glumeț definitie

12 definiții pentru glumeț

GLUMÉȚ, -EÁȚĂ, glumeți, -e, adj. (Despre oameni) Care face multe glume, căruia îi place să facă glume; vesel, poznaș, hâtru. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor, întâmplări, glume etc.) Care provoacă râsul; hazliu. – Din bg. glumec.
GLUMÉȚ, -EÁȚĂ, glumeți, -e, adj. (Despre oameni) Care face multe glume, căruia îi place să facă glume; vesel, poznaș, hâtru. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor, întâmplări, glume etc.) Care provoacă râsul; hazliu. – Din bg. glumec.
GLUMÉȚ, -EÁȚĂ, glumeți, -e, adj. 1. Care provoacă rîsul, plin de haz, de duh; hazliu. Grigore vorbea despre nevastă-sa pe un ton glumeț. REBREANU, R. I 58. Nu zîmbea... la poveștile bătrîne și glumețe ale ostașilor. EMINESCU, N. 3. ◊ (Adverbial) Vasca vorbea fără grijă și glumeț ca totdeauna. SADOVEANU, O. VII 36. ♦ Fig. Vesel, vioi. Una din acele fanfare vînătorești, al căror ritm iute și chiar glumeț pare că se îngînă cu vibrațiunile melancolice și prelungite ale instrumentului ce le produce. ODOBESCU, S. III 96. 2. (Despre oameni) Care face multe glume, care glumește des, căruia îi place să glumească; vesel, poznaș, șugubăț. De glumeț, glumeț era moș Nichifor, nu-i vorbă. CREANGĂ, P. 111.
gluméț adj. m., pl. gluméți; f. glumeáță, pl. gluméțe
gluméț adj. m., pl. gluméți; f. sg. glumeáță, pl. gluméțe
GLUMÉȚ adj. hazliu, poznaș, vesel, (pop. și fam.) ghiduș, hâtru, mehenghi, mucalit, ștrengar, șugubăț, (înv. și reg.) șăgaci, (reg., mai ales în Mold.) șăgalnic, (reg.) pozneț, snovos, (Mold.) chisnovat, (Olt.) potcaș, (prin Mold.) prujalnic, prujitor, (prin Olt.) snovelnic, (prin Transilv.) șăncăleț, șăncălos, șodoman, (prin Transilv. și Olt.) șodos, (prin Transilv.) șolomeț, (prin Bucov. și Mold.) șotelnic, (Bucov.) șotios, (Mold.) tămășalnic, (prin Olt.) zgondos, (înv.) poznatec, poznit, zefliu. (E un om tare ~!)
Glumeț ≠ serios
GLUMÉȚ ~eáță (~éți, ~éțe) Care spune sau face glume; bun de glume. /<bulg. glumec
glumeț a. și m. care face să râză. [Slav. GLUMĬȚĬ].
gluméț, -eáță s. și adj., pl. ețĭ, ețe (vsl. glumĭcĭ, bg. glumec). Care glumește, te face să rîzĭ: om glumeț, lume glumeață. Neserios, farsor: acest om e un glumeț.
GLUMEȚ adj. hazliu, poznaș, vesel, (pop. și fam.) ghiduș, hîtru, mehenghi, mucalit, ștrengar, șugubăț, (înv. și reg.) șăgaci, (reg., mai ales în Mold.) șăgalnic, (reg.) pozneț, snovos, (Mold.) chisnovat, (Olt.) potcaș, (prin Mold.) prujalnic, prujitor, (prin Olt.) snovelnic, (prin Transilv.) șăncăleț, șăncălos, șodoman, (prin Transilv. și Olt.) șodos, (prin Transilv.) șolomeț, (prin Bucov. și Mold.) șotelnic, (Bucov.) șotios, (Mold.) tămășalnic, (prin Olt.) zgondos, (înv.) poznatec, poznit, zefliu. (E un om tare ~!)
glumeț, glumeți s. m. (eufem.) bolnav psihic, nebun, smintit.

glumeț dex

Intrare: glumeț
glumeț adjectiv