GREÁBĂN, grebene, s. n. Regiune a corpului unor animale (mari) situată între gât și spinare. ♦ P. anal. Coamă a unui munte. [Pl. și: (m.) grebeni] – Din sl. grebeni „pieptene”.

GREÁBĂN, grebene, s. n. (m.) Regiune a corpului unor animale (mari) situată între gât și spinare. ♦ P. anal. Coamă a unui munte. [Pl. și: (m.) grebeni] – Din sl. grebeni „pieptene”.

GREÁBĂN, grebeni, s. m. și grebene, s. n. (La animale, mai ales la cai, boi, vaci; la pl. cu valoare de sg.) Partea mai ridicată din șira spinării, la împreunarea spetelor. Pămînt gras, în luncă. Grîul pînă la greabănul calului. STANCU, D. 210. A pus apoi degetul într-un loc pe greabănul gîtului și s-a văzut urma schijei de obuz. BOGZA, Ț. 21. După ce încăleca, Pe grebeni că îl bătea Și din gură așa zicea. PĂSCULESCU, L. P. 254. ◊ Fig. Pînza deasă a apelor cerești era sfîșiată în două de greabănul lung și îngust al muntelui meu de adăpost. HOGAȘ, M. N. 177. De aici încep să se ridice grebenii munților ce-ncununează partea dinspre miazănoapte a Rîmnicului-Sărat. VLAHUȚĂ, O. A. II 148. – Variantă: grébăn (La TDRG) s. m.

GRÉBĂN s. m. v. greabăn.

!greábăn s. n., pl. grébene

greábăn s. n./s. m., pl. grébene/grébeni

GREÁBĂN s. (ZOOL.) (reg.) gârbiță, (prin Transilv.) spete (pl.), (Ban. și Transilv.) spinare, (prin Transilv. și Bucov.) șa. (~ul calului.)

GREABĂNUL SPINĂRII s. v. coloană vertebrală, șira spinării.

greábăn (grébene), s. n. – Regiune a corpului la cai și la animalele mari situată între gît și spinare. – Var. grebăn, greben. Sl. grebenĭ „căpută” (Cihac, II, 128; Conev 75), cf. bg., sb., rus. grebenĭ „căpută”, sb., slov. greben „cruce”. – Der. grebănos, adj. (încovoiat); sgrebeni (var. sgrebenți), s. m. pl. (scame, reziduuri de la dărăcit), cuvînt folosit în Olt. și Banat, cu sensul etimologic din sl.; (în)grebănoși, vb. (a îndoi spinarea). Este dublet al lui hrebăn, s. n. (Bucov., greabăn la cai; darac), din rut. chrebin; der. hrebincă, s. f. (Maram., darac), din rut. hrebinka (Candrea).

GREÁBĂN grébene n. 1) (la unele animale, în special la cabaline și bovine) Partea proeminentă a corpului dintre gât și spinare. 2) Creastă a unui munte. [Pl. și grebeni] /<sl. grebeni

grebăn n. 1. (la vitele domestice) partea ridicată peste spinare în dreptul umerilor; 2. fig. spate: o umbră întinsă de grebenii munților. [Serb. GREBEN].

greábăn n., pl. grebene (bg. sîrb. greben, peptene, creastă de cocoș orĭ de munte, umăr de cal, d. vsl. grebenĭ, peptene, darac; ngr. grébanos, loc rîpos. V. gîrb, gîrbiță). 1. Gîrbiță, grumaz, partea cea maĭ înaltă la umeriĭ vitelor. 2. S. m., pl. grebenĭ. Creastă (culme) de munte, de deal: grebeniĭ Parînguluĭ (Vlah. Rom. Pit. 104). – Formele grebăn și greben îmĭ par false. Cp. cu leagăn.

GREABĂN s. (ZOOL.) (reg.) gîrbiță, (prin Transilv.) spete (pl.), (Ban. și Transilv.) spinare, (prin Transilv. și Bucov.) șa. (~ calului.)

greabănul spinării s. v. COLOANĂ VERTEBRALĂ. ȘIRA SPINĂRII.