Dicționare ale limbii române

Definiția cu ID-ul 903984:

GRĂÍ, grăiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Popular) A zice, a spune; a vorbi; a cuvînta, a glăsui. Tovarășe Vincent, pînă mîne ai vreme să gîndești ce să spui și ce nu. Cîntărește-le pe toate in minte și grăiește după conștiința ta. DEMETRIUS, V. 130. Mărie, a grăit el, minunile sînt ale nopții, și la lumina zilei se dovedesc a nu mai fi minuni. SADOVEANU, N. P. 42. Nu vor grăi cu tine blînd, Te-or înjura cu toți pe rînd. COȘBUC, P. I 112. De din vale de Rovine, Grăim, doamnă, cătră tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne ești așa departe. EMINESCU, O. I 149. ◊ (În poezia populară, pleonastic însoțit de «din grai») Iar dacă se-ntoarse Fira iar în casă, Dusu-mi-s-a-ndată La draga ei fată Și rîdea, rîdea, Și din grai grăia: «Vezi! Drăguțul tău Te-a vorbit de rău». COȘBUC, P. II 159. Drăguțu-său o vedea Și din grai așa-i grăia: «Trage-ți, lele, cununa, Cam pe ochi, cam pe sprincene, Că mă bagi în multe rele». JARNÍK-BÎRSEANU, D. 17. ◊ (În personificări) Bătrînul Dan ascultă grăind doi vechi stejari Crescuți dintr-o tulpină pe culmea cea de munte. ALECSANDRI, O. 208. ◊ Tranz. Adevăr grăiește gura mea, îi răspunse Prîslea. ISPIRESCU, L. 87. Cucoane, vornicu ne-o spus că ai să ne grăiești cîte ceva. ALECSANDRI, T. I 259. ◊ Expr. A grăi bine (sau rău) de cineva sau a grăi de bine (sau de rău) pe cineva = a spune lucruri bune sau rele despre cineva. 2. Refl. reciproc. A se vorbi, a se înțelege, a lua o hotărîre în comun. Este-un drum și-o cărărușă, Pînla puicuța la ușă; Dar dușmanii s-o grăit Cărărușa că mi-o-nchid. ȘEZ. II 184. Turcii toți cît îl zărea Între dînșii se grăia: Ista-i Gruia lui Novac. ALECSANDRI, P. P. 144. 3. Tranz. (Transilv.; determinat prin «înapoi») A chema (pe cineva). Atunci împăratul îl grăi înapoi și-i zise... RETEGANUL, P. III 17.

grăită definitie

grăită dex