Dicționare ale limbii române

12 definiții pentru gonitor

GONITÓR, -OÁRE, gonitori, -oare, s. m. și f., adj. (Vită cornută) care are vârsta la care se poate împerechea (în vederea reproducerii). – Goni + suf. -tor.
GONITÓR, -OÁRE, gonitori, -oare, s. m. și f., adj. (Vită cornută) care are vârsta la care se poate împreuna (în vederea reproducerii). – Goni + suf. -tor.
GONITÓR, gonitori, s. m. Taur tînăr. De-aș avea eu atîția gonitori în ocol și d-ta atîția băieți... bine-ar mai fi de noi! CREANGĂ, P. 117.
gonitór (pop.) adj. m., s. m., pl. gonitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. gonitoáre
gonitór s. m., adj. m., pl. gonitóri; f. sg. și pl. gonitoáre, g.-d. sg. art. gonitoárei
GONITÓR s. v. taur.
GONITÓR ~i m. Taur tânăr (reproducător). /a goni + suf. ~tor
gonitór, gonitoáre, gonitóri, gonitoáre, s.m. f. (reg.) 1. junc, junincă. 2. constelația „Taurul”. 3. o insectă. 4. un câine de vânat. 5. o plantă.
gonitor m. 1. cel ce gonește; 2. taur de doi ani: atâția gonitori în ocol CR.
gonitór m. Care gonește. Taur tînăr.
gonitor s. v. TAUR.
gonitor, gonitori s. m. (intl.) 1. subofițer de poliție. 2. sectorist.

gonitor definitie

gonitor dex

Intrare: gonitor (adj.)
gonitor 2 adj. adjectiv
Intrare: gonitor (s.m.)
gonitor 1 s.m. substantiv masculin