var.: grézie s. f.] – Cf. alb. gëresë.

GRÉZIE s. f. v. gresie.

GRÉSIE, gresii, s. f. 1. Rocă sedimentară foarte dură, formată prin cimentarea nisipurilor cu diverse materiale. 2. Cute făcută din gresie (1). 3. Olărie dură și opacă, având la bază o argilă plastică. [Var.: grézie s. f.] – Cf. alb. gëresë.

GRÉZIE s. f. V. gresie.

GRÉSIE, gresii, s. f. 1. Rocă sedimentară, uneori foarte dură, formată prin cimentarea nisipurilor. În regiunile unde predomină gresiile și marnele, văile prezintă unele lărgiri. PROBL. GEOGR. II 182. Moții priveau munții. Erau colțuroși, prăpăstioși, acoperiți de zăpadă, tari, de gresie, formați din stînci aspre și învălmășite. BOGZA, Ț. 17. ◊ Gresie ceramică = produs ceramic compact, cu aspect sticlos, fabricat prin ardere din argile refractare cu adaos de feldspați și cuarț. 2. Cute de ascuțit coasa și alte instrumente tăioase, făcută din gresie (1). O ascuțise, o curățase cu gresia. DUMITRIU, N. 94. Scoate gresia ce este acolo și o aruncă înapoi. ISPIRESCU, L. 25. – Variantă: grézie (JIANU, C. 132) s. f.

GRÉZIE s. f. v. gresie.

grésie (-si-e) s. f., art. grésia (-si-a), g.-d. art. grésiei; pl. grésii, art. grésiile (-si-i-)

grésie s. f. (sil. -si-e), art. grésia (sil. -si-a), g.-d. art. grésiei; pl. grésii, art. grésiile (sil. -si-i-)

GRÉSIE s. 1. v. cute. 2. v. perinoc.

grésie (grésii), s. f. – 1. Rocă sedimentară foarte dură. – 2. Piatră de moară. – 3. Roată de căruță. – Var. gre(a)să. Mr. greasă. Origine incertă. Se consideră în general der. din alb. gëresë „unealtă a olarului pentru nivelat” (Cihac, II, 718; Meyer 130; Pascu, II, 223; Philippide, II, 715; DAR; Pușcariu, Lr., I, 265; Rosetti, II, 117); însă această explicație nu pare suficientă, în ce privește semantismul; și nu se cunoaște, pînă în prezent, originea cuvîntului alb. După Scriban, din aceeași familie cu griș și grunț, opinie evident greșită; după Lahovary 330, cuvînt anterior indoeurop. După părerea noastră, trebuie să reprezinte un sl. *kresĭ sau *gresĭ, cf. sb. kresalo, kresivo „amnar”, kresati „a aprinde amnarul”, kresiti se „a scoate scîntei”. Nu este clară legătura acestor cuvinte cu sl. gręda › sb. greda „bîrnă”; cf. grindă; însă în sb. acest cuvînt înseamnă și „banc de nisip” și totodată „carcasă, osatură”, care ar putea avea o legătură cu sensul 3 din rom., cf. grindei.

GRÉSIE ~i f. 1) Rocă sedimentară dură, folosită, mai ales, în construcții. 2) Bucată din astfel de rocă, cu care se ascut unele obiecte tăioase (cuțitul, coasa, secera etc.); cute. [G.-D. gresiei; Sil. -si-e] /Cuv. autoht.

gresie f. 1. piatră formată din grăunți de nisip; 2. un fel de argilă amestecată cu nisip fin; 3. varietate de gresie cu care se ascute coasele: și-a găsit coasa gresia PANN; 4. lemnul de pe osia carului, numit și scaunul dinainte, iar în Mold, perinoc. [Cf. albanez GĂRĂSĂ].

grésie f. (probabil, aceĭașĭ răd. cu grisă și grunț, pin aluz. la asperitățile eĭ. V. gres). Vest. Cute, peatră de ascuțit.

GRESIE s. (TEHN.) 1. cute, (reg.) arcer, (Ban.) brus. (~ pentru ascuțit coasa.) 2. perinoc, (reg.) baargic, masă, scăuniș, scaunul de dinainte. (~ la căruță.)

gresie, (engl.= sandstone) rocă detritică terigenă, consolidată, formată din granule min. cu dimensiuni cuprinse între 2 și 0,063 mm și legate între ele prin intermediul unui liant; textura este psami- tică, iar structura construcțională, epiclastică. Principalul criteriu pentru sistematica și nomen- clatura g. are la bază participarea procentuală a principalilor constituenți: cuarț (Q), feldspați (F), fragmente litice (L), precum și natura liantului care determină două categorii importante: g. cu ciment (g. propriu-zise) și g. cu matrice (→ graywacke). G. cu ciment sunt reprezentate prin g. cuarțoase, g. litice și g. arcoziene; ele se întâlnesc în asociații litologice sedimentare de vârste foarte diferite, în reg. de fosă geosinclinală (g. litice, arcoze) sau în zone cratonice (plat. – g. cuarțoase). G. cuarțoase pure sunt utilizate în industria sticlei.