Dicționare ale limbii române

2 intrări

18 definiții pentru gospodărire

GOSPODĂRÍ, gospodăresc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A conduce sau a face treburile unei gospodării sau, p. ext., ale unei instituții, organizații etc. 2. Refl. și tranz. fact. A întemeia sau a face pe cineva să-și întemeieze o gospodărie (prin căsătorie); a (se) căpătui. – Din gospodar.
GOSPODĂRÍRE, gospodăriri, s. f. Acțiunea de a (se) gospodări; administrare, conducere. – V. gospodări.
GOSPODĂRÍ, gospodăresc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A conduce sau a face treburile unei gospodării, ale unei instituții, organizații etc. 2. Refl. și tranz. fact. A întemeia sau a face pe cineva să-și întemeieze o gospodărie (prin căsătorie); a (se) căpătui. – Din gospodar.
GOSPODĂRÍRE, gospodăriri, s. f. Acțiunea de a (se) gospodări; administrare, conducere. – V. gospodări.
GOSPODĂRÍ, gospodăresc, vb. IV. 1. Intranz. A conduce treburile casei, a îngriji de gospodărie. Acum avea bietul om de toate; dară ce să facă, că nu putea gospodări! Deci și-au propus să meargă-n lume să învețe minte. SBIERA, P. 234. ♦ A face treburile necesare într-o gospodărie. Penelopa rămase sus ca să gospodărească prin casă. BART, E. 84. 2. Tranz. A conduce, a administra o instituție (publică). Minunata noastră clasă muncitoare, condusă de partid, a dovedit că poate gospodări întreprinderile fără burghezie, împotriva burgheziei și mai bine decît burghezia. REZ. HOT. I 293. 3. Refl. A întemeia o gospodărie (căsătorindu-se); a se așeza, a se căpătui. Daniil le vorbea despre viața lui singuratecă, despre moșioara ce avea, despre hotărîrea lui de a se așeza și a se gospodări de-al binelea. SADOVEANU, M. 116. Să ne gospodărim, că avem de toate cîte ne-ar trebui la starea aceasta! SBIERA, P. 267.
GOSPODĂRÍRE, gospodăriri, s. f. Acțiunea de a gospodări; administrare, conducere (a unei întreprinderi, a unei instituții etc.). Economia socialistă se caracterizează printr-o bună gospodărire și evidență riguroasă, prin folosirea rațională și cu cea mai mare grijă a avutului obștesc. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2588. ◊ Gospodărire socialistă = metodă de conducere și organizare a întreprinderilor economice din sectorul socialist, bazată pe principiul recuperării planificate de către întreprindere a cheltuielilor de producție și de desfacere și pe obținerea de beneficii din veniturile realizate pe baza producției proprii.
gospodărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gospodărésc, imperf. 3 sg. gospodăreá; conj. prez. 3 să gospodăreáscă
gospodăríre s. f., g.-d. art. gospodărírii; pl. gospodăríri
gospodărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gospodărésc, imperf. 3 sg. gospodăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. gospodăreáscă
gospodăríre s. f., g.-d. art. gospodărírii; pl. gospodăríri
GOSPODĂRÍ vb. v. administra.
GOSPODĂRÍRE s. v. administrație.
A GOSPODĂRÍ ~ésc 1. intranz. A fi gospodar; a îngriji de o gospodărie. 2. tranz. 1) (gospodării, instituții, organizații) A administra (cu chibzuință). 2) A face să se gospodărească. /Din gospodar
A SE GOSPODĂRÍ mă ~ésc intranz. A deveni gospodar (prin căsătorie); a-și întemeia o gospodărie. /Din gospodar
gospodărì v. Mold. a conduce o casă.
2) gospodărésc v. intr. (d. gospodar). Trăĭesc ca un gospodar, ca un om casnic. V. tr. Lucrez lucrurĭ de gospodărie. Fac gospodar, om cu casa luĭ: tata șĭ-a gospodărit băĭețiĭ.
GOSPODĂRI vb. a administra, a cîrmui, a conduce, (înv. și pop.) a oblădui, a priveghea, a supraveghea, (înv.) a isprăvnici, a ocîrmui. (A ~ treburile publice.)
GOSPODĂRIRE s. administrare, administrație, cîrmuire, conducere, (înv. și pop.) oblăduire, (înv.) chiverniseală, chivernisire, isprăvnicie, ocîrmuire. (~ treburilor publice.)

gospodărire definitie

gospodărire dex

Intrare: gospodări
gospodări verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: gospodărire
gospodărire substantiv feminin