GOLOGÁN, gologani,
s. m. Monedă de mică valoare, (la
pl.) bani, parale. Cînd în buzunar zornăia... un gologan de cinci, te ispitea gîndul să ocolești pe la simigerie. PAS, Z. I 139. Primește minunăția în schimbul a cîțiva gologani. ARDELEANU, D. 9. Ne luase la fiecare cîte doi gologani de trei parale și ouă roșii, ca să ne lase sus în clopotniță. CARAGIALE, S. N. 105.
gologán (gologáni), s. m. –
1. Monedă de aramă de 10 bani. –
2. Bani. Creație expresivă, bazată pe rădăcina gog-,
s. v.;
cf. și gogoloi, gogoneț, golomoz. Sensul primar, conform acestei explicații, trebuia să fie cel de „bulgăre” sau bilă; pentru trecerea semantică,
cf. fr. bille „bulgăre” și „monedă de aramă”,
sp. redondo „monedă”,
sp. din Cuba bolo „monedă de argint”. Originea expresivă a fost indicată încă de Bogrea, Dacor., IV, 818; după Cihac, II, 121, urmat de Scriban și cu îndoieli de către DAR, trebuie plecat de la *golovan, din
sl. glava „cap”, explicație insuficientă.
Der. gologăneț,
s. n. (mărunțiș; bănet); gologăni,
vb. (a înșela, a escroca, a fura). Din
rom. provin
mag. din
Trans. gologany „monedă de aramă” și
bg. gologan (Capidan, Raporturile, 231).
gologán m. (rus. golován, căpățînos, d. golová, vsl. glava, cap, adică „monetă cu un cap pe ĭa”. V.
glavă, haldan). Vechĭ. Monetă de aramă de treĭ parale. Azĭ. Monetă de aramă saŭ de nichel: un gologan de 5, de 10 banĭ (pînă la războĭu mondial). – În Mold. nord și
galagan (după pron. rus.).