GOG, gogi, s. m. (Reg.) Băiat sau tânăr prost. – Cf. n. pr. Gogu.

GOG, gogi, s. m. (Reg.) Băiat sau tânăr prost, tont. – Cf. Gogu (n. pr.).

gog (reg.) s. m., pl. gogi

gog s. m., pl. gogi

gog a. gogoman: alții zic că-s numai un gog AL. [Onomatopee (cf. găgăuță)].

gog, goágă adj. (rudă cu gogleț, gogoman, gigît). Rar. Gogoman, prost.

GOG și MAGOG (în mitologia creștină), dublă forță ostilă. În „Vechiul Testament”, G. este menționat în trei ipostaze: localitate în Armenia; țara de origine a lui M.; rege din țara lui M., ostil poporului lui Israel și învins, în cele din urmă, din voia lui Dumnezeu (Ezechiel). În „Noul Testament” (Apocalipsa) G. și M. sunt două popoare, simboluri ale puterii lui Dumnezeu, instigate de Satana la război împotriva domniei de 1000 de ani a lui Iisus Hristos.

Gog, -a v. Gheorghie IV A l, 2.