GORGÁN, gorgane, s. n. Movilă înălțată deasupra unui mormânt străvechi. – Cf. rus. kurgan.

GORGÁN, gorgane, s. n. Movilă înălțată deasupra unui mormânt străvechi. – Cf. rus. kurgan.

GORGÁN, gorgane, s. n. Ridicătură de pămînt în formă de căpiță; movilă. Conacul Hagiu... era așezat între salcîmi rari, bătrîni, pe un gorgan revărsat, la marginea pustiei de la Dropii. SADOVEANU, M. C. 20. ♦ Movilă în care se crede că ar fi un mormînt străvechi; tumulus. Gropnițele civilizaților coloniști ai Miletului s-au amestecat mtre gorganele mai vechi ale Sciților. SADOVEANU, O. L. 8. Deodată mi-au apărut în largul pustiei gorganele străvechi, în care cei dintăi rătăcitori ai acestei lumi izolate și-au astrucat osemintele. id. O. A. II 212. – Variantă: curgán (SADOVEANU, N. P. 287) s. n.

gorgán s. n., pl. gorgáne

gorgán s. n., pl. gorgáne

gorgán (gorgáne), s. n. – 1. Movilă înălțată deasupra unui mormînt străvechi. – 2. Movilă. Cuvînt oriental, provenind din per. gorkhânah „monument funerar” (Miklosich, Fremdw., 103), intrat în rom. prin tc. kurgan (Șeineanu, II, 191; Iordan, BF, I, 130; Bogrea, Dacor., III, 460), sau prin sl. (rus. korgan, Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 282; DAR, cf. rut., pol. kurhan).

GORGÁN ~e n. Movilă mare de pământ care se crede că este un mormânt străvechi. /<rus. kurgan

gorgán, gorgáne, s.n. (reg.) 1. movilă mare (în câmpia Dunării). 2. groapă.

gorgan n. 1. movilă mare dela 25-30 m., cele mai multe morminte străvechi: Dacia e semănată în toată întinderea ei de gorgane; 2. Tr. groapă. [Rus. GURGANŬ (din tatarul kurgan, tumulus) = pers. KUR HANÈ, locuință funebră].

curgán, V. gorgan.

1) gorgán n., pl. e (turc. kurgan, „cetățuĭe”, cum. tăt. „movilă”, de unde și rus. kurgán, rut. pol. kurhan, movilă, ung. korhány, pămînt vegetal. V. corhană). Munt. (La N. Dens. 600, și’n Mold. sud). Mare movilă de pămînt (înaltă de 20-30 de metri) rîdicată de barbarĭ ca monument pentru șefiĭ lor morțĭ. (În România se văd și azĭ multe gorgane). V. popină.

2) gorgán adj. V. gordean.

gorgán, -ă, adj., s.n. – 1. (adj.) Boțit, crescut, dâmbos: „Mămăligă gorgană” (Papahagi, 1925; Ieud). 2. (s.n.) Movilă. 3. Groapă. ♦ (top.) Gorgana, teren accidentat în loc. Dealul Mare; Gorgana Pițului, fânațe în Vima Mică; Gorgan, groapă, teren cu ponoară în Vima Mare; Gorgănile, loc gropos în Vima Mare (Vișovan, 2008). ♦ (onom.) Gorgan, nume de familie (152 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Din rus. kurgan < pers. kur hane „locuință funebră” (Scriban, Hasdeu, DA, DEX, MDA).

gorgán, -ă, adj. – Boțit, crescut, dâmbos: „Mămăligă gorgană” (Papahagi 1925; Ieud). – Din gorgan „movilă” (< rus. kurgan, cf. ucr. kurhan).

GORGÁN (< rus.) s. n. (GEOMORF.) Movilă antropogenă. ♦ Denumire dată movilelor funerare (tumuli sau kurgane), precum și ridicăturilor (măguri) de pământ în care a fost descoperite vestigii de așezări datând din preistorie.

GORGᾹN, oraș în N Iranului; 139,4 mii loc. (1986). Legat printr-o c. f. cu portul Bandar-e Torkeman la M. Caspică. Prelucr. tutunului, orezului, măslinelor și bumbacului. Meșteșuguri (covoare). Până în 1930 s-a numit Asterābad.

Gorga, -n v. Gheorghie III 3, 6.