grația definitie

2 intrări

34 definiții pentru grația

GRAȚIÁ, grațiez, vb. I. Tranz. A acorda unui condamnat iertarea, parțială sau totală, în executarea pedepsei, printr-un act emis de șeful statului. [Pr.: -ți-a] – Din fr. gracier. Cf. it. graziare.
GRÁȚIE, grații, s. f. 1. Drăgălășenie, finețe, gingășie demonstrate de o ființă în mișcări, atitudini etc.; atracție particulară pe care o provoacă cineva sau ceva prin aspect, mișcare etc.; farmec. ◊ (În mitologia romană) Cele trei grații sau grațiile = cele trei zeițe considerate ca personificări ale frumuseții și gingășiei feminine. ◊ Expr. (Peior.) A face grații = a) a căuta să pară fermecător prin gesturi și atitudini afectate; b) a-și manifesta în mod nejustificat nemulțumirea, a face nazuri. 2. Bunăvoință, preferință, favoare de care se bucură cineva. ◊ Expr. A intra în grațiile cuiva = a câștiga încrederea, bunăvoința cuiva. ♦ (Bis.) Dar acordat de Dumnezeu omului pentru mântuirea lui; har. ◊ Anul de grație..., formulă emfatică pentru indicarea unui an calendaristic. 3. (Cu valoare de prepoziție) Datorită. – Din lat. gratia.
GRAȚIÁ, grațiez, vb. I. Tranz. A acorda unui condamnat iertarea, parțială sau totală, în executarea pedepsei, printr-un act emis de șeful statului. [Pr.: -ți-a] – Din fr. gracier. Cf. it. graziare.
GRÁȚIE, grații, s. f. 1. Drăgălășenie, finețe, gingășie demonstrate de o ființă în mișcări, atitudini etc.; atracție particulară pe care o provoacă cineva sau ceva prin aspect, mișcare etc.; farmec. ◊ (În mitologia romană) Cele trei grații sau grațiile = cele trei zeițe considerate ca personificări ale frumuseții și gingășiei feminine. ◊ Expr. (Peior.) A face grații = a) a căuta să pară fermecător prin gesturi și atitudini afectate; b) a-și manifesta în mod nejustificat nemulțumirea, a face nazuri. 2. Bunăvoință, preferință, favoare de care se bucură cineva. ◊ Expr. A intra în grațiile cuiva = a câștiga încrederea, bunăvoința cuiva. ♦ Ajutor, milă, îndurare (divină); iertare (de o pedeapsă). ◊ Anul de grație..., formulă emfatică ce precedă indicarea unui an calendaristic. 3. (Cu valoare de prepoziție) Datorită. – Din lat. gratia.
GRAȚIÁ, grațiez, vb. I. Tranz. A acorda unui condamnat grațierea, a-l ierta de pedeapsă. Funcționarii prinși cu abuzuri și dați în judecată de un minister erau grațiați și reintegrați de ministrul ce venea în urmă și reîncepeau să abuzeze. BOLINTINEANU, O. 433. – Pronunțat: -ți-a.
GRÁȚIE, grații, s. f. 1. Drăgălășie, finețe, gingășie (mai ales în atitudine și în mișcări). Vigoare în loc de grație, demnitate în loc de frumusețe, strictă exactitate la reproducerea naturii omenești în loc de forme estetice ideale, iată calitățile ce caracterizează stilul sculpturii din timpul lui Traian. ODOBESCU, S. III 75. Și flacăra privirii Și grația zîmbirii În ochii ei se joacă, pe buze-i locuiesc. ALEXANDRESCU, M. 51. ◊ (În mitologia romană) Cele trei grații = cele trei zeițe care erau personificarea frumuseții feminine. ♦ (La pl.; ieșit din uz) Farmece, nuri. Ce stranie schimbare în fața-i adorată Ce pînă mai ieri încă de grații strălucea! MACEDONSKI, O. I 248. Nu-i vina mea dacă m-au înzăstrat natura cu grații. ALECSANDRI, T. I 71. ◊ Expr. A face grații = (mai ales despre femei) a căuta să pară drăgălaș, fermecător; (depreciativ) a se strîmba, a face mofturi. Cucoana face grații în balconul ei știindu-se spionată. SADOVEANU, P. S. 165. 