gonitor definitie

12 definiții pentru gonitor

GONITÓR, -OÁRE, gonitori, -oare, s. m. și f., adj. (Vită cornută) care are vârsta la care se poate împerechea (în vederea reproducerii). – Goni + suf. -tor.
GONITÓR, -OÁRE, gonitori, -oare, s. m. și f., adj. (Vită cornută) care are vârsta la care se poate împreuna (în vederea reproducerii). – Goni + suf. -tor.
GONITÓR, gonitori, s. m. Taur tînăr. De-aș avea eu atîția gonitori în ocol și d-ta atîția băieți... bine-ar mai fi de noi! CREANGĂ, P. 117.
gonitór (pop.) adj. m., s. m., pl. gonitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. gonitoáre
gonitór s. m., adj. m., pl. gonitóri; f. sg. și pl. gonitoáre, g.-d. sg. art. gonitoárei
GONITÓR s. v. taur.
GONITÓR ~i m. Taur tânăr (reproducător). /a goni + suf. ~tor
gonitór, gonitoáre, gonitóri, gonitoáre, s.m. f. (reg.) 1. junc, junincă. 2. constelația „Taurul”. 3. o insectă. 4. un câine de vânat. 5. o plantă.
gonitor m. 1. cel ce gonește; 2. taur de doi ani: atâția gonitori în ocol CR.
gonitór m. Care gonește. Taur tînăr.
gonitor s. v. TAUR.
gonitor, gonitori s. m. (intl.) 1. subofițer de poliție. 2. sectorist.

gonitor dex

Intrare: gonitor (adj.)
gonitor 2 adj. adjectiv
Intrare: gonitor (s.m.)
gonitor 1 s.m. substantiv masculin