GOLOGÁN, gologani, s. m. (În trecut) Monedă de aramă (în valoare de 10 bani); p. gener. (sens curent) monedă de mică valoare; ban. – Et. nec.

GOLOGÁN, gologani, s. m. (În trecut) Monedă de aramă (în valoare de 10 bani); p. gener. (sens curent) monedă de mică valoare; ban. – Et. nec.

GOLOGÁN, gologani, s. m. Monedă de mică valoare, (la pl.) bani, parale. Cînd în buzunar zornăia... un gologan de cinci, te ispitea gîndul să ocolești pe la simigerie. PAS, Z. I 139. Primește minunăția în schimbul a cîțiva gologani. ARDELEANU, D. 9. Ne luase la fiecare cîte doi gologani de trei parale și ouă roșii, ca să ne lase sus în clopotniță. CARAGIALE, S. N. 105.

gologán s. m., pl. gologáni

gologán s. m., pl. gologáni

GOLOGÁN s. v. ban.

gologán (gologáni), s. m. – 1. Monedă de aramă de 10 bani. – 2. Bani. Creație expresivă, bazată pe rădăcina gog-, s. v.; cf. și gogoloi, gogoneț, golomoz. Sensul primar, conform acestei explicații, trebuia să fie cel de „bulgăre” sau bilă; pentru trecerea semantică, cf. fr. bille „bulgăre” și „monedă de aramă”, sp. redondo „monedă”, sp. din Cuba bolo „monedă de argint”. Originea expresivă a fost indicată încă de Bogrea, Dacor., IV, 818; după Cihac, II, 121, urmat de Scriban și cu îndoieli de către DAR, trebuie plecat de la *golovan, din sl. glava „cap”, explicație insuficientă. Der. gologăneț, s. n. (mărunțiș; bănet); gologăni, vb. (a înșela, a escroca, a fura). Din rom. provin mag. din Trans. gologany „monedă de aramă” și bg. gologan (Capidan, Raporturile, 231).

GOLOGÁN ~i m. 1) Monedă măruntă cu valoare neînsemnată; para. 2) la pl. fam. Bani în număr nedeterminat; parale. /Orig. nec.

gologan n. ban mărunt. [Poate metateză din gogolan cu sensul de ban rotund (v. gologoț)].

gologán m. (rus. golován, căpățînos, d. golová, vsl. glava, cap, adică „monetă cu un cap pe ĭa”. V. glavă, haldan). Vechĭ. Monetă de aramă de treĭ parale. Azĭ. Monetă de aramă saŭ de nichel: un gologan de 5, de 10 banĭ (pînă la războĭu mondial). – În Mold. nord și galagan (după pron. rus.).

GOLOGAN s. ban, franc, para, (înv. și pop.) sorocovăț, (pop. și fam.) pitac, sfanț, (reg. și fam.) pițulă, (astăzi fam.) arginți (pl.), (fam.) capital, (arg.) lovele (pl.), mangări (pl.), mardei (pl.), material. (A rămas fără ~i.)

GOLOGAN subst. 1. – țig. (17 B II 184). 2. Gălăgan, Ion (Isp II2). 3. Cu schimb părții finale: Gologuș, E., act. 4. Cu fonet. ucr., Holohan, I. (AO XVI 361).

a întoarce pe cineva de gologani expr. a fura banii cuiva.