2. (Numai în expr.) A intra în grațiile cuiva = a cîștiga încrederea, favoarea, bunăvoința cuiva. 3. (Învechit) Iertare (de pedeapsă); grațiere. Împăratul... mi-a zis: în zadar plîngi, ce-am hotărît – trebuie să se împlinească... dară, de ai vrea o poftă, spune, numai grație nu cere – așa zise. – Nu cer grație, am răspuns împăratului. RETEGANUL, P. V 84. 4. (Cu valoare de prepoziție; construit cu dativul) Datorită, mulțumită. Grație străduinței depuse și-a atins scopul. ▭ Grație ei i-a revenit inspirația poetică. REBREANU, R. I 209. 5. (Învechit și arhaizant; numai în expr.) Anul de grație – fiecare din anii erei creștine. Anul de grație 1830.
grațiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 grațiáză, 1 pl. grațiém (-ți-em); conj. prez. 3 să grațiéze; ger. grațiínd (-ți-ind)
gráție2 (-ți-e) s. f., art. gráția (-ți-a), g.-d. art. gráției; pl. gráții, art. gráțiile (-ți-i-)
grațiá vb. (sil. -ți-a), ind. prez. 1 sg. grațiéz, 3 sg. și pl. grațiáză, 1 pl. grațiém (sil. -ți-em); conj. prez. 3 sg. și pl. grațiéze; ger. grațiínd (sil. -ți-ind)
gráție s. f. (sil. -ți-e), art. gráția (sil. -ți-a), g.-d. art. gráției; pl. gráții, art. gráțiile (sil. -ți-i-)
GRAȚIÁ vb. (JUR.) (înv.) a pardona. (A ~ un condamnat.)
GRÁȚIE s. v. favoare, grațiere, protecție.
GRÁȚIE s., prep. 1. s. v. drăgălășenie. 2. s. v. delicatețe. 3. s. mlădiere, suplețe, zveltețe. (~ a mersului ei.) 4. s. (BIS.) dar, favoare, har, (înv.) măiestrie. (~ divină.) 5. s. v. milă. 6. prep. v. datorită.
A grația ≠ a condamna
Grație ≠ dizgrație
GRAȚIÁ vb. I. tr. A ierta un condamnat de pedeapsă. [Pron. -ți-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. gracier, it. graziare].
GRÁȚIE s.f. 1. Gingășie, finețe, eleganță (în atitudini, în mișcări). ♦ (La pl.) Atitudini, cuvinte drăgălașe; drăgălășenii, farmece. ◊ A intra în grațiile cuiva = a obține bunăvoința cuiva. 2. (Rel.) Dar, ajutor supranatural pe care divinitatea l-ar acorda oamenilor pentru a se mântui. 3. Fiecare dintre cele trei zeități feminine care personificau amabilitatea, veselia, bucuria și frumusețea în mitologia greco-latină. // prep. Cu ajutorul, datorită, mulțumită. [Gen. -iei. / < lat. gratia, cf. it. grazia].
GRAȚIÁ vb. tr. a suspenda executarea pedepsei unui condamnat sau a o comuta în alta mai ușoară. (< fr. gracier, it. graziare)
GRÁȚIE I. s. f. 1. drăgălășenie, gingășie, finețe, eleganță (în atitudini, în mișcări). ◊ (pl.) atitudini, cuvinte drăgălașe. ◊ bunăvoință, favoare. ♦ a intra în ~ ile cuiva = a obține bunăvoința cuiva. 2. har, ajutor supranatural pe care divinitatea îl acordă oamenilor pentru a se mântui. ♦ stare de ~ = creație poetică; poezie; ipostază, inspirație poetică. 3. lovitură de ~ = lovitură care aduce sfârșitul, moartea. 4. (mit.) fiecare dintre cele trei zeități care personificau grația și frumusețea feminină. II. prep. cu ajutorul, datorită. (< lat. gratia, it. grazia, /II/ fr. grâce à)
gráție (gráții), s. f. – Drăgălășenie, finețe, gingășie. Lat. gratia (sec. XIX). – Der. gratis, adv., din fr. gratis, lat. gratis; gratifica, vb., din lat. gratificare; gratificați(un)e, s. f., din fr.; gratitudine, s. f., din lat.; gratuit, adj., din fr.; gratuitate, s. f., din lat.; gratula, vb. (Trans., a felicita), din lat., cf. germ. gratulieren; gratulați(un)e, s. f., din lat.; disgrație, s. f., din fr. disgrîce; disgrația, vb., din lat.
