GLÁJĂ, glăji, s. f. (Transilv.,, Mold.) Sticlă, butelie. Dă glaja de pe poliță... și toarnă rachiu. SADOVEANU, V. F. 155. Poți vedea Palatele de glajă pe-un munte de mărgea. COȘBUC, P. II 196. Merge el însuși la crîșmăreasa cu trei glăji. RETEGANUL, P. I 87.

GLÁJĂ, glăji, s. f. (Reg.) Sticlă. – Germ. Glas.

glájă (reg.) s. f., art. glája, g.-d. art. glắjii; pl. glăji

glájă s. f., art. glája, g.-d. art. glăjii; pl. glăji

GLÁJĂ s. v. sticlă.

glajă f. Tr. sticlă. [Nemț. GLAS, după rostirea săsească].

glájă f., pl. glăjĭ (germ. glas, după pron. săsească). Trans. Sticlă. Garafă.

glajă s. v. STICLĂ.

glájă1, glaje, s.f. – (reg.) 1. Sticlă, recipient (Memoria, 2001). 2. Sticlă de lampă. – Din germ. Glas „sticlă, geam”, după pronunția săsească (Scriban, Șăineanu, DLRM, DER, MDA).

glájă2, glaje, s.f. – (reg.) Cureaua cu care se leagă cele două părți mobile ale îmblăciului; „glaje dé-mblăciu” (Mara). – Din oglajă (< sl. oglavŭ „cap, căpătâi”).

glájă1, -e, s.f. – Sticlă, recipient (Memoria 2001). Sticlă de lampă. – Din germ. Glas „sticlă” (DER).

glájă2, -e, s.f. – Cureaua cu care se leagă cele două părți mobile ale îmblăciului. „Glaje dé-mblăciu” (Mara). – Din oglajă (< sl. oglavu „cap, căpătâi”).

glajă, glăji s. f. (intl.) sticlă de vin