grațiere definitie

2 intrări

23 definiții pentru grațiere

GRAȚIÁ, grațiez, vb. I. Tranz. A acorda unui condamnat iertarea, parțială sau totală, în executarea pedepsei, printr-un act emis de șeful statului. [Pr.: -ți-a] – Din fr. gracier. Cf. it. graziare.
GRAȚIÉRE, grațieri, s. f. Acțiunea de a grația și rezultatul ei. [Pr.: -ți-e-] – V. grația.
GRAȚIÁ, grațiez, vb. I. Tranz. A acorda unui condamnat iertarea, parțială sau totală, în executarea pedepsei, printr-un act emis de șeful statului. [Pr.: -ți-a] – Din fr. gracier. Cf. it. graziare.
GRAȚIÉRE, grațieri, s. f. Acțiunea de a grația și rezultatul ei. [Pr.: -ți-e-] – V. grația.
GRAȚIÁ, grațiez, vb. I. Tranz. A acorda unui condamnat grațierea, a-l ierta de pedeapsă. Funcționarii prinși cu abuzuri și dați în judecată de un minister erau grațiați și reintegrați de ministrul ce venea în urmă și reîncepeau să abuzeze. BOLINTINEANU, O. 433. – Pronunțat: -ți-a.
GRAȚIÉRE, grațieri, s. f. Acțiunea de a grația; iertare de pedeapsă acordată unui condamnat.
grațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 grațiáză, 1 pl. grațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să grațiéze; ger. grațiínd (-ți-ind)
grațiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. grațiérii; pl. grațiéri
grațiá vb. (sil. -ți-a), ind. prez. 1 sg. grațiéz, 3 sg. și pl. grațiáză, 1 pl. grațiém (sil. -ți-em); conj. prez. 3 sg. și pl. grațiéze; ger. grațiínd (sil. -ți-ind)
grațiére s. f. (sil. -ți-e-), g.-d. art. grațiérii; pl. grațiéri
GRAȚIÁ vb. (JUR.) (înv.) a pardona. (A ~ un condamnat.)
GRAȚIÉRE s. (JUR.) (înv.) grație. (Condamnatul a obținut ~.)
A grația ≠ a condamna
Grațiere ≠ condamnare
GRAȚIÁ vb. I. tr. A ierta un condamnat de pedeapsă. [Pron. -ți-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. gracier, it. graziare].
GRAȚIÉRE s.f. Iertare de pedeapsă a unui condamnat. [< grația].
GRAȚIÁ vb. tr. a suspenda executarea pedepsei unui condamnat sau a o comuta în alta mai ușoară. (< fr. gracier, it. graziare)
A GRAȚIÁ ~éz tranz. (condamnați) A scuti de pedeapsă printr-o grațiere. /<fr. gracier
GRAȚIÉRE ~i f. 1) v. A GRAȚIA. 2) Favoare acordată cuiva constând în absolvirea de o pedeapsă; iertare a unui păcat. 3) Act prin care se acordă cuiva o astfel de favoare. /v. a grația
grațià v. a ierta pe un condamnat.
*grațiéz v. tr. (fr. gracier, it. graziare). Acord grație, ĭert (un condamnat).
GRAȚIA vb. (JUR.) (înv.) a pardona. (A ~ un condamnat.)
GRAȚIERE s. (JUR.) (înv.) grație. (Condamnatul a obținut ~.)

grațiere dex

Intrare: grația
grația conjugarea a II-a grupa I verb tranzitiv
  • silabisire: gra-ți-a
Intrare: grațiere
grațiere substantiv feminin
  • silabisire: gra-ți-e-re