Dicționare ale limbii române

13 definiții pentru gnom

GNOM, gnomi, s. m. Spirit despre care se credea că locuiește în interiorul pământului, păzind bogățiile lui ascunse. – Din fr. gnome.
GNOM, gnomi, s. m. Fiecare dintre spiritele despre care se credea că locuiesc în interiorul pământului, păzind bogățiile lui ascunse. – Din fr. gnome.
gnom s. m., pl. gnomi
gnom s. m., pl. gnomi
GNOM s.m. (Mit.) Spirit despre care se credea că locuiește în fundul pământului, păzind comorile îngropate acolo. [< fr. gnome, cf. it. gnomo, lat. gnomus].
GNOM s.n. (Liv.) Sentință, proverb, maximă; zicătoare, cugetare, moto. [< it. gnome, cf. gr. gnome].
GNOM1 s. m. (mit.) spirit despre care se credea că locuiește în fundul pământului, păzind comorile; spiriduș. (< fr. gnome, lat. gnomus)
GNOM2 s. n. sentință, maximă; cugetare, moto. (< gr. gnome)
gnom(o)-, -gnomie elem. Cugetare, maximă; sentință. (< fr. gnom/o/-, -gmonie, cf. gr. gnome, inteligență)
GNOM3(O)-, -GNOMÍE elem. „cugetare, maximă; sentință”. (< fr. gnom/o/-, -gmonie, cf. gr. gnome, inteligență)
GNOM ~i m. Mic personaj din povești, slut și deformat, care ar locui în interiorul pământului, păzind comorile ascunse. /<lat. gnomus, fr. gnome
gnom m. geniu păzitor de comori îngropate în pământ.
*gnom m. (cuv. fabricat de Paracelsus [† 1541] și care pare a se baza pe vgr. gnóme, inteligență). Nume dat unor piticĭ diformĭ și supranaturalĭ care, după cabaliștĭ jidanĭ, locuĭesc în pămînt, unde păzesc comorile. Femeile lor se numesc gnomide.

gnom definitie

gnom dex

Intrare: gnom
gnom substantiv masculin