goană definitie

13 definiții pentru goană

GOÁNĂ, goane, s. f. 1. Deplasare cu pași mari și repezi; urmărire în fugă. ◊ Loc. vb. A pune (pe cineva) pe goană sau a lua (pe cineva) la goană = a goni; a fugări. ♦ Viteză mare cu care se deplasează un vehicul; grabă mare cu care se deplasează o ființă. 2. Vânătoare (cu gonaci și câini); haită. 3. (Rar) Prigoană, persecuție. 4. (Pop.) Împerechere a vacii cu taurul. – Din goni (derivat regresiv).
GOÁNĂ, goane, s. f. 1. Deplasare cu pași mari și repezi; urmărire în fugă. ◊ Loc. vb. A pune (pe cineva) pe goană sau a lua (pe cineva) la goană = a goni; a fugări. ♦ Viteză mare cu care se deplasează un vehicul; grabă mare cu care se deplasează o ființă. 2. Vânătoare (cu gonaci și câini); haită. 3. (Rar) Prigoană, persecuție. 4. (Pop.) Împerechere a vacii cu taurul. – Din goni (derivat regresiv).
GOÁNĂ, goane, s. f. 1. Fugă mare. Cînd ajunseră unul lîngă celălalt, goana se opri. PREDA, Î. 43. În goana roibului un sol, Cu frîu-n dinți și-n capul gol, Răsare, crește-n zări venind, Și zările de-abia-l cuprind. COȘBUC, P. I 145. Pe un drum luciu ca oglinda, Ionică, înhămat la săniuță, mă duce-n goană. VLAHUȚĂ, O. A. II 87. [Calul e] cu ochii iuți ca fulgerul, La goană ca vulturul, De-ți înalță sufletul! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 291. ◊ Fig. În goana după profituri maxime, capitaliștii au exploatat crunt clasa muncitoare și țărănimea muncitoare, au ruinat și pauperizat majoritatea populației țării. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 75. ◊ Expr. A o lua la goană = a o lua la fugă. O luă la goană pe chei, cu scrisoarea în mînă, cu capul gol, amețit, beat de emoție. BART, E. 23. A pune (pe cineva) pe goană sau a lua (pe cineva) la (rar în) goană = a pune (pe cineva) pe fugă, a lua (pe cineva) la fugă (v. fugă), a fugări, a goni, a alunga. Ne luam la goană prin șanțuri. SADOVEANU, O. VII 274. Făt-Frumos, deaca văzu că vrăjmașii sînt mai puternici, se repezi din munte și-i puse pe goană. ISPIRESCU, L. 156. Omul... l-a luat la goană [pe lup] cu o furcă de fier. La TDRG. Gonacii cu cai ușori... se întrebuințau spre... a lua în goană pe vrăjmași. BĂLCESCU, O. I 25. ♦ Urmărire, fugărire. Zmeoaica se făcu luntre și punte și trecu. Dete prin foc și prin apă, și după dînșii! tot după dînșii și din goană nu-i slăbea! ISPIRESCU, L. 194. ◊ Fig. De cum am ajuns acasă, goană și prigoană pe capul mieu din partea boieriului. CREANGĂ, A. 158. 2. Vînătoare cu gonaci; p. ext. vînătoare. La goană mare, crezi d-ta că puțini lupi dau cinstea pe rușine? CREANGĂ, P. 121. Haidem, prieteni! Să alergăm La astă goană de urși și cerbi. NEGRUZZI, S. II 96. ◊ Scule de goană = instrumente speciale de care se folosesc pescarii pentru a scoate peștele din ascunziș. Te-am învățat să folosești sculele de goană și cele de zătoane după timp. DAVIDOGLU, O. 25.3. (Învechit, rar; la jocul de cărți) Ghinion, nenoroc. Nimic nu dă o expresie mai proastă figurii omenești decît o goană continuă la cărți. VLAHUȚĂ, O. A. III 170.
goánă s. f., g.-d. art. goánei; pl. goáne
goánă s. f., g.-d. art. goánei; pl. goáne
GOÁNĂ s. 1. v. fugă. 2. fugă, viteză, (fig.) zbor. (Mergi la el în ~ și adu-l aici.) 3. v. alergătură. 4. v. hăituire. 5. haită. (O ~ organizată la vânat.) 6. v. montă.
GOÁNĂ ~e f. 1) Deplasare cu viteză mare; mers iute. * A o lua la ~ a începe să fugă; a o rupe la fugă. A pune pe ~ (pe cineva) a alunga, a fugări pe cineva. 2) Plecare grabnică (și uneori pe furiș) dintr-un loc; fugă. 3) Urmărire insistentă și fără motiv, care cauzează neplăceri; prigoană; persecuție. * A nu slăbi din ~ a urmări în permanență. 4) Vânătoare cu gonaci. 5) pop. Împerechere a vacii cu taurul. /Din a goni
goană f. 1. galopul calului; 2. alungare grabnică: în goana vânatului; fig. goana de Tătari AL.; 3. alergare repede: într’o goană nebună; 4. expulzare: goana vagabonzilor. [Abstras din gonì].
goánă (oa dift.) f., pl. e (vsl. *gonŭ, [ca prigoană d. progonŭ] saŭ d. gonesc). Fugărire, urmărire. A lua la goană, a alunga, a hăĭtui. Alergătură, fugă: a trage o goană. Goana mare, galop. Vînătoare cu hăĭtașĭ (hurc). Prigonire, persecuțiune. Goană și prigoană, mare persecuțiune. Nenoroc la un joc de noroc. Împărecherea animalelor bovine.
GOA s. 1. alergare, alergătură, fugă, (Bucov.) scopcă, (înv.) repeziș, repezitură. (A ținut-o tot într-o ~.) 2. fugă, viteză, zbor. (Mergi la el în ~ și adu-l aici.) 3. alergare, alergătură, fugă, umblătură, umblet, (reg.) ștrapaț, (Ban.) prepurtare, (prin Transilv.) ștrapă. (După ceasuri de ~.) 4. bătaie, gonire, hăituială, hăituire, scornire, stîrnire, (pop.) zgornire. (~ vînatului.) 5. haită. (O ~ organizată la vînat.) 6. gonire, împreunare, montă, (reg.) montare, sărit. (~ la vite.)
NATURAM EXPELLES FURCA, TAMEN USQUE RECURRET (lat.) alungi natura cu furca, dar ea se va întoarce în goană mereu – Horațiu, „Epistulae”, I, 10, 24. Zadarnic încerci să îngrădești firea, ea își impune legile.
a fi pe goană expr. (intl.) a-și părăsi domiciuliul pentru a se sustrage organelor de urmărire penală.
a fi pus pe goană expr. (intl.) a fi urmărit de poliție.

goană dex

Intrare: goană
goană substantiv feminin