glumă definitie

22 definiții pentru glumă

GLÚMĂ1, glume, s. f. Vorbă de haz sau scurtă poveste plină de haz (și cu un final neașteptat), care provoacă râs și veselie. ◊ Loc. adv. În glumă = fără nicio intenție serioasă; fără răutate. Fără glumă = în mod serios. Nu glumă! = cu adevărat, serios. ◊ Expr. A se întrece (sau a merge prea departe) cu gluma = a-și permite prea mult, a întrece limita admisă în atitudini, comportare. A lăsa gluma (la o parte) = a vorbi serios. A lua (ceva) în glumă = a nu lua (ceva) în serios, a nu da importanță; a subestima. A nu ști (sau a nu înțelege) de glumă, se spune (ca reproș) despre cineva care se supără când se glumește cu el. A nu-i arde (cuiva) de glumă = a fi indispus, supărat, necăjit. Nu-i (de) glumă = e lucru serios, îngrijorător. ♦ Faptă hazlie; păcăleală. – Din sl. glumŭ, bg. gluma.
GLÚMĂ2, glume, s. f. (Bot.) Bractee situată la baza fiecărui spiculeț al unei plante graminee. – Din fr. glume.
GLÚMĂ1, glume, s. f. Scurtă poveste plină de haz (și cu un final neașteptat), care provoacă râs și veselie. V. anecdotă. ◊ Loc. adv. În glumă = fără nici o intenție serioasă, fără răutate. Fără glumă = în mod serios. Nu glumă! = cu adevărat, serios. ◊ Expr. A se întrece (sau a merge prea departe) cu gluma = a-și permite prea mult, a întrece limita admisă în atitudini, comportare. A lăsa gluma (la o parte) = a vorbi serios. A lua (ceva) în glumă = a nu lua (ceva) în serios, a nu da importanță; a subestima. A nu ști (sau a nu înțelege) de glumă, se spune (ca reproș) despre cineva care se supără când glumești cu el. A nu-i arde (cuiva) de glumă = a fi indispus, supărat, necăjit. Nu-i (de) glumă = e lucru serios, îngrijorător. ♦ Faptă hazlie; păcăleală. – Din sl. glumŭ, bg. gluma.
GLÚMĂ2, glume, s. f. (Bot.) Bractee situată la baza fiecărui spiculeț al unei plante graminee. – Din fr. glume.
GLÚMĂ, glume, s. f. Vorbă de haz, care provoacă rîs și veselie; șagă. Țăranii întrerupeau făgăduielile prefectului cu glume și cu rîsete. REBREANU, R. II 92. Nimic în Caragiale nu e o simplă glumă. Fiecare «haz», de care rîde spectatorul, este semnificativ. IBRĂILEANU, S. 70. După horă ieri ieșiră Toate fetele-n pridvor. Le vedeam... Cum se strîng mereu să-și spuie Glume de-ale lor. COȘBUC, P. II 64. Începu a-l cam lua peste picior... cu glume nesărate. ISPIRESCU, L. 36. ◊ Loc. adv. În glumă = fără seriozitate. Fără glumă = în mod serios, fără a glumi. (După o afirmație, spre a o întări) Nu glumă! = de-a binelea, cu adevărat, serios. Era un brad de flăcău, chipeș și drăgălaș, nu glumă. ISPIRESCU, L. 62. Carte se învăța acolo, nu glumă. CREANGĂ, A. 84. ◊ Expr. A se întrece cu gluma = a împinge lucrurile prea departe. A lăsa gluma (la o parle) = a vorbi serios, a vorbi fără glumă. Să lăsăm gluma. Aștept al doilea transport de flori. NEGRUZZI, S. I 99. A lua (ceva) în glumă = a nu lua (ceva) în serios. I se părea că prea a luat în glumă propunerea lui. REBREANU, R. I 158. A nu ști (sau a nu înțelege) de glumă, se spune despre cineva cu care nu poți glumi, care se supără cînd glumești cu el, care ia gluma în nume de rău. A nu-i arde (cuiva) de glumă = a nu avea chef sau timp să glumească, a fi indispus. (Numai) în (sau de, din) glumă = fără intenții rele. Mă apropiai de dînsa, așa, de glumă. La TDRG. Nu-i (de) glumă = e lucru serios. Văzu ăla că nu e glumă, că-i stă viața numai într-un fir de ață. ISPIRESCU, L. 108. Nu era de glumă cu Mustafa. GHICA, S. VIII. ♦ Faptă hazlie, poznă, șotie, păcăleală. Liniștește-te, dragă, c-o fost numai o glumă. ALECSANDRI, T. I 255.
glúmă s. f., g.-d. art. glúmei; pl. glúme
glúmă (poveste, faptă hazlie, bractee) s. f., g.-d. art. glúmei; pl. glúme
GLÚMĂ s. 1. ghidușie, năzbâtie, năzdrăvănie, nebunie, poznă, ștrengărie, (prin Ban.) poșovaică, (Mold.) prujă, prujitură, (Mold., Bucov. și Transilv.) șagă, (prin Ban. și Transilv.) șalmă, (prin Transilv. și Olt.) șoadă, (prin Olt. și Munt.) șoană, (Transilv., Ban. și Olt.) șozenie, (Transilv.) șozie, (Mold.) tămășag, (prin Olt.) zgoandă, (înv.) cabazlâc, (fam.) pehlivănie. (A face o ~.) 2. v. anecdotă. 3. v. snoavă. 4. v. farsă.
