Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

24 defini╚Ťii pentru grangure

gangor sm vz grangur
GÁNGUR s. m. v. grangur.
GRÁNGOR s. m. v. grangur.
GR├üNGUR, granguri, s. m. 1. Pas─âre c├ónt─âtoare migratoare, cu penele galbene-aurii pe corp ╚Öi negre pe aripi ╚Öi pe coad─â (la b─ârb─âtu╚Ö) ori de culoare verzuie pe corp, cu p├óntecele alb ╚Öi aripile sure (la femel─â) (Oriolus oriolus). 2. (Peior.) Persoan─â care ocup─â o pozi╚Ťie social─â sau politic─â ├«nalt─â; ╚Ötab. [Var.: (pop.) g├íngur, gr├íngor, gr├íngure s. m.] ÔÇô Lat. galgulus (= galbulus).
GRÁNGURE s. m. v. grangur.
GÁNGUR s. m. v. grangur.
GRÁNGOR s. m. v. grangur.
GR├üNGUR, granguri, s. m. 1. Pas─âre c├ónt─âtoare migratoare, cu penele galbene-aurii pe corp ╚Öi negre pe aripi ╚Öi pe coad─â (la b─ârb─âtu╚Ö) ori de culoare verzuie pe corp, cu p├óntecele alb ╚Öi aripile sure (la femel─â) (Oriolus oriolus). 2. (Peior.) Persoan─â care ocup─â o pozi╚Ťie social─â sau politic─â ├«nalt─â (├«n r├óndurile clasei dominante); ╚Ötab. [Var.: (pop.) g├íngur, gr├íngor, gr├íngure s. m.] ÔÇô Lat. galgulus (=galbulus).
GRÁNGURE s. m. v. grangur.
GÁNGUR s. m. v. grangur.
GRÁNGOR s. m. v. grangur.
GR├üNGUR, granguri, s. m. 1. Pas─âre c├«nt─âtoare, migratoare, din ordinul p─âs─ârelelor, cu penele galbene, afar─â de aripi ╚Öi de mijlocul cozii, care s├«nt negre (Oriolus galbula). Un grangur sta nemi╚Öcat pe o ramur─â de fag ├«ntins─â spre soare; ├«i sticleau penele ca g─âlb─ânu╚Öul oului. SADOVEANU, O. III 355. Un grangur de aur c├«nt├«nd m-a-ndemnat S-adorm ├«ntre frunze de plopi ╚Öi r─âchit─â. MACEDONSKI, O. I 99. 2. (Ironic) Nume dat reprezentan╚Ťilor cu vaz─â ai clasei exploatatoare ╚Öi jandarmilor. V. curcan. L-a dus la ora╚Ö jandarmul pe v─âru-meu Pantilie. L-au sucit, l-au r─âsucit, nimic n-au putut stoarce din el grangurii. STANCU, D. 39. ÔÇô Variante: gr├íngure, g├íngur (CAMILAR, TEM. 298, SADOVEANU, D. P. 94), gr├íngor (ODOBESCU, S. III 87) s. m.
GRÁNGURE s. m. v. grangur.
grángur s. m., pl. gránguri
grángur s. m., pl. gránguri
GRÁNGUR s. (ORNIT.; Oriolus oriolus) (reg.) domnișor, pișcănfloare, zamfiră, mierlă-galbenă, (Olt.) cinflor.
gr├íngur (gr├ínguri), s. m. ÔÇô 1. Pas─âre c├«nt─âtoare cu penele galbene (Oriolus galbula). ÔÇô 2. ╚śtab, om puternic. ÔÇô Mr. galgur ÔÇ×galben verzuiÔÇŁ. Lat. galg┼şlus (Pu╚Öcariu 725; Candrea-Dens., 748; REW 3647; DAR; Rosetti, I, 167), cf. sp. g├ílgulo. Pentru sensul 2, cf. cel─âlalt nume al p─âs─ârii, domni╚Öor.
GR├üNGUR ~i m. 1) Pas─âre migratoare, c├ónt─âtoare, cu penaj galben ╚Öi negru la mascul ╚Öi verde ├«mpestri╚Ťat cu alb la femel─â (care tr─âie╚Öte ├«n p─âduri ╚Öi livezi). 2) fig. peior. Persoan─â care ocup─â o pozi╚Ťie social─â sau politic─â ├«nalt─â. /<lat. galgulus
gangur (grangur) m. pas─âre c├ónt─ârea╚Ť─â galben─â ╚Öi mare c├ót mierla (Oriolus galbula): ganguri de aur ce au cuiburi de m─âtase AL. [Lat. GALGULUS; forma muntean─â grangur e analogic─â (cf. graur)].
grangur m. V. gangur.
g├íngur m. (lat. g├ílgulus, din g├ílbulus, adic─â ÔÇ×g─âlbiorÔÇŁ). Est. Grangure, o pas─âre din neamu merle─ş, galben─â, cu v├«rfurile aripilor negre ╚Öi care face un cu─şb sp├«nzurat ╚Öi lucrat cu mare art─â. V. au╚Öel.
grángure m. (d. gangur). Vest. Gangur. Fig. Fam. Persoană importantă.
GRANGUR s. (ORNIT.; Oriolus oriolus) (reg.) domnișor, pișcănfloare, zamfiră, mierlă-galbenă, (Olt.) cinflor.
grangur, granguri s. m. (peior.) 1. v. grande. 2. (intl.) poli╚Ťist cu o func╚Ťie important─â.

Grangure dex online | sinonim

Grangure definitie

Intrare: grangur
grangure substantiv masculin admite vocativul
grangor substantiv masculin admite vocativul
gangur substantiv masculin admite vocativul
gangor substantiv masculin admite vocativul
grangur substantiv masculin admite vocativul