gloria definitie

2 intrări

20 definiții pentru gloria

GLÓRIE, glorii, s. f. Onoare, mărire, slavă adusă unei persoane, unui eveniment etc.; faimă, renume obținut de cineva sau de ceva pentru fapte ori pentru însușiri excepționale. ♦ Persoană de mare valoare. – Din lat., it. gloria.
GLÓRIE, glorii, s. f. Onoare, mărire, slavă adusă unei persoane, unui eveniment etc.; faimă, renume obținut de cineva sau de ceva pentru fapte ori pentru însușiri excepționale. ♦ Persoană de mare valoare. – Din lat., it. gloria.
GLÓRIE, glorii, s. f. Onoare, mărire, slavă. Glorie veșnică eroilor și martirilor comuniști, care și-au dat viața pentru fericirea poporului nostru, pentru libertatea și independența Patriei, pentru socialism! GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 361. De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu? Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu? EMINESCU, O. I 137. Gloria străbună pe strămoși cinstește. ALEXANDRESCU, M. 324. ◊ (Poetic) Ce-ți doresc eu ție, dulce Romînie, Țara mea de glorii, țara mea de dor? EMINESCU, O. I 15. ♦ Persoană de mare valoare. Tolstoi e o glorie a literaturii universale.
glórie (-ri-e) s. f., art. glória (-ri-a), g.-d. art. glóriei; pl. glórii, art. glóriile (-ri-i-)
glórie s. f. (sil. -ri-e), art. glória (sil. -ri-a), g.-d. art. glóriei; pl. glórii, art. glóriile (sil. -ri-i-)
GLÓRIE s. 1. grandoare, măreție, mărire, slavă, splendoare, strălucire, (înv.) mărie, mărime. (Trecutul de ~ al neamului.) 2. cinste, cinstire, elogiu, laudă, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, (înv.) mărie, pohfală, pohvalenie. (Să aducem ~ eroilor patriei.) 3. v. fală. 4. v. celebritate. 5. (concr.) celebritate, (înv.) ilustrațiune. (A ajuns o ~ a medicinei.)
GLÓRIA s.f. (Met.) Aureolă colorată în culorile spectrului, care înconjură umbra unui obiect proiectată pe un nor cu grosime uniformă. [< lat. gloria, cf. fr. gloire].
GLÓRIE s.f. 1. Strălucire, renume obținut prin virtuți excepționale; onoare, slavă. 2. Persoană deosebit de valoroasă. [Pron. -ri-e, gen. -iei. / < lat. gloria, cf. it. gloria].
GLÓRIA s. f. 1. (met.) aureolă colorată în culorile spectrului solar, care înconjură umbra unui obiect proiectată pe un nor cu grosime uniformă. 2. (muz.) partea a doua a unei mise cu caracter de imn. (< it., lat. gloria)
glórie s. f. 1. Strălucire, renume prin virtuți excepționale; onoare, slavă. 2. Om deosebit de valoros; celebritate. 3. Aureolă luminoasă în formă de fascicul radial (în pictură, sculptură, decorație), simbolizând sfințenia. (< lat., it. gloria)
glórie (glórii), s. f. – Onoare, mărire, slavă. Lat. gloria (sec. XIX). – Der. glorios, adj.; glorifica, vb.
GLÓRIE ~i f. 1) Apreciere publică înaltă (a unei persoane sau a unui lucru) pentru calități deosebite; recunoaștere unanimă; faimă; renume; popularitate. 2) Faimă de care se bucură cineva datorită meritelor sale; slavă; strălucire; splendoare. 3) Persoană de mare valoare. [G.-D. gloriei; Sil. -ri-e] /<lat., it. gloria
glorie f. 1. slavă, renume pentru merite extraordinare; 2. grandoare, splendoare: în culmea gloriei sale; 3. onoruri date divinității: glorie lui Dumnezeu.
*glórie f. (lat. gloria). Onoare, strălucire, faĭmă cîștigată pin virtute, talent, vitejie: glorie literară, artistică, științifică, militară; gloria unuĭ secul, uneĭ societățĭ. Glorie lui! Onoare, cinste, mărire, slavă luĭ!
GLORIE s. 1. grandoare, măreție, mărire, slavă, splendoare, strălucire, (înv.) mărie, mărime. (Trecutul de ~.) 2. cinste, cinstire, elogiu, laudă, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, (înv.) mărie, pohfală, pohvalenie. (Să aducem ~ eroilor patriei.) 3. (concr.) fală, mîndrie. (El este ~ țării noastre.) 4. celebritate, faimă, prestigiu, renume, reputație, (fig.) strălucire. (Și-a cîștigat o ~ fără precedent.) 5. (concr.) celebritate, (înv.) ilustrațiune. (A ajuns o ~ a medicinii.)
GLORIE. Subst. Glorie, onoare, mărire (fig.), lauri (fig.), slavă, fală, faimă, renume, reputație, celebritate. Glorificare (livr.), preamărire, proslăvire, slăvire, elogiere. Laudă, elogiu, apologie, panegiric, osanale, aclamații, ovații. Adj. Glorios, plin de glorie; faimos, vestit, celebru, renumit, reputat. Preamărit, preaînălțat, slăvit, preaslăvit, preastrălucit (înv.), ridicat în slavă, lăudat; prețuit, apreciat. Slăvitor (rar), elogios, laudativ. Vb. A glorifica (livr.), a preamări, a preaslăvi (rar), a proslăvi, a slăvi, a slavoslovi (bis.), a mări (rar), a ridica în slavă, a lăuda, a aduce laude, a vorbi de bine, a elogia, a aduce elogii, a face elogiul (unei persoane), a aclama, a ovaționa. A se acoperi de glorie, a culege lauri; a i se duce vestea. Exclamații: Mărire ! slavă ! laudă ! cinste ! glorie ! trăiască ! vivat ! osana ! ura ! V. îngîmfare, reputație, respect, succes, victorie.
Gloria (cuv. lat. „slavă”), parte a misei* de obicei partea a II-a. Numele l-a luat de la primul vers al slujbei religioase din bis. romano-cat. cântat de celebrant; Gloria in excelsis Deo, din care reiese și caracterul de proslăvire al muzicii. Este exclusă din misa pentru morți (requiem*). Cu alt text (Gloria Patri, et Filio, et Spiritui Sancto) este anexată psalmilor*, care se cântă în timpul anului, cu excepția unor sărbători. G. are o formă muzicală liberă și structură polif.
AD GLORIAM (lat.) pentru glorie – A trudi ad gloriam, fără a urmări o recompensă materială. V. și Ad honores.
GLORIA FUGIENTES MAGIS SEQUITUR (lat.) gloria se ține după cei ce fug de ea – Seneca, „De beneficiis”, 5, 1, 4.
SIC TRANSIT GLORIA MUNDI (lat.) așa trece gloria lumii – Thomas à Kempis, „Imitatio Christi”, I, 3,6. Cuvinte adresate unui nou papă, la alegerea sa. Textul original: „O quam cito transit gloria mundi” („O, ce repede trece gloria lumii”).

gloria dex

Intrare: glorie
glorie substantiv feminin
  • silabisire: glo-ri-e
Intrare: gloria
gloria