gnostic definitie

13 definiții pentru gnostic

GNÓSTIC, -Ă, gnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține gnosticismului, privitor la gnosticism. 2. S. m. și f., adj. Adept al gnosticismului. – Din fr. gnostique.
GNÓSTIC, -Ă, gnostici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține gnosticismului, privitor la gnosticism. 2. S. m. și f., adj. (Persoană, gânditor) care aderă la gnosticism, susține gnosticismul. – Din fr. gnostique.
GNÓSTIC, -Ă, gnostici, -e, adj. Care se referă la gnosticism, privitor la gnosticism. ♦ (Substantivat) Adept al gnosticismului.
gnóstic adj. m., s. m., pl. gnóstici; adj. f., s. f. gnóstică, pl. gnóstice
gnóstic adj. m., s. m., pl. gnóstici; f. sg. gnóstică, pl. gnóstice
-GNÓSTIC Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) cunoaștere”. [< fr. -gnostique, cf. gr. gnosis – cunoaștere].
GNÓSTIC, -Ă adj. Referitor la cunoaștere, de cunoaștere. // s.m. și f. Adept al gnosticismului. [< fr. gnostique].
GNÓSTIC1, -Ă I. adj. referitor la cunoaștere. II. adj., s. m. f. (adept) al gnosticismului. (< fr. gnostique)
GNÓSTIC2 ~ci m. Adept al gnosticismului. /<fr. gnostique, lat. gnosticus
GNÓSTIC1 ~că (~ci, ~ce) Care ține de gnosticism; propriu gnosticismului. /<fr. gnostique, lat. gnosticus
gnostici m. pl. eretici din primul secol cari amestecau ideile orientale cu cele creștine.
*gnóstic, -ă adj. și s. (vgr. gnostikós, d. gnósis, cunoaștere. V. dia- și prognostic). M. pl. Filosofĭ religioșĭ care pretind că aŭ o știință perfectă și transcendentă despre natura și atributele luĭ Dumnezeŭ. V. Crăcĭun.
-GNOSTIC „de cunoaștere, cognitiv”. ◊ gr. gnostikos „care cunoaște” > fr. -gnostique, germ. -gnostik, engl. -gnostic > rom. -gnostic.

gnostic dex

Intrare: gnostic (adj.)
gnostic 1 adj. adjectiv
Intrare: gnostic (s.m.)
gnostic 2 s.m. substantiv masculin admite vocativul
Intrare: gnostic (suf.)
gnostic 3 suf.