gogi definitie

3 intrări

25 definiții pentru gogi

GOG, gogi, s. m. (Reg.) Băiat sau tânăr prost. – Cf. n. pr. Gogu.
GOGÍ, gogesc, vb. IV. Intranz. (Pop. și fam.) A fi suferind, bolnav (o perioadă mai lungă), fără a prezenta simptome clare și de obicei fără a cădea la pat; a purta o boală pe picioare timp mai îndelungat. – Et. nec.
GOG, gogi, s. m. (Reg.) Băiat sau tânăr prost, tont. – Cf. Gogu (n. pr.).
GOGÍ, gogesc, vb. IV. Intranz. (Pop. și fam.) A fi suferind, bolnav (o perioadă mai lungă), fără a prezenta simptome clare și de obicei fără a cădea la pat; a purta o boală pe picioare timp mai îndelungat. – Et. nec.
GOGÍ, gogesc, vb. IV. Intranz. (Mold.) A suferi timp îndelungat de o boală, a purta o boală pe picioare, a boli. Tudorița gogea singură prin colțuri, în odăița-i săracă și curată. SADOVEANU, O. II 461. Eu am gogit în timp de mai bine de două luni, dar sper că toanele primăverii vor fi pentru mine un doctor mai folositor. ALECSANDRI, S. 102.
gog (reg.) s. m., pl. gogi
gogí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gogésc, imperf. 3 sg. gogeá; conj. prez. 3 să gogeáscă
gog s. m., pl. gogi
gogí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gogésc, imperf. 3 sg. gogeá; conj. prez. 3 sg. și pl. gogeáscă
GOGÍ vb. v. boli, piroti, tânji, zăcea.
gógă (-gi), s. f.1. Nucă. – 2. Baubau, sperietoare. Creație expresivă, cf. cocă. Coincide cu alte formații de același tip, ca alb. gogë „baubau”, mag. gogó „nucă”; este interesantă coincidența cu sp., unde coco are de asemenea dublul sens de „boabă, fruct rotund” și de „fantasmă”. Este dublet al lui gog, s. m. (tont, prost), cf. coc față de cocă. După DAR, gog ar proveni de la Gogu, prescurtare familiară de la Gheorghe. Cihac, II, 717; Philippide, II, 715; DAR; Rosetti, II, 117 și Pușcariu, Lr., 265 îl pun în legătură pe gogă cu alb. Caracterul expresiv al acestor formații a fost indicat încă de Spitzer, Mitt. Wien, 320-33. După Lahovary 330 sînt cuvinte anterioare indoeurop. Der. goagă, s. f. (popic, bilă); gogea, s. f. (bulgăre de sare gemă); goghe, s. f. (copil, prunc); goghie (var. gughie), s. f. (plevușcă, pește mărunt); gogi, vb. (a curăța de nuci); goglează (var. gogle(a)z), s. f. (coajă, pieliță; talaj; bagatelă), pentru a cărui der. cf. cocleț (primul sens pare a fi în legătură cu gogi, al doilea cu gogoașe „minciună”; DAR menționează mag. goklesz „inutil”, care ar putea deriva din rom.); gogleț, s. m. (prost, tont), cf. mag. gágó (DAR crede că mag. e sursa cuvîntului rom.) ngr. γεγές, alb. gegë „albanez din nord”; gogoloș (var. boboloș), s. n. (grunz, bulgăre), cf. cocoloș; gogon, s. n. (boabă; bilă, obiect rotund în general); gogonat, adj. (rotund, sferic; umflat, exagerat); gogoneț, adj. (gogonat; umflat; exagerat, ieșit din comun); gogoni (var. gogona), vb. (a umfla); gogonea, s. f. (fruct; varietate de roșie); gogoroană, s. f. (Trans., bomboană); gogoriță, s. f. (sperietoare, baubau); gogoloasă, s. f. (sperietoare, baubau); gorgună (var. gorgoană), s. f. (vrăjitoare