Dicționare ale limbii române

2 intrări

3 definiții pentru greben

greábăn n., pl. grebene (bg. sîrb. greben, peptene, creastă de cocoș orĭ de munte, umăr de cal, d. vsl. grebenĭ, peptene, darac; ngr. grébanos, loc rîpos. V. gîrb, gîrbiță). 1. Gîrbiță, grumaz, partea cea maĭ înaltă la umeriĭ vitelor. 2. S. m., pl. grebenĭ. Creastă (culme) de munte, de deal: grebeniĭ Parînguluĭ (Vlah. Rom. Pit. 104). – Formele grebăn și greben îmĭ par false. Cp. cu leagăn.
grében, grebeni, (zgreben), s.m. – (reg.) Pieptene. ♦ (top.) Grebeni, masiv situat între văile Novățu și Novicioru, la est de Vaser, parte componentă a culmei Pietrosu-Bardău (Munții Maramureșului); vf. Grebeni (1.590 m). – Din srb. greben „pieptene, creastă de cocoș sau de munte” < vsl. grebenǐ „pieptene, darac” (Scriban).
*GREBEN blg. гpeбeн „pieptene”. 1. Grebenea b. (Ard); cf. Grebena oraș ar. 2. + -co: Grebenco b. (Sd XXI). 3. + -ce: Grebence b., mold.; – eg. (Bîr III); -a (Sd XI, XVI; 17 A I 165). 4. Grebăn/aș și -uș fam., act., munt. 5. Gribencea, Toader sau Gribinci, mold., 1674 (HI XII 242); Gribincea, Laurenția, poeta.

greben definitie

greben dex

Intrare: greben
greben
Intrare: Greben
Greben