A GRAȚIÁ ~éz tranz. (condamnați) A scuti de pedeapsă printr-o grațiere. /<fr. gracier
GRÁȚIE ~i f. 1) Finețe și ușurință în mișcări, forme, atitudini. 2): Cele trei ~i cele trei zeițe considerate drept întruchipare a feminității și gingășiei. * A face ~i a) a căuta să pară atrăgător; b) a face mofturi. 3) Bunăvoință cu care este tratat cineva. * Lovitură de ~ a) acțiune care încununează cu succes o luptă; b) argument suprem. A intra în ~a (sau ~ile) cuiva a câștiga bunăvoința cuiva. 4) (cu valoare de prepoziție) Mulțumită (cuiva sau a ceva); datorită. [G.-D. grației; Sil. -ți-e] /<lat. gratia
grațià v. a ierta pe un condamnat.
grație f. 1. ceeace place într’o persoană sau într’un lucru; 2. favoare gratuită: a acorda o grație; 3. iertare de pedeapsă; 4. în teologie: har.
Grații f. pl. Mit. cele 3 zeițe, tovarășe ale Venerii: Aglae, Thalia, Euphrosyna.
*gráție f. (lat. gratia, d. gratus, plăcut). Farmec, frumuseță: a avea grație în vorbă. Favoare gratuită: a intra în teatru pin grația directoruluĭ. Ĭertare de pedeapsă acordată de capu statuluĭ: a acorda grație unuĭ condamnat. Har, dar divin acordat omuluĭ pentru salvarea luĭ. Milă, milostivire, favoare divină: a fi rege pin grația luĭ Dumnezeŭ și voința națională. Pl. Mit. Cele treĭ zeițe care o însoțeaŭ pe Venerea[1] și care personificaŭ ceĭa ce e maĭ seducător în frumuseță. A fi în grațiile cuĭva, a-ĭ plăcea. Adv. Mulțămind, pin grația (ajutoru) cuĭva: am scăpat grație luĭ.
*grațiéz v. tr. (fr. gracier, it. graziare). Acord grație, ĭert (un condamnat).
GRAȚIA vb. (JUR.) (înv.) a pardona. (A ~ un condamnat.)
grație s. v. FAVOARE. GRAȚIERE. PROTECȚIE.
GRAȚIE s., prep. 1. s. drăgălășenie, farmec, (livr.) șarm. (Are o ~ înnăscută.) 2. s. delicatețe, finețe, gingășie, suavitate. (Gesturi pline de ~.) 3. s. (BIS.) dar, favoare, har, (înv.) măiestrie. (~ divină.) 4. s. (BIS.) ajutor, har, îndurare, milă, milostivire, (înv. și pop.) milostenie, (înv.) milcuire, milosîrdie, miloste, milostivenie, milostivnicie. (~ divină s-a aplecat asupra lui.) 5. prep. datorită, mulțumită, (înv.) slavă. (~ lui a izbutit.)
gráție, grații, s.f. – 1. Îndurare. 2. Răgaz, păsuire: „Hei, tu, socrioara mea, / Atâta grațâie-m daț’ / Până eu numa mi-oi mere...” (Papahagi, 1925: 269; Rozavlea). – Lat. gratia „frumusețe, farmec; recunoștință; iertare, îngăduință” < lat. gratus „plăcut” (Scriban, DER, DEX, MDA).
GRAȚII (în mitologia romană), cele trei zeițe ale frumuseții, distincției și bucuriei (Aglaia, Euphrosyne și Thalia), considerate fiicele lui Zeus și ale unei oceanide. În mitologia greacă se numeau harite. Au constituit subiect de inspirație pentru numeroși pictori (Botticelli, Rafael, Tintoretto, Rubens) și sculptori (G. Picon, L. Kern, E. Falconet, A. Canova).
a face grații expr. (peior.) 1. a căuta să pară fermecător prin gesturi și atitudini afectate. 2. a fi exagerat de pretențios.
a fi în grațiile cuiva expr. a avea parte de încrederea / de bunăvoința cuiva.

grația dex

Intrare: grația
grația conjugarea a II-a grupa I verb tranzitiv
  • silabisire: gra-ți-a
Intrare: grație (s.f.)
grație 1 s.f. substantiv feminin
  • silabisire: gra-ți-e