graur definitie

2 intrări

14 definiții pentru graur

GRÁUR, grauri, s. m. Pasăre migratoare cu ciocul ascuțit de culoare gălbuie și cu pene negre-verzui cu pete albe (Sturnus vulgaris). ♦ (Adjectival[1]; despre cai) Care are culoarea cenușie (împestrițată cu pete albe). [Var.: (pop.) gráure s. m.] – Lat. graulus.
GRÁURE s. m. v. graur.
GRÁUR, grauri, s. m. Pasăre migratoare cu ciocul ascuțit de culoare gălbuie și cu pene negre-verzui cu pete albe (Sturnus vulgaris). ♦ (Adjectival[1]; despre cai) Care are culoarea cenușie (împestrițată cu pete albe). [Var.: (pop.) gráure s. m.] – Lat. graulus.
GRÁURE s. m. V. graur.
GRÁUR, grauri, s. m. Pasăre migratoare din ordinul păsărelelor, cu ciocul gălbui, cu penele negre presărate cu pete albe și sure (Sturnus vulgaris). Stoluri de mii de grauri se ridicau și se înclinau coborîndu-se, ca niște pale de fum. SADOVEANU, F. J. 314. E liniște. Un stol de grauri se lasă, pieziș, în apropiere. GÎRLEANU, L. 38. Uite graurii pe luncă, Veseli, fericiți ce sînt! Șoimul se rotește-n vînt Și spre ei s-aruncă. COȘBUC, P. I 264. – Variantă: gráure (ODOBESCU, S. III 23) s. m.
GRÁURE s. m. v. graur.
gráur s. m., pl. gráuri
gráur s. m., pl. gráuri
gráur (gráuri), s. m.1. Pasăre migratoare cu pene negre-verzui, Sturnus vulgaris. – 2. Gri, cenușiu. – 3. Țigan. Lat. graŭlus, forma vulg. de la gracŭlus (Meyer-Lübke, ZRPh., X, 172; Pușcariu 731; Candrea-Dens., 754; REW 3850; DAR; cf. și Candrea, Éléments, 19, care pleacă de la *gravulus), cf. romagn. gravolo, calabr. gravulu, lec. raulu, fr. grolle.
GRÁUR ~i m. Pasăre migratoare, mai mare decât vrabia, cu cioc ascuțit și cu penaj negru-verzui, împestrițat cu alb. /<lat. graulus
graur m. pasăre din ordinul vrăbiilor cu penele cenușii (Sturnus). [Lat. vulg. GRAULUS = clas. GRACULUS].
gráur m. (lat. graulus din graculus, gaiță. D. gracula vine fr. graille, cĭoacă, ceŭcă, din graula, fr. grole, id.). Un fel de sturz cenușiŭ închis cu picățele albe (sturnus). Ileana graurilor, ziŭa de Sfîntu Constantin și Elena (21 Maĭ), cînd, după credința poporuluĭ, zboară puiĭ de graur. Munt. Poreclă Țiganuluĭ. Adj. Cal graur, cal de coloarea grauruluĭ. V. porumb 3.
GRAUR 1. Constantin G. (1880-1940, n. Botoșani), ziarist român. A activat la „Adevărul” și la „Dimineața” (director, 1921-1936). Contribuții la istoria vieții politice („Câțiva inși”, „Portrete socialiste”). 2. Alexandru G. (1900-1988, n. Botoșani), lingvist român. Frate cu G. (1). Acad. (1955), prof. univ. la București. Contribuții în domeniul lingvisticii generale („Studii de lingvistică generală”), al foneticii, gramaticii și lexicologiei limbii latine („Les consonnes geminées en latin”) și române („Încercare asupra fondului principal lexical al limbii române”, „Tendințele actuale ale limbii române”), de onomastică („Nume de persoane”, „Nume de locuri”). Lucrări de cultivare a limbii („Lingvistica pe înțelesul tuturor”, „Mic tratat de ortografie”, „Capcanele limbii române”). Redactor responsabil al „Dicționarului limbii române” – serie nouă.
GRAUR, munt. (17 B I 219); – Ion (Glos), < subst.

graur dex

Intrare: graur
graure substantiv masculin
graur substantiv masculin
Intrare: Graur
Graur