glanț definitie

10 definiții pentru glanț

GLANȚ, glanțuri, s. n. Lustrul pieilor finisate (și acoperite cu un strat de lac). ♦ (Înv.) Piele acoperită cu un strat de lac. – Din germ. Glanz.
GLANȚ s. n. Lustrul1 pieilor finisate (și acoperite cu un strat de lac). ♦ (Înv.) Piele acoperită cu un strat de lac2. – Din germ. Glanz.
GLANȚ s. n. (Industria pielăriei) Lustrul feței pieilor lustruite; lustru. ♦ (Învechit) Piele de lac. Petruță, cu mîinile la spate, în ciuboțelele lui cu vîrf de glanț și cu potcoave de alamă privea grav hîrtia. C. PETRESCU, R. DR. 73. În locul nădragilor acelor roși, să pui un pantalon elegant, botine de glanț. NEGRUZZI, S. III 58.
glanț s. n., pl. glánțuri
glanț s. n., pl. glánțuri
GLANȚ s. n. bustul pieilor ginisate (date cu lac); pielea însăși. (< germ. Glanz)
glanț (glánțuri), s. n. – Lac, strat de lac. Germ. Glanz „luciu” (Borcea 190); după Cihac, II, 121, prin intermediul pol. glanc.
GLANȚ ~uri n. Lustru de pe suprafața pieilor finisate (uneori date cu lac). /<germ. Glanz
glanț n. lustru (de încălțăminte): botine de glanț AL. [Nemț. GLANZ].
glanț n., pl. urĭ (germ. glanz, lustru, de unde și pol. glans, rus. glĕánec). Mold. Lustru. Pele de lac: cĭobote de glanț.

glanț dex

Intrare: glanț
glanț substantiv neutru