glob definitie

18 definiții pentru glob

GLOB, (1, 2) globuri, s. n., (3) globi, s. m. 1. S. n. Corp sferic sau sferoidal. ♦ Spec. Corp sferic, de sticlă sau de porțelan, montat la o lampă sau la un bec. ♦ Spec. (Și în sintagmele glob terestru, pământesc sau geografic) Obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul continentelor, mărilor și oceanelor care alcătuiesc planeta noastră. ◊ Glob ceresc = obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul bolții cerești. 2. S. n. Planeta locuită de oameni; Pământul. 3. S. m. (În sintagma) Glob ocular (sau al ochiului) = parte a ochiului, de formă sferoidală, adăpostită în orbită. – Din fr. globe, lat. globus.
GLOB, (1, 2) globuri, s. n., (3) globi, s. m. 1. S. n. Corp sferic sau sferoidal. ♦ Spec. Corp sferic, de sticlă sau de porțelan, montat la o lampă sau la un bec. ♦ Spec. (Și în sintagmele glob terestru, pământesc sau geografic) Obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul continentelor, mărilor și oceanelor care alcătuiesc planeta noastră. ◊ Glob ceresc = obiect sferic pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul bolții cerești. 2. S. n. Planeta locuită de oameni; Pământul. 3. S. m. (În sintagma) Glob ocular (sau al ochiului) = parte a ochiului, de formă sferoidală, adăpostită în orbită. – Din fr. globe, lat. globus.
GLOB, globuri, s. n. 1. Corp sferic sau sferoidal. Luna, ca un glob de aur, înviorează noaptea. BOLINTINEANU, O. 350. ◊ Glob ocular (sau al ochiului) = partea ochiului, de formă sferică, adăpostită în orbită. Fruntea lui Bîlea se încreți și globurile ochilor i se umflară. PREDA, Î. 150. (La pl. și în forma globi) Îi erau globii ochilor scrijelați de fire roșii. SADOVEANU, M. C. 47. Sub pleoapele închise globii ochilor se bat. EMINESCU, O. I 79. ♦ Corp sferic de sticlă, servind drept ornament. Pomul de iarnă era încărcat de globuri colorate. ♦ (De obicei urmat de determinări) Corp sferic, de sticlă sau de porțelan, care protejează o lampă sau un bec. Subt lumina prietenoasă ce se răspîndea de subt globurile lămpilor... adunase în sindrofie prietenii. ANGHEL, PR. 46. Lămpi mari de bronz, cu globuri de porțelan, aruncă o lumină albă. VLAHUȚĂ, O. A. III 5. 2. (Determinat uneori prin «pămîntesc» sau «terestru») Planeta locuită de oameni; pămîntul. E rînduiala firii bujorul să-nflorească... Și globul să rotească mereu pe lîngă soare. DEȘLIU, G. 51. Cometă... De ce vrei să arzi globul ce noi îl locuim? ALEXANDRESCU, M. 177. ◊ Glob (pămîntesc sau terestru) = glob sferic, de obicei metalic, pe a cărui suprafață exterioară este reprezentat aspectul scoarței pămîntului; e folosit pentru scopuri didactice. Glob ceresc = glob sferic pe a cărui suprafață exterioară e reprezentat aspectul bolții cerești. – Pl. și: (s. m.) globi.
glob1 (parte a ochiului) s. m., pl. globi
glob3 (obiect sferic) s. n., pl. glóburi
glob2 (planetă) s. n.
glob (anat.) s. m., pl. globi
glob (geogr. ) s. n.
glob (corp, obiect sferic) s. n., pl. glóburi
GLOB s. 1. v. sferă. 2. (rar) bășică. (~ colorat care se pune prin grădini.) 3. cilindru, sticlă, (reg.) burlui, țilindru. (~ de lampă.) 4. (ANAT.) bulb, (reg.) bulbuc, gogoașă, scovârlie. (~ al ochilor.) 5. (GEOGR., ASTRON.) sferă. (~ pământesc.) 6. v. lume.
GLOB s.n. 1. Corp sferic, corp în formă de sferă. ◊ Glob ocular = parte a ochiului care se găsește în orbită. ♦ Corp sferic, de sticlă sau de porțelan, care protejează o lampă sau un bec. 2. Corp ceresc de formă rotundă. ♦ Pământul. [Pl. -buri, (s.m.) -bi. / < lat. globus, cf. fr. globe, it. globo].
GLOB I. s. n. 1. corp sferic, corp în formă de sferă. ◊ înveliș sferic, de sticlă sau de porțelan, care protejează o lampă sau un bec. 2. corp ceresc în formă rotundă. ♦ ~ terestru = Pământul; ~ geografic = obiect sferoidal care redă aspectul general al formei Pământului. II. s. m. ~ ocular = parte a ochiului care se găsește în orbită. (< fr. globe, lat. globus)
GLOB ~uri n. 1) Corp de formă sferică. 2) Planetă din sistemul solar, pe care a apărut și se dezvoltă viața; Pământ. * ~ul pământesc (sau terestru) sferoid pe care este desenată harta Pământului. 3) Sferă de sticlă sau de porțelan care protejează un bec sau o lampă. 4): ~ul ochiului (sau ocular) partea de formă sferică a ochiului. /<fr. globe, lat. globus
glob n. și m. 1. corp sferic: glob de fier; globul terestru, pământul: 2. înveliș de sticlă sub care se pune o pendulă, un vas; 3. prin analogie, orbită: globii ochilor EM.
*glob n., pl. urĭ (lat. globus. V. ghem). Boambă, corp sferic, maĭ ales vorbind de hărțile făcute în formă de sferă, de învelișu de sticlă orĭ de porțelan în prejuru flacăriĭ uneĭ lampe ș. a. Globu terestru (saŭ numaĭ globu), pămîntu, planeta pe care locuim, a căreĭ formă se apropie de a sfereĭ.
GLOB s. 1. sferă, (rar) rotoghilă. (Un ~ de metal.) 2. (rar) bășică. (~ colorat care se pune prin grădini.) 3. cilindru, sticlă, (reg.) burlui, țilindru. (~ de lampă.) 4. (ANAT.) bulb, (reg.) bulbuc, gogoașă, scovîrlie. (~ al ochilor.) 5. (GEOGR., ASTRON.) sferă. (~ pămîntesc.) 6. lume, pămînt, (rar) mapamond. (A făcut înconjurul ~.)
abajúr-glob s. n. Abajur în formă de glob ◊ „Lămpile de masă [... au] aceeași și aceeași banală tijă metalică și abajur-glob pictat sau nu cu floricele.” Sc. 8 III 64 p. 2 (din abajur + glob)
glob, globuri s. n. cap, țeastă.

glob dex

Intrare: glob (anat.)
glob 2 s.m. substantiv masculin
Intrare: glob (corp)
glob 1 s.n. substantiv neutru
Intrare: abajur-glob
abajur-glob substantiv neutru