Glumă ≠ seriozitate
GLÚMĂ s.f. (Bot.) Bractee membranoasă situată la baza spicului la graminee sau a altor flori. [< fr. glume, it., lat. gluma].
glúmă s. f. Bractee membranoasă la baza spicului de graminee. (< fr. glume, lat. Gluma)
glúmă (glúme), s. f. – Banc, poveste plină de haz. – Mr. ngl’img. Sl. glumŭ (Cihac, II, 122; Conev 103; DAR), cf. bg., sb. gluma. Schimbarea de terminație se explică, fie printr-un caz flexionar de la glumŭ, fie prin confuzie cu sl. gluma „nerușinare”, sau, mai curînd, printr-un sing. reconstituit pe baza pl. glume. După Capidan, Raporturile, 229, bg. gluma ar proveni din rom., ceea ce nu pare probabil. Der. glumeț, adj. (care glumește), cf. sl. glumiči, bg. glumec; glumi, vb. (a face glume; înv., a se ocupa; înv., a bîrfi), sensurile înv. fiind împrumuturi lit. din sl., fără circulație reală.
GLÚMĂ ~e f. Vorbă sau faptă hazlie, care provoacă râsul. * În ~ fără intenții rele. Fără ~ în mod serios. A lăsa ~a la o parte a lua lucrurile în serios. A se întrece cu ~a a-și permite prea mult. A nu-i arde de ~ a fi supărat. Nu-i de ~! e lucru serios. [G.-D. glumei] /<sl. glumu, bulg. gluma
glumă f. 1. vorbă sau faptă de râs; 2. lipsă de seriozitate: în glumă. [Slav. GLUMA].
glúmă f., pl. e (vsl. gluma, nerușinare, bg. sîrb. gluma, glumă, rudă cu vechĭul islandez glaumr, veselie zgomotoasă. V. Bern. 1, 308, și rom. hărmălaĭe). Vest. Vorbă saŭ faptă de rîs: musafiriĭ făceaŭ glume pe socoteala luĭ. Fără glumă, serios: îțĭ spun fără glumă c’a murit. În glumă, glumind, rîzînd, fără seriozitate: a lua ceva în glumă. – În est șagă.
GLU s. 1. ghidușie, năzbîtie, năzdrăvănie, nebunie, poznă, ștrengărie, (prin Ban.) poșovaică, (Mold.) prujă, prujitură, (Mold., Bucov. și Transilv.) șagă, (prin Ban. și Transilv.) șalmă, (prin Transilv. și Olt.) șoadă, (prin Olt. și Munt.) șoană, (Transilv, Ban. și Olt.) șozenie, (Transilv.) șozie, (Mold.) tămășag, (prin Olt.) zgoandă, (înv.) cabazlîc, (fam.) pehlivănie. (A face o ~.) 2. anecdotă, spirit, (reg.) polojenie, (fam.) banc. (Să vă spun o ~ foarte reușită.) 3. snoavă, (reg.) polojenie, (Munt., Olt. și Mold.) dafie, (Mold.) iznoavă, (Mold. și Bucov.) palotie, (Munt.) trantie. (Culegere de ~e.) 4. farsă, festă, ghidușie, păcăleală, păcălitură, poznă, ștrengărie, (pop. și fam.) renghi, șotie, (reg.) năsărîmbă, păcală, (Ban. și Transilv.) mișculanță, (prin Ban. și Transilv.) șalmă, (prin Transilv.) șăncălănie, (prin Transilv. și Munt.) șăncălie, (înv.) bosma. (Lasă-te de ~e!)
GLUMĂ. Subst. Glumă, spirit, șagă (pop.), șuguială (reg.), șuguire (reg.), badinaj, badinerie (franțuzism), nostimadă, mucalitlîc (înv.), turlupinadă (rar). Anecdotă, banc (fam.), poantă, snoavă, epigramă. Joc de cuvinte, calambur, quolibet. Poznă, năzbîtie, șotie, ghidușie, giumbușluc, giumbuș (rar), caraghioslîc. Păcăleală, păcală (reg.), cabazlîc (înv. și reg.); farsă, festă, cacealma. Amuzament, haz, distracție, divertisment. Mucalit, hîtru (reg.), păcală, păcălici, mehenghi (pop.), poznaș, cabaz (înv. și reg.). Adj. Glumeț, vesel, facețios (rar), spiritual, șugubăț, șăgaci (înv.), șăgalnic, șuguitor (reg.), hazliu, nostim, nostimior (dim.), șod (reg.), amuzant; poznaș, ghiduș, mehenghi (pop.), ștrengar, hîtru, chisnovat (reg.), mucalit. Vb. A glumi, a fi glumeț, a face glume, a face șagă, a șugui (reg.), a face haz, a face haz de necaz, a face șotii, a face spirite (bancuri, pozne), a face caragațe, a păcăli, a-i juca (cuiva) o festă, a-i face (cuiva) o farsă, a-i face (a-i juca) (cuiva) renghiul (un renghi). Adv. În glumă, în șagă. V. amuzament, bucurie, înșelătorie, zburdălnicie.
a nu înțelege de glumă expr. 1. a nu avea simțul umorului. 2. a fi foarte exigent.
a nu ști de glumă expr. 1. a nu avea simțul umorului; a riposta când se fac glume la adresa / pe seama sa. 2. a fi exigent; a fi intransigent.
a se întrece cu gluma expr. a exagera, a depăși limitele acceptabile.
a ști de glumă expr. a avea simțul umorului, a nu se supăra când devine ținta unei glume.
se îngroașă gluma! expr. situația devine gravă!

glumă dex

Intrare: glumă (haz)
glumă substantiv feminin
Intrare: glumă (bot.)
glumă substantiv feminin