GLÁSNICĂ, glasnice, s. f. (Înv.) Vocală. – Glas + suf. -nică.

GLÁSNICĂ, glasnice, s. f. (Înv.) Vocală. – Glas + suf. -nică.

GLÁSNIC, -Ă, glasnici, -e, adj. (Învechit) Sonor, răsunător. Dați-mi, rogu-mă de voi, Pe zvon glasnic de cimpoi, Știri alese, blînde vești, De bun trai în Preutești. BELDICEANU, P. 113. ♦ (Substantivat, f.) Vocală. Tu ai slove amfibii nici glasnice, nici neglasnice. NEGRUZZI, S. I 10.

GLÁSNIC, -Ă, glasnici, -ce, adj. (Înv.) Sonor, răsunător. ♦ (Substantivat, f.) Vocală. – Din glas + suf. -nic.

glásnică (înv.) s. f., g.-d. art. glásnicei; pl. glásnice

glásnică s. f., g.-d. art. glásnicei; pl. glásnice

GLÁSNICĂ s. v. vocală

glásnic, -ă adj. (rus. vsl. glásnyĭ, vocal, sonor. V. glas). Vechĭ. Vocal. S. f. Vocală.

glasnică s. v. VOCALĂ.