GRANÍT, (2) granituri, s. n. 1. Rocă eruptivă foarte dură, granuloasă, folosită în construcții. 2. Varietate dintr-o astfel de rocă. – Din fr. granite.

GRANÍT, granituri, s. n. Rocă eruptivă foarte dură, granuloasă, întrebuințată la construcții. – Din fr. granite.

GRANÍT, granituri, s. n. Rocă eruptivă, foarte dură, de structură granuloasă, compusă din feldspat, mică, cuarț etc., întrebuințată de obicei la construcții. Stejari porniți de pe granitul stîncilor se ridică în aer... cu o tărie asemănătoare. BOGZA, C. O. 245. Două ape se împreunau, sonore și zgomotoase, între blocuri vinete de granit. C. PETRESCU, S. 221. ◊ Fig. Marea forță a lagărului democrat își are izvorul în unitatea de nezdruncinat a țărilor care s-au desprins din lanțul imperialismului – unitate clădită pe fundamentul de granit al internaționalismului proletar. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2502.

granít s. n.; (varietăți) pl. graníturi

granít s. n., pl. graníturi

GRANÍT s.n. Rocă eruptivă foarte dură, formată din șisturi cristaline de feldspat, cuarț, mică și hornblendă. [< fr. granit, cf. it. granito, germ. Granit].

GRANÍT s. n. rocă magmatică intruzivă, compactă, foarte dură, din șisturi cristaline de feldspat, cuarț și mică, pentru pavaje, ca material de construcții etc. (< fr. granit)

GRANÍT ~uri n. Rocă eruptivă, granuloasă, foarte dură, întrebuințată, în special, în construcții. * De ~ foarte trainic. /<fr. granit

granit n. 1. piatră foarte tare compusă din feldspat, cvarț și mică; 2. fig. desbrăcați viața de haina-i de granit EM.

*granít n., pl. urĭ (fr. granit, d. it. granito, d. grano, grăunte, adică „peatră granuloasă”). Min. O rocă ignee foarte dură compusă din feldspat, mică și cŭarț. Fig. De granit, foarte tare, inflexibil: caracter de granit (une-orĭ și „fără milă”: inimă de granit).

granit, rocă magmatică intrusivă, cu structură faneritică, holocristalină și hipidiomorfă sau alotriomorf-granulară, alcătuită din cuarț, feld- spați alcalini (ortoză, microclin, albit), plagioclaz (oligoclaz) și unul sau mai multe min. femice (biotit, hornblendă verde, rar piroxeni); concreșterile dintre min. (pertite, antipertite, mirmekite etc.) sunt foarte răspândite. Var. lipsite de plagioclazi și care au drept min. femic riebeckitul și/sau egirinul se numesc g. alcaline sau g. alcalifeldspatice. Var. fin cristalizate se numesc microg. și, în lipsa min. femice, fac trecerea spre → aplite. Textura lor este masivă sau orientată (în g. gnaisice). Din p.d.v. chimic, g. este o rocă suprasaturată acidă și are drept corespondent de supr. riolitul. G. se întâlnesc sub formă de corpuri mari (batolite, lacolite), alături de granodiorite și tonalite, în cadrul unor provincii petrografice calcoalcaline. În România, se întâlnesc numeroase var. de g. (normale sau alcaline), în cadrul unor corpuri cu alcătuire complexă asociate rocilor sedimentare (în Dobr. și Banat) sau ș. crist. din unitățile carpatice și Dobr.

GRANIT, Ragnar Arthur (1900-1991), neurofiziolog suedez. Prof. univ. la Helsinki și Stockholm. Contribuții în domeniul proceselor chimice și fiziologice ale vederii. Lucrări privind reglarea mișcărilor de către sistemul nervos central. Inventator al retinogramei. Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină (1967) împreună cu H. K. Hartline și G. Wald.