bătrînă, femeie rea); gorgoane, s. f. pl. (spirite), care, după ipoteza improbabilă a lui Bogrea, Dacor., IV, 820, s-ar explica prin intermediul lui gorgon, s. n. (tril de muzică orientală) și acesta de origine necunoscută (apropierea de numele de Gorgona, cf. Tagliavini, Arch. Rom., XII, 204, este extrem de incertă); gorgoni, vb. (a goni, a alunga), der. al cuvîntului anterior și în același timp reduplicare expresivă de la goni, al cărui sens primar trebuie să fi fost „a da dracului”; gojgar, s. n. (groapă), a cărui der. nu este clară, dar. cf. goagă, goță, s. f. (Trans., sperietoare); goțoi, s. m. (Trans., mască ce se scoate în procesiunea de Sfîntul Gheorghe). – Cf. gogoașe, gogoman, gurgui.
A GOGÍ ~ésc intranz. pop. A fi bolnav timp îndelungat, fără a prezenta simptome clare și fără a sta la pat; a purta o boală pe picioare. /Orig. nec.
gógă s.f. (reg., înv.) 1. nucă cojită. 2. gogoriță.
gogí, gogésc, vb. IV (pop. și fam.) 1. a dezghioca, a curăți. 2. a lâncezi, a tânji, a boli.
gog a. gogoman: alții zic că-s numai un gog AL. [Onomatopee (cf. găgăuță)].
gogă f. V. gogoriță. [Vorbă din graiul copiilor].
gogă f. Mold. nucă cojită. [Vorbă din graiul copiilor (cf. fr. coque de noix)].
gogì v. Mold. 1. a desghioca nuca; 2. a lâncezi (de păsări și fig. de oameni). V. gogă, nucă.
gog, goágă adj. (rudă cu gogleț, gogoman, gigît). Rar. Gogoman, prost.
gogésc v. tr. (d. goagă). Munt. Mold. sud. (Șez. 10, 292). Dezghĭoc, curăț de învăliș, de păstărĭ: a gogi nucĭ, mazăre. V. intr. Fig. Mold. (pin aluz. la coloarea galbenă a nucilor dezghĭocate de curînd). Lîncezesc, tînjesc, îs bolnav de mult timp. V. și govesc 2.
gogi vb. v. BOLI. PIROTI. TÎNJI. ZĂCEA.
gógă, gogi, s.f. – 1. Conducătorul ceremonialului ghicirii ursitului (la Vergel). 2. Sperietoare de noapte pentru copii (Hotea, 2006). 3. În expr. a sta gogă = a sta pe vine (ALRRM, 1969: 140; Borșa). ♦ (onom.) Gog, Goga, nume de familie (146 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Cuvânt autohton (Philippide, Rosetti), cf. alb. gogë „bau-bau”.
gógă, gogi, s.f. – 1. Conducătorul ceremonialului ghicirii ursitului (la Vergel). 2. Sperietoare de noapte pentru copii (Hotea 2006). – Cuvânt autohton, cf. alb. gogë „bau-bau” (Rosetti 1962, Brâncuși 1983).
GOG și MAGOG (în mitologia creștină), dublă forță ostilă. În „Vechiul Testament”, G. este menționat în trei ipostaze: localitate în Armenia; țara de origine a lui M.; rege din țara lui M., ostil poporului lui Israel și învins, în cele din urmă, din voia lui Dumnezeu (Ezechiel). În „Noul Testament” (Apocalipsa) G. și M. sunt două popoare, simboluri ale puterii lui Dumnezeu, instigate de Satana la război împotriva domniei de 1000 de ani a lui Iisus Hristos.
gogi, gogesc v. i. (pop.) 1. a fi suferind fără a prezenta simptome clare 2. a duce o boală pe picioare timp îndelungat

gogi dex

Intrare: gog
gog substantiv masculin
Intrare: gogi
gogi conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb intranzitiv
Intrare: gogă
gogă